The exact origins of slavery in the Danubian Principalities are not known. Historian Nicolae Iorga associated the Roma people's arrival with the 1241 Mongol invasion of Europe and considered their slavery as a vestige of that era, the Romanians taking the Roma from the Mongols as slaves and preserving their status.[1] Other historians consider that they were enslaved while captured during the battles with the Tatars.[1] The practice of enslaving prisoners may also have been taken from the Mongols.[1] The ethnic identity of the "Tatar slaves" is unknown, they could have been captured Tatars of the Golden Horde,[2] Cumans, or the slaves of Tatars and Cumans.[1]

While it is possible that some Romani people were slaves or auxiliary troops of the Mongols or Tatars, the bulk of them came from south of the Danube at the end of the 14th century, some time after the foundation of Wallachia. By then, the institution of slavery was already established in Moldavia and possibly in both principalities,[3] but the arrival of the Roma made slavery a widespread practice. The Tatar slaves, smaller in numbers, were eventually merged into the Roma population.[4]

Slavery was a common practice in Eastern Europe at the time (see Slavery in medieval Europe). Non-Christians in particular were taken as slaves in Christian Europe: in the Kingdom of Hungary, Saracens (Muslims) and Jewish Khazars were held as slaves until they were forced to convert to Christianity in the 13th century; Russians enslaved the prisoners captured from the Tatars (see Kholop), but their status eventually merged with the one of the serfs.[5]

There is some debate over whether the Romani people came to Wallachia and Moldavia as free men or as slaves. In the Byzantine Empire, they were slaves of the state and it seems the situation was the same in Bulgaria and Serbia until their social organization was destroyed by the Ottoman conquest, which would suggest that they came as slaves who had a change of 'ownership'.[6] The alternate explanation, proposed by Romanian scholar P. P. Panaitescu, was that following the Crusades, an important East-West trade route passed through the Romanian states and the local feudal lords enslaved the Roma for economic gain for lack of other craftsmen. However, this theory is undermined by the fact that slavery was present before the trade route gained importance.[6] Historian Neagu Djuvara also supposes that Roma groups came into the two countries as free individuals and were enslaved by the hospodars and the landowning boyar elite.[7]

The very first document attesting the presence of Roma people in Wallachia dates back to 1385, and refers to the group as atigani (from, athiganoi a Greek-language word for "heretics", and the origin of the Romanian term tigani, which is synonymous with "Gypsy").[8] The document, signed by Prince Dan I, assigned 40 salase (hamlets or dwellings) of atigani to Tismana Monastery, the first of such grants to be recorded.[9] In Moldavia, the institution of slavery was attested to for the first time in a 1470 Moldavian document, through which Moldavian Prince Stephan the Great frees Oana, a Tatar slave who had fled to Jagiellon Poland.[10]

Anthropologist Sam Beck argues that the origins of Roma slavery can be most easily explained in the practice of taking prisoners of war as slaves, a practice with a long history in the region, and that, initially, free and enslaved Roma coexisted on what became Romanian territory.[11]

There are some accounts according to which some of the Roma slaves had been captured during wars. For instance, in 1445, Vlad Dracul took by force from Bulgaria to Wallachia around 11,000-12,000 people "who looked like Egyptians", presumably Roma.[11] A German-language Moldavian chronicle recorded that, in 1471, when Stephen confronted and defeated a Wallachian force led by Prince Radu cel Frumos at Soci, "he took with him [and] into slavery 17,000 Gypsies."[9] The numbers were most likely exaggerated.[12]

The two countries were for most of their history the only territory in Eastern and Central Europe where Roma slavery was legislated, and the place where this was most extended.[13] As a consequence of this, British sociologist Will Guy describes Romania as a "unique case", and one of the fort main "patterns of development" in what concerns the Roma groups of the region (alongside those present in countries that have in the recent past belonged to the Ottomans, Austria-Hungary and the Russian Empire).[13]

Traditionally, Roma slaves were divided into three categories. The smallest was owned by the hospodars, and went by the Romanian-language name of tigani domnesti ("Gypsies belonging to the lord").[7] The two other categories comprised tigani manastiresti ("Gypsies belonging to the monasteries"), who were the property of Romanian Orthodox and Greek Orthodox monasteries, and tigani boieresti ("Gypsies belonging to the boyars"), who were enslaved by the category of landowners.[14]

