conjectura mate-ma-sii

In episodul precedent de conjectura am petrecut nitel timp in dojo, impartind sabii in stanga si-n dreapta. Aici intru nitel in tara unde matematica se deprinde atunci cand cumperi sau vinzi weed si detaliez nitel lupta mea cu creierele de sub husa.

Numbers & $0.1 coins Relatia mea cu matematica nu a fost intotdeauna placuta. Am fost ultimul din clasa sa-nvat tabla inmultirii, dar mai tarziu, spre sfarsitul generalei, am fost primul la cateva olimpiade in faze avansate. In liceu, am intrat la Sf. Sava cu o nota la mate mult mai mica decat o calculasem. Am vrut sa fac contestatie si m-am trezind stand de vorba cu Matro, care mi-a explicat ca asta (contestatia) e lucru greu, si profesorii trebuie ajutati si ei cumva, etc etc, ca apoi, cand i-am raspuns la “cu cat ai picat?” cu “stiti, de fapt n-am picat, dar cred ca s-a facut o greseala”, sa-mi spuna: “pai si-atunci ce ma tii de vorba?! fugi, dom’le, de-aici – ai luat o nota foarte buna”. Am ramas apoi corijent la mate, printre altele fiindca petreceam prea mult timp pe terenul de baschet, desi eram in profilul de mate-fizica, dar am trecut treapta a II-a cu o nota respectabila. Unde vreau s-ajung cu asta? Chit ca n-am “tras tare” intotdeauna, mereu am avut impresia ca rezultatele mele sunt o functie de timpul alocat studiului si ca nu exista nimic ce, given sufficient time, nu pot intelege.

Ajuns in Canada in ultima clasa de liceu, am fost oripilat de cat de scazut era nivelul general al cunostintelor de mate. Mi se parea inadmisibil sa termini liceul fara sa ai nici cea mai vaga idee de trigonometrie si geometrie in spatiu – notiuni pe care eu le invatasem in scoala generala. Mai mult, manualele lor erau cat micul dictionar enciclopedic, adica de vreo 10-20 de ori mai groase decat manualele comuniste de mate de liceu si nu contineau nici macar a 100-a parte din cunostintele condensate in cele 40-50 de pagini pe care le parcurgeam noi intr-un an. Comparativ, manualele lor erau un fel de comic books, un fel de Rahan & Pif (dar fara poze si / sau desene).

Daca la mate mai era cum mai era, ce mi s-a parut cu-adevarat rusinos este ca desi nu-nvatasem engleza la scoala, eram cel mai bun speller din toate clasele mele. Cand cineva nu stia cum se scrie un cuvant, pe mine ma-ntrebau, si-au facut asta si profii de cateva ori. Paradoxal, chestia asta ma deprima, iar concursurile de mate la care am fost aici in Toronto mi se pareau penibile iar cei pe care ii intalneam acolo la fel de blazati, neinteresanti, aroganti si sictiriti cum probabil ca eram si eu. Simteam ca sunt in tara cretinilor si ca n-am cu cine vorbi. Eram smecher si incompatibil ca un triplu stecher in regatul prizelor molai, cu lame mici.

In summer school, m-am oferit ca volunteer in programul de peer tutoring, adica sa dau meditatii moca. M-am trezit in brate c-unul de varsta mea sau cel mult 1-2 ani mai mic, care mi-a zis: stii, eu am un learning disability, dar de fapt m-am inscris sa iau meditatii ca sa cunosc fete. nu m-am asteptat sa dau de-un barbat aici, esti ghei? vad ca te infurie prezenta mea, hai sa mergem impreuna la cancelarie sa cerem sa fim schimbati, eu cu o fata si tu cine te atrage pe tine!.

Mi-a luat mult timp sa cobor din turnul de fildes si sa pricep ce se-ntampla:

