Sa va dau la oase cu pumnu lu Base

Mos Craciun vine in curand, dar putini dintre noi inca mai cred in el. Adresez acest articol celor care au nevoie sa li se spuna, din cand in cand, ca daca-ti imaginezi ca tot ce zboara se mananca, esti probabil tu insuti un fazan sau curcan gustos.

Pumn Basescu Desi este o pierdere de timp, scandalul contrafacut trebuie macar mentionat. Daca nu stii despre ce-i vorba, pare-se ca Patriciu a “dezvaluit” un video clip din 2004 in care Base i-ar fi dat, chipurile, un pumn unui copil. Raspandacii online au inceput sa-si pompeze otrava la greu, cum ca, vezi matale, ce ticalos e Base. Cum n-a stiut el sa raspunda. Cum l-a lovit, si chiar daca nu l-a lovit, de ce nu da declaratii de ingeras cu bereta de malinal.

Sa fi fost in locul lui, as fi declarat, cum ii spuneam lu’ Arhi:

Pumnul a fost dat cu piciorul lui Maradona si mana lu’ Dumniezo.

Am adaugat si o lista a clipurilor pe aceasta tema.

Reactia lui Base

Eu am scris despre eBa in trecut si nu in termeni elogiosi; nu ma consider un pupincurist. Dar adversarii lui Base (ctp si altii) incearca sa-i impute lui Base ca n-a negat ferm imediat. Din contra, asta mi se pare dovada de o cumpatare neasteptata. Nu poti afirma niciodata ca ceva NU s-a intamplat, pentru simplul motiv ca poti sa fi uitat – memoria este selectiva, si toti avem tendinta sa uitam chestiile neplacute. In consecinta, mi se pare mai mult decat firesc sa spui “trebuie sa ma gandesc”. Acest gen de acuzatii dovedesc un fanaticism repulsiv, care are sanse mari sa se-ntoarca impotriva celor ce-l utilizeaza.

Ce zice “copilul”

Identificat de un ziar prahovean, copilul este Marius Istratoiu de 15 ani, din comuna Drajna, care a declarat:

Marius IstratoiuVa confirm ca eu sunt cel din imagini. Este o chestiune din trecut care nu m-a afectat nici atunci, nici acum. Aveam 10 ani, initial d-l presedinte ma luase pe scena si am vrut sa spun ceva legat de Iliescu si Nastase si probabil de emotii am spus ca Iliescu si Basescu nu sunt buni sau ceva de genul, apoi d-l presedinte m-a dat jos de pe scena. S-a enervat ca spusesem o prostie si când m-am dus lânga dânsul voiam sa-mi cer scuze, dar m-a împins. Chiar am râs, nu a fost ceva care m-a marcat.

Acum, copilul da interviuri, si cica aflat in Italia primeste amenintari cu moartea din Romania. (?!?)

Nu stiu cat e de adevarat ce urmeaza, dar nu m-as mira sa fie.

Adevarul ImpactNews - 2004, Pumnul lui Basescu Si mai zice Cecilia Gheorghe, matusa baiatului, filmata de alpha-tv, ca "bietul copil" nu s-a mai dus la scoala unde avea 3 examene de sustinut, pentru ca se teme. Adevarul ar fi scris urmatoarele despre acel meeting: “Candidatul Aliantei D.A la presedintie a promis, la Ploiesti, ca, în cazul în care el si Alianta castiga alegerile, în primele sase luni va organiza „cea mai mare cruciada împotriva coruptiei de dupa revolutiei. La sfârsit, un copil aflat în fata scenei i-a facut semne disperate lui Basescu sa-i dea microfonul. Emotionat, baietelul a urlat în microfon: „Basescu si Iliescu sunt niste imbecili si prosti”. Candidatul la presedintie a trecut peste momentul penibil, spunând râzând: Copiii spun lucruri traznite”, scrie Adevarul în articolul intitulat „La mitingul electoral de la Ploiesti, copiii spun lucruri trasnite”. Senatorul PDL Georgica Severin, patronul televiziunii locale PrimaTV, care a fost acuzat ca ar fi publicat imaginile spune ca nu-i apartin si ca el nu le-a detinut vreodata.