Each of the slave categories was divided into two groups: vatrasi and laiesi; the former was a sedentary category, while the latter was allowed to preserve its nomadism.[15] The laiesi category comprised several occupational subgroups: alongside the Kalderash (caldarari or "copper workers"), Lautari ("string instrument players"), Boyash (lingurari or "spoon makers") and Ursari ("bear handlers"),[16] all of which developed as distinct ethic subgroups, they comprised the fierari ("smiths").[17] Among the fierari, the more valued were the specialized potcovari ("farriers").[9] Women owned by the boyars were often employed as housemaids in service to the boyaresses,[18] and both them and some of the enslaved men could be assigned administrative tasks within the manor.[9] From early on in the history of slavery in Romania, many other slaves were made to work in the salt mines.[9]

Medieval society allowed a certain degree of social mobility, as attested by the career of Stefan Razvan, a Wallachian Rom slave who was able to rise to the rank of boyar, was sent on official duty to the Ottoman Empire, and, after allying himself with the Poles and Cossack groups, became Moldavian Prince (April-August 1595).[19]

The slaves were considered personal property of the master,[20] who was allowed to put them to work, selling them or exchanging them for other goods and the possessions of the slaves (usually cattle) were also at the discretion of the master.[21] The master was allowed to punish his slaves physically, through beatings or imprisonment, but he or she did not have power of life and death over them, the only obligation of the master being to clothe and feed the slaves who worked at his manor.[22] The usual treatment of slaves, Djuvara notes, was demeaning, and it was common for locals to believe that "one could not get anything [out of the Gypsies] without using a whip."[23] In 1821, at a time when boyars in Moldavia fled their country to escape the Eterist expedition, Austrian authorities in Bukovina were alarmed to note that the newly-settled refugees made a habit of beating their slaves in public, on the streets of Czernowitz, and consequently issued an order specifically banning such practices. A dispute followed, after which the boyars received permission to carry on with the beatings, as long as they exercised them on private property.[23]

The social prestige of a slave master was often proportional to the number and kinds of skilled slaves in his possession, outstanding cooks and embroiderers being used to symbolically demonstrate the high status of the boyar families.[24] Good musicians, embroiderers or cooks were prized and fetched higher prices: for instance, in the first half of the 18th century, a regular slave was valued at around 20–30 lei, a cook would be 40 lei.[25]

However, Djuvara, who bases his argument on a number of contemporary sources, also notes that the slaves were exceptionally cheap by any standard: in 1832, an contract involving the dowry of a boyaress shows that thirty Roma slaves were exchanged for one carriage, while the British diplomat William Wilkinson noted that the slave trade was a semi-clandestine matter, and that vatrasi slaves could fetch the modest sum of five or six hundred piastres.[26] According to Djuvara's estimate, laiesi could be worth only half the sum attested by Wilkinson.[26]

Primele atestari ale prezentei rromilor în principatele românesti Moldova (1414) si Muntenia (1385) sunt documente în care ei sunt listati ca bunuri ale unor manastiri. Dupa înfrângerile suferite în fata Imperiului Otoman, viata sociala si economica s-a schimbat, societatea oraseneasca s-a divizat în bresle mestesugaresti iar numarul sclavilor de etnie rroma a crescut prin transformarea taranilor în iobagi. Rromii erau priviti ca mestesugari priceputi în prelucrarea lemnului si aveau o mare valoare economica. În functie de mai multe criterii, tiganii se împarteau în tigani de casa sau de ogor si, respectiv, domnesti, boieresti sau manastiresti.

Pâna în secolul al XVI-lea, termenii de "rob" si "tigan" erau sinonimi cu "sclav". Sclavii se puteau casatori doar cu consimtamântul stapânului. Daca cei doi soti aveau stapâni diferiti, consimtamântul ambilor stapâni era necesar, în caz contrar ei erau despartiti si copiii lor împartiti între stapâni. Abia în secolul al XVIII-lea, casatoria a fost declarata indisolubila, dar acest fapt era pur teoretic. În cazuri exceptionale un rob putea fi eliberat de stapânul sau, devenind român sau om liber.

