Revenind la oile noastre, dl Urban citeaza povestea Danei, descrisa de asemenea de Jurnalul Online din Botosani si Dorohoi:
Am lucrat 1 an jumate part time, iar in restul timpului mergeam la facultate. Bineinteles ca nu aveam carte de munca, doar un contract de colaborare. Era foarte greu pe vremea aceea sa treci pe full time; era nevoie de multa munca si de pile eventual...de fapt ti se inducea ideea ca e minunat sa lucrezi full time, ca asta e scopul tau in viata si erai provocat si maipulat sa ajungi la acel "nivel". Impinsa de la spate si de ai mei, am trecut pe full time. Lucram 8 ore pe zi, o ora (nu din cele 8) aveam pauza de masa, iar pe parcursul celor 8 ore aveam 3 pauze de 10 minute. In rest raspundeam in continuu la telefoanele clientilor, majoritatea f stresante, carora trebuia sa le vorbim extrem politicos, chiar daca eram injurati.
In mod normal, dupa cum ni se spunea si la interviu, in Help Line nu se statea mai mult de 1 an (pe full time), pt ca era prea stresant, insa nu era o regula. Treceau la alte departamente sau "avansau" numai cei cu pile, cei care ii lingusisera mai bine pe sefi, etc. Eu nu sunt genul sa lingusesc pe cineva ca sa ma aprecieze, ci astept sa faca acest lucru in functie de munca mea. Si am tot asteptat...din pacate. Serviciul devenise o mare povara, ajunsesem la un nivel de stres cu mult peste normal, fumam tot mai mult, la facultate nu mai aveam timp si energie ca sa mai merg. Aici consider ca am gresit. Trebuia sa ma opresc si sa imi dau seama ce se intampla, dar eram sanatoasa, nu stiam ca stresul te poate imbolnavi.
In al 3-lea an, adica in 2000, m-am imbolnavit brusc. Am facut 2 atacuri de panica, dupa care am slabit 7 kg intr-o saptamana, ma simteam oribil....atunci am crezut ca mor. Mi-am facut niste analize si mi s-au descoperit noduli la tiroida, care imi provocau hipertiroidie. A fot cea mai cumplita perioada din viata mea. A trebuit sa-mi iau concediu cateva luni ca sa ma stabilizez cat de cat, insa mi-a fost imposibil sa mai iau vreun apelde la clienti. De cate ori incercam sa vorbesc la telefon ma apuca tremuratul si mi se facea rau.
Incepuse perioada evaluarilor si mi-a venit si mie randul. Desi rezultatele mele erau bune, pentru ca "m-am imbolnavit si am lipsit de la serviciu" mi s-a dat "necalificat" (dupa ce avusesem rezultate de "bun" sau "foarte bun" atunci cand eram buna de munca)....era cel mai prost rezultat pe care il putea obtine cineva la evaluare. Am fost socata pe moment, nu am putut sa reactionez. Abia dupa cateva zile m-am adunat, am analizat raportul si mi-am facut curaj sa merg la managerul de departament ca sa mi se dea o explicatie. Pentru ca nu a avut argumente legale, decat lipsa mea pe o perioada de vreo 3 luni din cauze medicale, a fost nevoita sefa sa ma treaca la "satisfacator", ceea ce insemna ca pericolul de a fi concediat era mai mic. Ca sa vedeti cum e in multinationale...cand esti cu un picior in groapa, ti se mai da un sut in fund, poate cazi de tot.
Ulterior am fost mutata la alt departament, insa starea mea nu s-a ameliorat si a trebuit sa ma operez. Mi-a fost extirpata toata tiroida, pt ca era plina de noduli.
Nu mai povestesc tot ce am suportat din cauza sefilor care incercau sa ma faca sa plec de bunavoie. Dupa 2 ani in care am suportat hartuieli, acuze, comportamente abuzive si total neprofesionale, m-am decis sa plec din firma, nu inainte de a-i trimite directorului general (CEO) o scrisoare in care i-am povestit ce am patit eu in minunata firma pe care o conduce. Si am patit-o din cauza romanilor, nu a strainilor. Or fi venit strainii cu multinationalele, insa in ele lucreaza romani. Bineinteles ca nu a acordat atentie cazului meu, a predat situatia celor de la Resurse Umane, care numai "umane" nu sunt.
I-as da si acum in judecata daca starea de sanatate mi-ar permite. Sigur nu ar mai trebui sa muncesc toata viata.
Sunt convinsa ca nu sunt singura "patita", dar sper macar sa fiu un exemplu pt cei ce hotarasc sa se angajeze in astfel de firme.
Sanatatea nu are pret. Eu am aflat prea tarziu.