---

Prezent alaturi de Mircea Cosma, presedintele PSD Prahova, la conferinta de presa pentru anuntarea încheierii unui protocol de colaborare pe plan local între PSD si PNL, Adrian Semcu, presedintele PNL Prahova, a confirmat incidentul care a avut loc la mitingul electoral din 2004. Desi sustine ca nu a vazut momentul în care Traian Basescu l-ar fi lovit pe copil, Semcu a relatat ziaristilor discutiile care au avut loc în sediul PNL Prahova imediat dupa miting, în timp ce Traian Basescu se schimba pentru a merge la o emisiune de televiziune. “Din câte îmi amintesc, mitingul a avut loc pe 21 sau 22 noiembrie. Eram pe scena în spatele presedintelui Basescu si îmi amintesc de o rumoare care s-a produs la un moment dat. Alaturi de mine erau mai multi lideri ai Aliantei DA, printre care Teodor Stolojan, Dinu Patriciu, Calin Popescu Tariceanu, Adriean Videanu, Teodor Melescanu, Paula Ivanescu, Roberta Anastase si multi alti fruntasi PD si PNL locali. În acel moment eu nu mi-am dat seama ce eveniment a produs reactia publicului însa, când am ajuns la sediul PNL, în timp ce Traian Basescu se schimba pentru a merge la o emisiune la o televiziune local, principalul subiect de discutie a fost incidentul pe care îl vedeti acum pe imagini. Colegii mei se temeau ca cineva ar fi putut filma evenimentul si calculau efectele catastrofale pe care le-ar fi avut difuzarea lui”.

---

Directia pentru Protectia Copilului Prahova neaga prezenta vreunei echipe din cadrul institutiei la Drajna. "În momentul de fata nu este nicio echipa de la noi la Drajna. Din câte am înteles, copilul este plecat în Italia. Daca se va demonstra ca imaginile aparute în mass-media sunt reale, vom începe o ancheta", ne-a declarat Carmen Constantin, purtatorul de cuvânt al Directiei pentru Protectia Copilului Prahova în urma cu câteva momente.

Febra declaratiilor pro sau contra filmului în care presedintele Traian Basescu loveste un copil este departe de a fi încheiata. Reporterii ziarului ObservatorulPH au obtinut o declaratie a unei vecine a bunicilor lui Bogdan, copilul din localitatea Drajna de Jos. Aceasta l-a descris pe Bogdan ca fiind un baiat “istet, bagacios si caruia îi placea sa fie tot timpul în centrul atentiei”. Se pare ca baiatul ar fi povestit imediat incidentul dar data fiind vârsta frageda, nimeni nu l-a crezut. “El ne-a spus în 2004 ca Traian Basescu i-a dat un pumn în gura dar nu l-am luat în serios. Am crezut ca glumeste copilul, nu l-am crezut si am uitat. Mi-am amintit acum, când am vazut imaginile de la televizor”, ne-a declarat vecina bunicilor lui Bogdan.

Dupa ce mi-am aruncat ochii prin tot felul de reviste, impresia mea este ca intr-adevar copilul a fost lovit, dupa ce l-a prins pe Base de mana "ca sa-si ceara scuze" pentru "scaparea" avuta mai devreme.

Luka – Vega

S-aruncam un ochi asupra unei liste de cantece.

Este vorba despre unu’, Luka.

«Luka»
Suzanne Vega
________________

My name is Luka
I live on the second floor
I live upstairs from you
Yes, I think you've seen me before
If you hear something late at night
Some kind of trouble, some kind of fight
Just don't ask me what it was
Just don't ask me what it was
Just don't ask me what it was

I think it's because I'm clumsy
I try not to talk too loud
Maybe it's because I'm crazy
I try not to act too proud
They only hit until you cry
And after that you don't ask why
You just don't argue anymore
You just don't argue anymore
You just don't argue anymore

Yes I think I'm okay
I walked into the door again
Well, if you ask that's what I'll say
And it's not your business anyway
I guess I'd like to be alone
With nothing broken, nothing thrown
Just don't ask me how I am
Just don't ask me how I am
Just don't ask me how I am
____________________________

The song "Luka" is written from the point-of-view of an abused child and tells his story in a subtle and psychologically realistic way, only hinting at the horrible secret of his life. Some people have also read it to be a song about an abused woman, and although this was not what Suzanne thought of when she wrote the song, it is certainly also a valid interpretation. The name "Luka" is indeed taken from a real person with that name, whose outer character Suzanne borrowed.