Legile votate în acea perioada faceau sclavia si mai cruda; pedeapsa cu moartea era tot mai des întâlnita. Conform unei legi din 1652 „un sclav care viola o femeie trebuia condamnat sa fie ars de viu“. Legislatia era menita sa împiedice comertul cu sclavi. Singurul drept al unui sclav era cel la viata, stapânul fiind deci obligat sa-l tina în viata. Felix Colson, secretar al consulului Frantei în 1839, afirma în studiul sau Starea prezenta si viitorul Principatelor ca, „desi se întâmpla frecvent, nici un boier nu a fost judecat pentru omorârea unui tigan aflat în posesia sa“. Un calator englez de la începutul secolului al XIX-lea atragea atentia ca în ciuda faptului ca „tiganii alcatuiesc o parte atât de însemnata a comunitatii, ei sunt priviti cu cel mai mare dispret de ceilalti locuitori, care, într-adevar, se poarta cu ei putin mai bine decât cu animalele“.

În Transilvania aflata sub dominatie maghiara, rromii primesc în anii 1400 statutul de iobagi ai coroanei, si anume, primesc dreptul de a umbla prin tara si de a poposi pe pamânturile coroanei, autonomie interna a cetelor de rromi, toleranta fata de ne-apartenenta la religia crestina si absenta obligatiilor militare. Rromii trebuiau sa plateasca un anumit tribut coroanei, mai mic însa decât populatia sedentara. În schimb, în perioada habsburgica, s-a initiat o politica de asimilare fortata, continuata ulterior de regimul comunist. Rromilor li s-a interzis sa vorbeasca limba rromani [3] si sa poarte costumele lor traditionale [4]. În plus acestia erau fortati sa folosesasca termenul de Uj Magyar (maghiar nou) când se refereau la etnia lor.

Odata introdusa economia de piata în anii 1800, sclavii sunt exploatati si mai mult ca înainte. Felul cum erau tratati varia mult si în general ei erau la voia celui care îi avea în proprietate. Importanta unui boier crestea odata cu numarul de sclavi pe care îi detinea. Codul penal muntenesc din 1818 continea articolul „Toti tiganii sunt nascuti robi“ si „tiganii fara stapân sunt proprietatea statului“. Marturiile lui Mihail Kogalniceanu [5] sau Colson [6] din acea perioada sunt tulburatoare.

Existau bineînteles si cazuri rare în care sclavii erau tratati omeneste de stapânii lor. Un numar mic de boieri, simtind vremurile în schimbare, chiar si-au eliberat sclavii.

Exact la origini de sclavie în Principatele dunarene nu sunt cunoscute. Istoricul Nicolae Iorga asociate romilor oamenilor de sosire cu 1241 mongol invazia din Europa, si a considerat sclavie lor ca o dovada de faptul ca era, românii, tinând de romi de la Mongols ca robi si pastrarea statutului lor. [1] Alti istorici considera ca acestea au fost înrobit capturat în timp ce în timpul luptele cu Tatars. [1] Practica înrobitor prizonieri poate, de asemenea, au fost luate de la Mongols. [1] identitatea etnica a "Tatara sclavi" nu este cunoscut, acestia ar putea sa fi fost capturat Tatars de Golden Horde, [2] Cumans, sau sclavii din Tatars si Cumans. [1]

În timp ce este posibil ca unele persoane au fost Romani sclavi sau auxiliare trupe de Mongols sau Tatars, cea mai mare parte din ei au venit de la sud de Dunare, la sfârsitul celui de-al 14-lea, dupa o anumita perioada de timp bazele de Tara Romaneasca. Pâna atunci, institutia de sclavie, a fost deja stabilit în Moldova si, posibil, în ambele Principate, [3], dar de la sosirea la Roma a facut sclavie o practica pe scara larga. Tatara de sclavi, mai mici, în cifre, în cele din urma au fost regrupate în populatia de etnie roma. [4]