Povestea Danei nu este din pacate singulara. Cu numai un an in urma, Raluca Stroescu deceda pe baricadele Ernst & Young Romania. Povestea ei este trista, si fost deja descrisa de Cotidianul, ProTV si chiar si de vajnicul Fulgerica. Multi romani, si prin extensie, europeni, dispretuiesc Statele Unite si Canada pentru societatea centrata un pic prea mult pe munca, pentru concediile prea scurte si orele de overtime prea multe. In Japonia moartea prin prea multa munca este un fenomen uzual si soldat cu putine consecinte nefaste pentru angajatori. Iata ce zice wikipedia:
Meanwhile, death-by-overwork lawsuits have been on the rise in Japan, with the deceased person's relatives demanding compensation payments. However, before compensation can be awarded, the labour inspection office must acknowledge that the death was work-related. As this may take many years in detailed and time-consuming judicial hearings, many do not demand payment. Japanese courts have even awarded damages to relatives in cases of work overload induced stress or depression ending with the suicide of the employee when the Labour Standards Inspection Office rejected the plea for compensation[1]. The linked article also mentions the practice of "voluntary" undocumented unpaid overtime (sabisu-zangyo) as leading to karoshi incidents.
The Japanese Ministry of Health, Welfare and Labour published relevant statistics in 2007: 147 workers died, many from strokes or heart attacks, and about 208 more fell severely ill from overwork in the year to March, the highest figure on record and 7.6 percent up from the previous year. Another 819 workers contended they became mentally ill due to overwork, with 205 cases given compensation, according to the ministry data released on Wednesday. Mentally troubled workers killed themselves or attempted to do so in 176 cases. (*)
The Japanese government is now beginning to recognise the extent of responsibility that companies bear in overworking employees. On 29 April 2008, a company was ordered to pay 200 million yen to a man overworked into a coma. [4]
In graiul nostru, in 2007, 147 de muncitori au murit si inca 208 au cazut la pat, cu 7.6% mai mult decat in anul precedent. Cazurile sunt mult mai multe in realitate, dar se impotmolesc in birocratie sau in sistemul "juridic", intrucat curtile japoneze de justitie sunt probabil mai penibile chiar si decat cele romanesti. Desi considerata universal o democratie, in Japonia, daca esti acuzat intr-un proces cremenal, este imposibil sa castigi, principiul nevinovatiei nefunctionand. Peste 99% dintre inculpati sunt gasiti vinovati. Japonia este un alt subiect despre care ard sa scriu :)
In acest context trebuie plasata aparitia cartii Corinnei Maier, care invita lenea ca mod de lupta impotriva mastodontului corporatist (as folosi termenul "antifascist", considerand definitia lui Mussolini, dar nu cred c-as fi inteles de toata lumea; ce vreau sa spun este ca definitia initiala a fascismului, asa cum a fost facuta de istoricul care-i scria textele lui Mussolini, era de conducere a societatii de catre firme / corporatii). Desi aparuta acum cativa ani, cartea este mai actuala acum decat atunci, cel putin pentru Romania, care creste economic ca Fat-Frumos pe vitamine. Cartea este o satira a vietii din sanul corporatiilor franceze, care sunt de fapt aproape identice cu cele din intreaga lume, cocosul galic crezandu-se intotdeauna buricul pamantului). (Anti-)"Cultura" corporata franceza are cateva particularitati - sau, cel putin avea mai demult - introduse in cateva decade de guvernare socialista. Pauza de pranz este sau era sacrosancta, francezii sunt mai relaxati decat americanii, muncesc mai putin peste program si intrucat este practic imposibil sa concediezi un francez, cei neperformanti sunt mutati in slujbe considerate ne-esentiale. Sarko incearca sa schimbe toate acestea, si-a inceput cu pixuri romanesti.
Iata cele 10 Porunci pentru Angajatul unei Corporatii (a.k.a. Maier's Ten Counterproposals sau Ten Commandments for the Idle):
- 1. Esti un sclav modern. Nu-i loc de implinire personala. Lucrezi pentru cecul de la sfarsitul saptamanii, PUNCT.
- 2, Este inutil sa incerci sa schimbi sistemul. Opunandu-te deschis il faci mai puternic.
- 3. Ce faci este fara rost. Poti fi inlocuit de la o zi la alta de catre orice cretin care sta langa tine. Asa ca lucreaza pe cat de putin posibil si petrece-ti timpul (nu prea mult, daca poti) cultivandu-ti reteaua personala de cunostinte a. i. sa fii de neatins la urmatoarea restructurare.
- 4. Nu esti judecat dupa merit, ci dupa cum arati si iti joci rolul. Vorbeste c-o limba de lemn: oamenii isi vor imagina ca ai pile.
- 5. Nu accepta vreo pozitie de responsabilitate pentru nici un motiv. Va trebui sa muncesti mai zdravan pentru echivalentul bomboanelor agricole.
- 6. Cauta cele mai inutile activitati (cercetare, strategie si business development), unde este imposibil sa-ti fie masurata "contributia la avansul firmei". Evita sa fii prins in 'focul productiei'.
- 7. Odata ce ai gasit una dintre aceste pozitii confortabile, nu te mai misca de-acolo. Numai cei expusi sunt concediati.