There is, however, no reason to believe that Luka was an abused child in real life. This is what Suzanne said in a Swedish television special recorded 3 November 1987: "A few years ago, I used to see this group of children playing in from of my building, and there was one of them, whose name was Luka, who seemed a little bit distinctive from the other children. I always remembered his name, and I always remembered his face, and I didn't know much about him, but he just seemed set apart from these other children that I would see playing. And his character is what I based the song "Luka" on. In the song, the boy Luka is an abused child -- I real life I don't think he was. I think he was just different."

In versiunea engleza este discutat efectul caftelii asupra copiilor. In versiunea Timpuri Noi, e vorba de unu’ care se admira-n baie cat e de viril si despre care stim ce face la baie si fara sa ne spuna. Si mai prizeaza si aurolac pe deasupra. Este cumva Luca Timpilor Noi o traducere / adaptare dupa Luka de Suzanne Vega, combinat cu “My Name is MUD” al lui Primus? Poate ca nu.. Dar iata ce zice zoso:

Toti parintii stiau. Pentru ca diriga venea si te batea la ultima ora. Si ajungeai acasa cu urme de palma peste fata sau cu urechile rosii si te vedeau parintii. Si te luau si ei intr-o serie. Tin minte ca am jucat odata fotbal în clasa si am spart 2 geamuri. A doua zi tata m-a dus de urechi pâna la scoala (noroc ca stau aproape). Pâna în banca mea. Ca sa îsi ceara si el si eu scuze dirigintei pentru ce facusem si sa o asigure ca nu se va mai întâmpla. Si nu s-a mai întâmplat, pentru ca tineam la urechile mele. Profesorii nostri din generala nu erau nebuni. Dar pe vremea aia prostia si tâmpenia se sanctiona. Cu pedepse corporale. Cu sunat parintii si luat si ei într-o serie plodul (aveam un coleg care nu putea sta pe scaun în unele zile).

si

La metrou la Universitate sunt niste afise cu o campanie împotriva violentei la adresa copiilor. Nu ma întelegeti gresit, sunt împotriva violentei la copii, dar parca uneori cu vorba buna nu merge. Si când copilul te face proasta în gura mare în public sau refuza sa înteleaga sau sa se supuna unor dorinte ale parintilor, parca un pic de atentionare fizica nu strica.

L-am citat pe zoso in articole scrise prin 2008, nu pentru ca ar fi dumniezo, ci pentru ca imi amintesc ca mi-au fost semnalate si m-au enervat. Si-apoi m-am gandit ca n-are rost sa comentez, fiindca mi-ar fi sters comentariile, si oricum, aceste opinii sunt foarte raspandite in Ro - el nu face decat sa reflecte opinia publica, si face asta bine. Eu nu am fost batut de profesoare si invatatoare. Habar n-am de ce, ca nu m-am considerat niciodata cuminte. Aproape fiecare baiat din clasa o luase pe cocoasa in special de la profa de istorie, care trantea palme de te decapita. Dar mie nu. S-a intamplat de cateva ori sa ma atentioneze, si-am inghetat, fiindca nu stiu cum as fi reactionat daca ma pocnea. Cred insa ca majoritatea romanilor nu au reticenta fata de bataie manifestata in Vest. “Bataia e rupta din rai” este justificarea universala. Ca sunt eu de acord sau nu, mi se pare dovada de ipocrizie sa-l acuzam pe Base de ceva ce face toata lumea in Romania si pare practicat la scara larga.

O discutie despre cat de oportuna si / sau efectiva este bataia copiilor ar fi interesanta. O discutie despre trucarea unui clip din care victima afirma ca nu s-a intamplat nimic, nu.