Sclavia a fost o practica comuna în Europa de Est, la ora (a se vedea Sclavia medieval în Europa). Non-crestini, în special, au fost luate ca robi crestine în Europa: în Regatul Ungaria, sarazini (musulmani) si Khazars evrei s-au desfasurat ca robi, pâna când au fost fortati sa convertit la crestinism în secolul al 13-lea; rusi înrobit prizonieri capturati de la Tatars (a se vedea Kholop), dar statutul lor, eventual, a fuzionat cu cel al serfs. [5]

Exista o dezbatere asupra daca Romani oameni au venit la Valahia si Moldova ca liber barbati sau ca robi. În Imperiul Bizantin, au fost sclavi de stat si se pare ca situatia a fost aceeasi în Bulgaria si Serbia, pâna la organizarea lor sociala a fost distrus de cucerire otoman, ceea ce ar sugera ca au venit ca robi, care a avut o schimbare de "proprietate" . [6] supleant explicatie, propus de savant român PP Panaitescu, a fost ca, în urma Cruciada, un important Est-Vest comertului traseu trecut prin românesc membre si locale feudal Lords înrobit pentru romi economice obtine din lipsa de alte mestesugari. Cu toate acestea, aceasta teorie este subminat de faptul ca sclavia a fost prezent înainte de comert traseu dobândita importanta. [6] Istoricul Neagu Djuvara presupune de asemenea, grupurile de romi care au intrat în cele doua tari ca liber de persoane si au fost înrobit de hospodars si landowning boier de elita [7].

Este primul document care atesta prezenta romilor în Valahia dateaza din 1385, si se refera la grup ca atigani (de la, athiganoi un cuvânt în limba greaca pentru "heretics", si de origine româna termen de tigani, care este sinonim cu "tiganilor"). [8] Acest document, semnat de catre domnitorul Dan I, alocate 40 salase (ÎNGERUL DISTRUGERII sau locuinte) din atigani la Manastirea Tismana, primul de o astfel de subventii pentru a fi înregistrate. [9] În Moldova, institutia de sclavie a fost atestata pentru prima data într-un document 1470 Moldoveneasca, prin care domnitorul moldovean Stefan cel Mare elibereaza Oana, un sclav tatara care au fugit la Jagiellon Polonia. [10]

Antropolog Sam Beck sustine ca originile sclavie a romilor poate fi cel mai usor de explicat în practica de a lua prizonieri de razboi ca robi, o practica, cu o istorie lunga în regiune, si ca, initial, liber si înrobit de romi cu privire la ceea ce a devenit coexisted româna teritoriu. [11]

Exista unele conturi în conformitate cu care unele dintre romi sclavi au fost capturate în timpul razboaielor. De exemplu, în 1445, Vlad Dracul a luat cu forta din Bulgaria de a Valahia jurul 11,000-12,000 de oameni ", care aratau ca egipteni", probabil de romi. [11] A germana în limba moldoveneasca cronica înregistrate ca, în 1471, atunci când se confrunta si Stephen învins un muntean vigoare condus de catre domnitorul Radu cel Frumos, la Soci, "mi-a luat cu el [si] în sclavie 17000 tigani". [9] Numerele au fost, cel mai probabil, exagerate. [12]

Cele doua tari au fost de cele mai multe din istoria lor de pe teritoriul numai în Europa Centrala si de Est, unde a fost legiferate sclaviei romilor, precum si locul în care aceasta a fost cel mai extins. [13] Ca urmare a acestui, sociologul britanic Guy va descrie Romania ca o " caz unic ", si unul de la Fort principal" modele de dezvoltare ", în ceea ce priveste grupurile de romi din regiune (alaturi de cei prezenti si în tarile care au în trecutul recent, a apartinut turcilor, Austria-Ungaria si Imperiul Rus). [13]

Traditional, sclavi de romi au fost împartite în trei categorii. Cel mai mic a fost detinuta de hospodars, si a plecat de limba româna numele de tigani Domnesti ( "tiganilor apartin Domnului"). [7] Cele doua alte categorii cuprinse tigani manastiresti ( "Tiganii din manastiri"), care au fost în proprietatea român ortodox si greco-ortodox manastiri, si tigani boieresti ( "Tiganii din boieri"), care au fost înrobit de categoria de proprietari. [14]

