Vedi Venezia, Regina del Mare, e puoi 9/11

N-am fost intrebat des unde-am fost de 9/11, si nici eu nu m-am grabit s-o spun. Si-asta pentru c-ar fi urmat replica "tzeara arde si..." whatevah. Nu c-ar fi fost prima data, si nu pentru ca imi pasa sau nu-mi pasa mai mult decat altora, dar cele mai mari dezastre din viata mea s-au cam intamplat fara mine. Deocamdata, 9/11, eventual in seria "calatorii sprancenate".

Jurnal de CalatorieEram in toiul unei calatorii europene, in care-am intalinit o gramada de fritzi. Inainte de a ma-ntalni cu prietena mea in Venezia, dormisem o tzara in gara din Ljubljana (Slovenia) ca apoi sa iau trenul de 3:10 am catre Venezia. "Jurnalul meu de calatorie" e foarte sarac in descriptii. In primul rand, nu era suficient spatiu sa scriu prea mult, dat fiind ca pe fiecare pagina, oricum mica, erau inghesuite zilele saptamanii in coloane, lasand foarte putin spatiu pentru cate se-ntamplau intr-o zi. Pe de alta parte, preferam spatiul scurt, fiindca ma obliga sa abreviez totul, facand imposibila citirea chiar si de un vorbitor de limba romana. Acum, cand ma uit, prin jurnal, gasesc insemnari fugare fara noima.

  • Sambata, 8 Septembrie 2001 am gasit numai S-ta Maria, Hotel Mignon, cazare, L15,000, breakfast included.
  • Monday 10, L100,000, riva degli Schiava (?).
  • Tuesday, 11 Septembrie 2001 - baba porumbei L55,000/noapte, ceai L22,000, stat la soare ponton si seara restaurant. O zi plina! Aici amintirile imi sar din ungherul in care au fost proscrise. La ajungerea in Venezia, am fost la punctul de informare turistica si, la sfatul ghidului meu (Let's Go Europe), am cerut lista cu particulari care ofereau cazare, ca hotelurile oricum erau pline. Si-am gasit o baba care inchiria o pensiune pe una din strazile inguste, insalubre, din spatle piezei San Marco. Baba a vrut sa stie la telefon daca eram nemtzi, si eu i-am raspuns in engleza, cu accent contrafacut de fritz, ca-ntr-un fel suntem toti, de cand a cazut zidul. Ea a insistat, eu am continuat s-o vrajesc, pan-la urma am mers acolo si-am inchiriat cu 55 de mii de lire pe noapte. Baba era cam dementa, avea par alb, lung si gretzos, avea o obsesie cu parul - sa nu gaseasca par nicaieri. Erau afise proaspete in baie (de fapt, niste fitzuici mazgalite si nelaminate) care interziceau caderea parului. Dormitorul era plin de mobila veche si un pat mare, scartzaielnic. Balcoanele erau ocupate de porumbei, sub care se afla un strat gros de gainatz sau, mai bine zis, porumbatz. Balcoanele de piatra erau o combinatie de verde, negru si alb, dupa cum fusesera atacate de mucegai, de scarna sau ciobite. Baba ne daduse asternuturi curate, si eu, care eram gata de orice, n-aveam nici o treaba. Prietena mea, consultanta HP, avea insa alte pretentii. Nu-i placea patul, si eu i-am zis ca daca-l rupem, baba va fi silita sa ne dea altul. Cred ca la asta se refera "multa aspirina saracului" din carnetel. N-am reusit sa rupem patul, dar ne-am facut cat de cat franjuri. Dupa cazare, am iesit sa ne plimbam prin piata si sa colectam informatii, ocazie cu care am luat un ceai in piatza, fiindca aveam chef sa stam la soare care ne-a costat cat jumatate din cat plateam zilnic babei. Am inteles cu ocazia asta semnificatia sintagmei "tourist trap". Tot plimbandu-ne, am remarcat ca se stransesera oameni in piata, cineva cu portavoce se-agita in fata lor, cativa falfaiau steaguri americane. M-am gandit ca italienii sunt foarte agitati. Cand am ajuns acasa, baba, care pan-atunci fusese tare tzafnoasa, incepuse sa bata campii cu Ghadafi, care era un geniu, si care le-o punea americanilor pe la spate, si ca asa le trebuie, ca meritau asta, ca prea faceau figuri. Baba turuia ne-ntrerupt, noi vroiam sa plecam la un internet cafe si-asta nu se mai oprea, n-avea cu cine vorbi si ne prinsese pe noi. Intr-un final i-am zis A Riverderci si-am luat-o la fuga. Cred ca se luase dupa noi, ca-ntr-un Quake vocal, dar am dat cotitura si ne-am facut nevazuti. La Internet Cafe era un ecran mare, unde pusesera filmul cu avioanele pe un replay loop. M-am asezat pe unul din putinele locuri libere, langa o cucoana grasa, ale carei sunci atarnau pe lateralele scaunului. Cucoana era si mai isterica decat baba, si s-a dovedit a fi americana, intrucat urla din toti rarunchii, KILL'EM ALL, KILL'EM ALL, DROP THE BOMB ON'EM. Ii intelegeam durerea, dar era cale lunga pana la saliva in urechile mele prin timpanul spart, cale pe care ea o parcursese inca inainte sa m-asez jos. Eu cautam sa-nteleg ceva din marile ziare, dar nicaieri nu era nici un comentariu, numai un rezumat al faptelor. Nu-ntelegeam nimic si mi se parea totul a gluma proasta, un joc curat-murdar. Intr-un final, m-am dus la site-ul Report on Business Television (ROBtv), actualmente BNN, care aveau un feed live si transmiteau in direct pe internet (webcasting). Abia acolo am gasit un comentariu care era cat de cat coerent, despre industria asigurarilor, despre dolar, despre derivative. Cred ca nu eram singurul setos de astfel de informatii, ca-n spatele meu s-au adunat dintr-o data vreo 10 oameni. Eram oarecum surprins, dar stirile nu facusera decat sa contribuie la aerul ireal al acelei vacante. Baba nebuna, sensibila la par de om dar iubitoare de gainatz de porumbei, americanca isterica, italienii care in mare erau la fel de veseli ca inainte, dar acum se agitau cu portavoce, in mijlocul grupurilor de turisti, stirile SF de la TV, cu ditamai zgarie norii prabusindu-se exact in fundatii, ca filmul demolarii unui casino in Las Vegas pe care-l vazusem nu cu mult timp inainte. Ceva nu se potrivea, dar inca nu stiam ce. De fapt nici acum nu sunt sigur..
  • A doua zi, pe 12, am facut plaja la Lido, ne-am mai luat o super-pizza, si eu m-am strofocat sa dau telefon acasa, sa vad daca ai mei sunt OK. Aveam nu stiu ce Bell Calling Card, pe care-am folosit-o intr-un telefon public. Am plecat fara portmoneu, pe care l-am lasat desfacut in cabina telefonica, pe telefon. Mi-a picat fisa abia dupa 10-20 de minute. Am rupt-o la fuga inapoi, dar banii, cartile de credit, cardul CIBC de debit, banii, totul disparuse. Prietena mea se panicase, intrase in drob-de-sare-mood, si vedea numai chestii apocaliptice. Eu ma speriasem si mai tare, ca mai patisem ceva asemanator in US, si nu fusese fun. M-am uitat in jur in piazzeta, si-am vazut niste vitrine de magazin. M-am indreptat catre el, si-am intrat in vorba cu cel din spatele tejghelei. L-am intrebat daca vazuse ceva si ce, dar o facea clar pe prostu'. Pan'la urma s-a dat pe brazda si mi-a dat portofelu'..