- 8. Invata sa identifici confrati intru suferinta care, ca si tine, cred ca sistemul este absurd prin semne discrete (ciudatenii in tinuta vestimentara, glume de ne-nteles, zambete calde).
- 9. Poarta-te frumos cu cei pe contracte scurte. Ei sunt singurii care muncesc cu-adevarat.
- 10. Spune-ti ca ideologia absurda care incheaga aceasta porcarie corporatista nu poate dainui la nesfarsit. Se va prabusi la fel ca materialismul dialectic al comunistilor. Totul e sa stii cand...
Cartea Corinnei n-ar fi ajuns poate bestseller daca Électricité de France, unde lucra, n-ar fi incercat s-o disciplineze pentru ca a scris asa ceva. Le Monde a scris un articol pe aceasta tema chiar pe prima pagina, si de-acolo, s-au luat si MSNBC, BBC, NYT, FB, GM (1, 2) si chiar si Economistul: 1, 2, 3, 4. Desigur, titlul, bine ales, este un omagiu adus cartii Francoise-i Saga, Bonjour Tristesse, iar pentru Corinne asta era a 6-a carte, celelalte fiind despre psihanaliza, istorie si literatura. E interesant de speculat daca ar fi fost cu cativa ani mai tanara, ar fi preferat un blog cartilor?
Viata inseamna mai mult decat slujba si orice abuz sau adictie devin eventual nocive. Daca lucrezi peste program este alegerea ta si esti singurul in masura sa apreciezi cat este prea mult si cand sa te opresti. In plus, cand esti mort, paradit sau overburned, poti s-angajezi cati avocati vrei: nici o sentinta judecatoreasca nu-ti va putea da inapoi sanatatea.
pai de-asta ma tot chinui s-ajung total pe cont propriu, sa nu mai am nevoie nici de contracte ocazionale la clienti :). Sa inventez si io vreun iutub ceva :P
ReplyDeleteNu cred ca munca in sine e problema, cat mediile infecte prin care gasim deseori de lucru. Cand fac ceva pt mine, pot sa muncesc si 12 ore pe zi sau mai mult, ca dac-o fac cu placere ma simt satisfacut.
Frate da ce mai scrii! Ai pus un capitol de roman pe postul unui blog.
ReplyDeleteFata fostilor mei sefi din Romania este casatorita cu un japonez, ei cunoscandu-se la un masterat in China. In fine. Tipul, japonezul adica, acu vre-un an mergea la serviciu cu perfuzia in vena, pe strada. Nu este acelasi lucru cu stilul de munca din Canada. Aici s-ar merge cu perfuzia in vena doar daca ti-ar creste sefu salariul si ti l-ar face cat ar lui, poate. In japonia nu e vb de bani! E vorba de datorie fata de companie, de dorinta sincera de prosperitate, atentie, nu a salariatului ci a companiei. Pai ca sa va zic mai multe, tipul ala patise o mare rusine cand a renuntat la job (asta la bataia de cap a sotiei) si a intrat in somaj. Mare rusine.
@cristi: Si eu intru-n "flow" in conditii d-astea. Hai sa facem un iutub si sa-i zicem tuburee :)
ReplyDelete@URIC: Asa sunt eu, mai blogoreic.. Inca vroiam sa mai scriu despre un film vazut recent, cu una prea ocupata sa faca si ea copii (Baby Mama) cat si despre Dilbert, da' n-am mai avut timp :)
In mod clar, ai dreptate. Si wikipedia citeaza studiul unui japonez, care a gasit ca un sentiment puternic comunitarian favorizeaza karoshi..
cred ca de-asta m-am simtit eu extraordinar de bine cand mi-am dat demisia... subconstientul meu stia unde o sa ajung :D
ReplyDeleteDa` m-o cam pus pe ganduri ce-am citit mai sus... vreau eu sa mor de tanara, dar de chestii facute la extrem, nu cu dosare`n brate, la birou :|
@stef: amu, si de lene se poate muri; ideea este ca daca tot te strofoci pentru un ban, macar sa fie ban serios si sa faci mai mult decat cheltui :)
ReplyDeleteusor de zis... oare la fel de usor si de facut? ;))
ReplyDeleteHmm, asta apropo de articolul asta si de comentariul lasat pe blogul lui Geo : Chestia cu sinuciderea prin munca mi se pare mult mai onorabila decat sinuciderea pentru vreo divinitate inventata peste noapte.
ReplyDeleteCred ca asa si este! Totusi, daca este sa fim fair, putini se sinucid pentru vreo divinitate, dat fiind ca majoritatea religiilor interzic sinuciderea (cele care n-o interzic dispar si sunt self-limiting).
ReplyDeleteUn subiect mai interesant de discutie ar fi in ce masura sinuciderile accidentale prin overdose sunt similare cu sinuciderile prin munca. Se poate argumenta ca meseria principala a unui drogat este sa se drogheze :)