Fiecare din categoriile de sclavi a fost împartita în doua grupe: vatrasi si laiesi; fostul sedentari a fost o categorie, în timp ce acesta din urma a fost permis sa-si pastreze nomadism. [15] de laiesi categorie profesionala a cuprins mai multe subcategorii: alaturi de Kalderash (caldarari sau de " lucratorilor de cupru "), Lautari (" instrument cu coarde jucatori "), baiesi (lingurari sau" lingura de decizie "), precum si Ursari (" urs manipulantii "), [16] toate, din care sa dezvoltat ca etica subgrupuri distincte, ele cuprinse de fierari (" Smiths "). [17] Printre fierari, cu atât mai mult au fost evaluate de specialitate potcovari (" farriers "). [9] Femeile detinute de boieri au fost deseori folosite ca housemaids în serviciu la boyaresses, [18], precum si cu ele si unele dintre înrobit barbati ar putea fi alocate sarcinilor administrative în conac. [9] De la începutul anului în istoria de sclavie în România, multe alte sclavi s-au facut pentru a lucra în mine de sare. [9]

Medieval societate permis un anumit grad de mobilitate sociala, astfel cum a fost atestata de cariera din Stefan Razvan, un muntean Rom sclav, care a fost în stare sa se ridice la rangul de boier, a fost trimis de pe taxa oficiala a Imperiului Otoman, si, dupa ce allying el însusi cu de polonezi si de grupuri de cazac, a devenit moldoveneasca Prince (aprilie - august 1595). [19]

Sclavii au fost considerate proprietate personala de master, [20], care a fost permis sa le-a pus la locul de munca, de vânzare sau de schimburi de ele le pentru alte marfuri si de bunuri de sclavi (de obicei, bovine) au fost, de asemenea, la latitudinea comandantului. [ 21] Comandantul a fost permis de a pedepsi lui sclavi fizic, prin batai sau închisoare, dar el sau ea nu au avut putere de viata si de moarte asupra lor, de numai obligatia de a master fiind de a se îmbraca si a hranei pentru animale de sclavi care au lucrat la conac . [22] Ca de obicei un tratament de sclavi, note Djuvara, a fost demeaning, si ea a fost comuna pentru localnici sa creada ca "nu a putut obtine un ceva [din tiganilor] fara a utiliza un bici." [23] În 1821, la o perioada de timp, atunci când boierilor din Moldova a fugit tara lor de a scapa de Eterist expeditie, autoritatile austriece în Bucovina au fost alarmati de faptul ca nou-stabilit de refugiati a facut un obicei din bataie sclavii lor în public, pe strazile din Czernowitz, si, în consecinta, a emis un ordin specific interzicerea acestor practici. O disputa a urmat, dupa care a boierilor au primit permisiunea de a continua cu batai, cu conditia ca acestea le-a exercitat pe o proprietate privata. [23]

Sociale de prestigiu de sclav master a fost de multe ori proportional cu numarul si categoriile de calificare sclavi în posesia sa, bucatarii restante si embroiderers fiind utilizate pentru a demonstra simbolic de ridicat statutul de boier familii. [24] Buna muzicieni, embroiderers sau bucatarii au fost prized preluat si de preturi mai mari: de exemplu, în prima jumatate din secolul 18, un sclav a fost evaluata la aproximativ 20-30 de lei, un bucatar-ar fi de 40 lei. [25]

Cu toate acestea, Djuvara, care a bazelor sale argument cu privire la o serie de surse contemporane, de asemenea, ca sclavii au fost extrem de ieftine prin orice standard: în 1832, un contract care implica o zestre de boyaress arata ca sclavi treizeci de romi au fost schimbate pentru un transport, în timp ce British diplomat William Wilkinson a observat ca comertul cu sclavi a fost o semi-clandestine conteaza, si ca ar putea descarca vatrasi sclavi modeste suma de cinci sau sase sute piastres. [26] Potrivit lui Djuvara estimare, laiesi ar putea fi în valoare de doar jumatate din suma atestata de Wilkinson. [26]

2007 02