Fiarele, leapsa si scrisoarea de dragoste

Eram mic. Cred ca eram a 6-a sau a 7-a. In orice caz, nu eram a 8-a. Si-aveam prostul obicei sa umblu cu fetele mai mari cu cel putin un an. Ca varsta, eram mai mic cu un an decat cei din clasa mea, fiindca fusesem dat la scoala la 6 ani.

Aveam o singura colega in clasa care era mai mica decat mine ca varsta, dar saraca nu gandea foarte adanc. De fapt, nici nu vorbea mult. Era ca un fel de iepuroaica blazata. Statea intr-una din primele banci din fata si in pauza, isi rontzaia morcovii si nu prea vorbea cu nimeni. Sau daca vorbea, n-o auzea nimeni, nici macar persoana in cauza.

Pe masura ce cresteam mari si ne-apropiam de adolescenta, schimbarile prin care treceam erau din ce in ce mai vizibile. La baieti nu conteaza, dar fetele infloreau vazand cu ochii. Si nu toate stiau sa primeasca atentiile pe care noi le-mparteam generos, cu precadere celor cu pneumonia mare. In special Fiarele.

Fiarele erau 4 fete (2 banci) care se aflau in coada randului de la perete. Toate aveau dita'mai pneumonia, si e bine ca stateau in spate, ca dac-ar fi stat in fata nimanui nu i-ar fi ars de-nvatat. Irina era singura mai nepneumoasa, dar compensa prin inaltime. Ea era si singura care mai raspundea la intrebari incuietoare, desigur, cand eram eu ragusit sau visam la dusuri moderne. Unii baieti (printre care si eu, dar mai rar) aveau prostul obicei sa pipaie si sa-si bage mainile prin tot felul de locuri. Cu Fiarele insa era imposibil. Ele incepeau sa-ti dea la gioale inca inainte sa te-apropii de ele, erau foarte preventive. Coltul acela de clasa era ca un beci al Inchizitiei. Daca se-ntampla sa naufragiezi p-acolo, erai inghesuit ca la intrarea la ambasada americana si altoit pana abia mai puteai sa mergi, mai ceva ca la Targu' Mures. Si asta se-ntampla intr-o orgie ciudata de rasete si gafaieli pre-erotice. Poate suna placut, dar nu era deloc.

Eu stateam in coada randului din mijloc. Fiara din dreapta mea, Florentina, era cea mai "politicoasa" dintre toate, avea o voce catifelata, dar dadea si ea, asa, de ochii celorlalte cand se punea problema, poate mai cu mila. Imi placea sa joc leapsa cu ea. Aveam schimburi indelungi, pe culoar, in pauza, si eu eram din cand in cand descumpanit, ca trebuia sa i-o dau inapoi si nu mai aveam unde; de aproape, parea ca e toata o pneumonie uriasa. Si ma roseam, imi ceream scuze, ma fastaceam, si se rosea si ea. Pan-la urma n-am mai vrut sa joc cu ea, ca ma simteam tembel. Dupa vreo saptamana mi-a trecut, am zis, "lasa, ma, ca-i misto fata", dar n-a mai vrut ea, ca suferise cand am refuzat-o, si nu mai vroia sa-i sparg inimioara. Am suferit si eu, dar eventual m-am resemnat, ca leapsa cu de-a sila nu se poate nici macar in generala.

Printr-a 6-a sau a 7-a, iesisem la un moment dat c-o tipa cu 2 ani mai mare (deci a 7-a sau a 8-a) si voi povesti poate mai incolo, dar intr-o zi m-am trezit c-o scrisoare de la ea. Mi-a dat-o la sfarsitul pauzei, in mare taina, si mi-a cerut s-o citesc acasa. Patruns de sentimentul cavaleresc al datoriei, am mers drept in clasa si-am pus-o in ghiozdan, intr-un compartiment secret, gandindu-ma c-o voi citi acasa. Dar n-am avut rabdare. Am inceput s-o citesc in ora. Era double spaced, pe coala dictando, si era scrisa cu carioca rosie. Si era plina de greseli gramaticale ("gindestete", etc.), ca-mi venea sa iau si eu o carioca uoshie s-o corectez. Am frunzarit-o si-am pus-o-n banca. Eram excitat, in fond riscam sa fiu prins si sa-mi citeasca scrisoarea la ora, dar am trecut neatins, pastrand intacta onoarea printesei. Si erau pericole peste tot. Din coada ochiului, cu vederea periferica, le-am vazut ("simtit" e mai potrivit) pe Fiare amusinandu-ma. Ma priveau, vorbeau intre ele si zambeau cu ochii, precum leoaicele la miros de sange. M-am gandit ca ma invidiaza c-am primit o scrisoare de dragoste si nu le-am mai bagat in seama.

In pauza - surprise-surprise - Florentina avea chef de leapsa. Ne-am lepsuit toata pauza. Cand m-am intors, dupa sonerie, Fiarele imi zambeau dulce, cu zambetul de dat la gioale. Am verificat imediat scrisoarea si nu mai era in banca. Ele deja radeau. M-am uitat si-n ghiozdan - 'geaba! Si-apoi una dintre ele imi baga un citat din scrisoare. Nu zic, scrisoarea aia era plina de chestii citabile, dar totusi m-a lovit sa vad ca semenii mei, colegele mele, FIARELE, ma sfasiasera iarasi!

A urmat o faza de Charlie Chaplin, in care ele isi pasau scrisoarea mea, facuta ghemotoc, razand, de la una la alta, iar eu alergam de nauc incercand s-o recuperez. Mi-au dat-o (ca n-am reusit s-o prind) intr-un tarziu, zdrentuita si rupta. Ajuns acasa, am lipit-o cu scotch tape transparent, pana am readus-o intr-o forma cat de cat lizibila. Si-am terminat-o. Atat scrisoarea, cat si cu Florentina. Am terminat-o chiar si cu tipa care mi-a scris scrisoarea - nu era nimic rusinos, ba din contra, dar intotdeauna m-au atras relatiile secrete. Cred ca ala a fost pentru mine momentul cand am decis ca nu ma mai las impresionat de pneumonii. Asta-i un moment care probabil in viata oricarui barbat marcheaza trecerea in turma adultilor, este majoratul neoficial. Se petrece indeobste un pic mai tarziu in viata de obicei, dar la mine a fost oarecum impus. Si-i mai bine-asa.

Scrisoarea am lasat-o in urma, intr-un sertar din biblioteca mea, impreuna cu alte miriade de amintiri din copilarie. Cand am plecat din tara, altcineva le-a aruncat pentru mine, ca eu le-as fi pastrat pe toate, dar nu mai aveam unde.

Surse: ceva neuroni din pod; daca te intereseaza unde gasesti soap dispenser-ul lasa-mi mesaj si adaug link-ul

zamo, amintiri din copilarie, scoala generala, scoala, scola, school, elevi, eleve, studentie, studentime, uniforma, matricola, emblema, pionier, pionieri, pionierat (Tags)