  • elevii nu erau interesati in prea multa mate, fiindca nu aveau nevoie de ea; am incercat sa explic asta in articolele despre derivative, dar cei 2-3 romani care le-au citit au ramas cu impresia lor adanc inradacinata ca viitorul omenirii si prosperitatea personala se afla in inginerie si programare, chit ca zbiara ziarele ca bancherii isi platesc bonusuri de milioane din banii contribuabilului chiar si-acum, cand au pierdut trilioane
  • eu stiam mate fiindca am fost invatat de mic si n-am avut de ales intre alte 10-20 de cursuri care poate m-ar fi interesat mult mai mult; am avut noroc de profesoare bune, care faceau asta fiindca le placea, nu pentru ca nu erau in stare de altceva
  • am crescut fara Nintendo, sau TV la care sa ai ce vedea, singura optine comoda de entertainment fiind sutele daca nu miile de carti acumulate de parintii mei
  • cunostintele acumulate erau rezultatul educatiei intr-un sistem comunist, plin de privatiuni si lipsit de optiuni
  • chiar daca aveam o gramada de cunostinte in domenii fara prea multa importanta in viata cotidiana, aveam carente majore in multe altele, mult mai importante, carente pe care in cea mai mare parte nici macar nu le constientizasem inca.

Ce-are asta cu conjectura l3st? Nimic, desigur. Poate doar ca este o experienta personala, de genul celor cerute de Moldoveanca si am inceput prin a ma crede superior si a-i dispretui pe cei a(nti)matematici, ca sa sfarsesc prin a-i intelege si a le da oarecum dreptate. Alta asemanare ar fi ca vad in blocajul celor care nu pot sau nu vor sa-ntealaga chestii simple de mate un blocaj similar al celor care nu inteleg sau nu vor sa inteleaga rasismul atitudinilor lor.

Daca vrei urmatorul episod din Conjectura l3st, este IV, despre articolul lui Petreanu.

Sources / More info: telegraph-banks, nyt-banks

6 comments:

  1. 1.In legatura cu seria ta despre conjencturi : Cred ca Bradbury a spus-o excelent dar iti trebuie ceva mai mult creier decat au luptatorii pentru libertate ca sa pricepi asta. Deci, te cam lupti cu morile de lipsa de timp si cu o serie de attention whores.

    http://www.krossfire.ro/tag/ray-bradbury/ (scuzi linkul)

    2.Cat despre matematica : Inteleg ca nu au avut nevoie de ea dar in domneiul meu (uman, advertising & comunicare ) oamenii care stiu sa utilizeze sabloane de gandire matematice sunt in varf...aproape exclusiv doar acel grup de oameni. Fara matematica ai un handicap de gandire. Nu e vorba de pretentiile obscene ale unor profi de liceu ci pur si simplu de a a intelege anumite teoreme si proceduri matematice de baza si de a sti cum sa extrapolezi sau a le folosi instintctiv. Nu e o chestie pe care o cred eu, ca absolvent de mate-info intensiv si fost programator de jocuri care acum lucreaza in advertising. E o chestie cat se poate de palpabila si demonstrabila.

    ReplyDelete
  2. cu morile de vant e clar ca ma lupt - dar poate din asta iese o adoptie mai larga a energiei eoliene :)

    sigur ca a sti mate ajuta, dar poate mai putin decat a avea o cultura generala solida. pentru cei din varf la care te referi, mate este numai unul din atu-uri. mult mai importante sunt, zic eu, abilitatile interpersonale si cunostintele de "psihologie aplicata". mult mai importanta decat mate ar fi logica, si problem solving skills, dar din pacate poti fi bun la mate fara sa fi deprins si chestiile astea; nu pare posibil sa le deprinzi in scoala..

    ReplyDelete
  3. So, până la urmă, a fost bine pentru tine, nu? Puţină aroganţă nu strică niciodată. :))

    ReplyDelete
  4. "bine" e-un concept vag si relativ :) vorba lu' orson, in america poti trai foarte bine daca esti portocala.

    ReplyDelete
  5. Si pana la urma e de bine sau de rau sistemul de invatamant de dincolo ?

    ReplyDelete
  6. Depinde pentru ce. Pentru mate, nu-i de bine. In privinta pregatirii pentru viata in societatea canadiana, este marginal mai bun decat cel romanesc. O astfel de discutie este complexa si dificil de avut, fiindca sunt putini cei care au avut de-a face cu ambele sisteme.

    ReplyDelete

Thank you for commenting, but comments entered in this version may not appear.
Felicitări pentru decizia de a comenta! Orice comentariu este bine-venit :).
Din moment ce vezi acest mesaj, accesezi pagina printr-o metoda alternativa si este posibil sa comentezi neobservat(a). Metoda preferabila este prin pagina normala, care contine Disqus; odata inregistrat, acesta iti permite sa comentezi prin reply la email.
Dacă ai intrebări, există răspunsuri - FAQ.
Baftă!