Apai astea-s numa' cateva din cele 70,000 de intamplari ale Begumei; Sarpele de mare. Urmeaza altele mai incolo...

6 comments:

  1. uau, ma-ntreb de unde ti-o fi venit ideea cu ce faceai de 9/11..

    ReplyDelete
  2. Si cand ma gandesc ca eu nu am iesit din romania ..

    Interesanta ideea de a tine un jurnal, din ala cu care sa scrii cu pixul, cu toate ca apre riscul sa ajunga pe maini gresite.

    Tin minte ca aveam si eu unul, imi facusem eu un limbaj anume, foarte tare. Literele algabetului erau simbolizate de diferite "semne" .. tin minte ca A=0 B=@ ..

    ReplyDelete
  3. cam greu cu cifrarea, pana scrii cu o astfel de cheie, trece baba cu colaci

    cel mai fain e sa mergi cu un telefon / PDA si foldable keyboard. in 2001 nu exista asa ceva, deci toti cei care, ca si mine, calatoreau cu rucsacul in spate, aveau jurnale scrise. o alta poza din jurnal aici

    ReplyDelete
  4. drob-de-sare-mood... foarte tare :)) Oricum...ai fost damn lucky de ti-ai recuperat portofelu`. Eu n-as fi intrat in drob-de-sare-mood, ci intr-o stare de genu` "beep,beep,beep,beep..."(nu`i frumos sa`njur pe post(ul altuia). La mai multe >:D<

    ReplyDelete

Thank you for commenting, but comments entered in this version may not appear.
Felicitări pentru decizia de a comenta! Orice comentariu este bine-venit :).
Din moment ce vezi acest mesaj, accesezi pagina printr-o metoda alternativa si este posibil sa comentezi neobservat(a). Metoda preferabila este prin pagina normala, care contine Disqus; odata inregistrat, acesta iti permite sa comentezi prin reply la email.
Dacă ai intrebări, există răspunsuri - FAQ.
Baftă!