Alegoria mexicanilor

Este un episod Southpark in care Cartman se duce intr-un loc unde mexicanii ilegali stau si-asteapta sa vina cineva sa le ofere de lucru. Acum, sa presupunem ca el (Cartman) are nevoie de un mexican sa-i desfunde chiuveta, si-ntreaba care-i cel mai bun. Si toti i-l arata pe Miguel. Dar Carlos si Juanito sunt gelosi pe Miguel, si-ncep sa toarne povesti, cum ca Miguel are viermi intestinali, ca-si bate nevasta si ca la scoala a luat 2 la biologie. La care Cartman fluiera ca pe stadion, pana se face liniste si-apoi le zice “ma doare-n cur ca-i un ticalos (sau nu), nici nu ma intereseaza sa aflu daca-i adevarat; eu am o problema de rezolvat, il vreau pe cel mai bun s-o rezolve, in rest, spalati-va pe cap!”. Intr-adevar, mexicanii nu-si arunca banii pe sampon, cabron!

Asa-s si eu cu Base: ma intereseaza numai in ce masura este mai bun sau mai prost ca presedinte decat Geoana. Si are o gramada de defecte, dar in viziunea mea, Geoana are si mai multe. Chiar sunt curios daca vreun suporter de Base Geoana are chef de-o dezbatere, cum am inceput cu Zizzou in articolul precedent. As vrea sa gasesc motive sa ma uit la Geoana, dar n-am gasit nici unul..

Rezultatele alegerilor

Iata si rezultatele alegerilor.

Unde Total Nule Base Geoana Crin Becali Oprescu VC T Re Ce da UC da 3K
Diaspo 95068 675 52904 11717 16449 2285 3190 5080 949 72555 83336
Finale 9718840 227446 3153640 3027838 1945831 186390 309764 540380 60539 6740213 7765573
% Fin
Diaspo
100
100
2.34
0.71
32
55.65
31
12.32
20
17.30
1.91
2.40
3.18
3.35
5.56
5.34
.62
1.00
77.78
81.54
88.84
93.20

Dupa cum se vede, chiar si in diaspora, Remus Cernea a obtinut 0.62% din voturi, fata de 1.91% Becali si 5.56% VC Tudor. Sper ca n-am facut greseli cum am facut pe twitter, de-am fost atentionat de MAE. Alegerile turului 2 vor avea loc pe 6 Decembrie.

Please Base don’t hurt’em

Simona Tache este speriata de comentariile unora pe blogul lui Costin Ilie. Ceea ce ma-ntristeaza intrucat pare teribil de one-sided. Iata comentariile mele favorite:

L-am revazut de sute de ori din 2004 incoace si pot sa jur ca e un trucaj. Nu filmul. Vorbesc de Traian Basescu. (lucescu)

cristi a scris pe 27 November 2009: Frate i-a aplicat basescu un gyaku zuki de l-a rupt pe ala. Oare a trait dupa?

Ce arata mica manipulare cu lovitul si copilul este doar ca in Romania nu ajungi mogul de destept ce esti. Daca filmul venea fara lacrimile lui Patriciu, poate mai stateam pe ginduri. Dar ca si Voiculescu cind nu s-a putut abtine sa fie el seful comisiei de ancheta al lui Basescu, si lui Patriciu nu ii e de ajuns ca pica Basescu, vrea sa infiga el cutitul. Si sa se si semneze pe rana, daca se poate, si sa se dea in prime time la un post unde are actiuni. Daca Basescu mai are vreo sansa, e exact pentru ca asemenea manipulari sint grosolane si facute cu tot armamentul din dotare. Se ia careva dupa ei? Eu cred ca enerveaza publicul. Toti cei care cred ca lumea voteaza cum li se spune la televizor se insala, e mai complicat, si Patriciu a facut azi o greseala. Alina Mungiu-Pippidi

---

Antonescu ii spune cum ar fi trebuit sa reactioneze: “As vrea sa nu ne scape din vedere un singur lucru: reactia din aceasta seara il incrimineaza complet.”. Din bunul simt a ramas: “nu ma intereseaza daca e trucaj sau nu”. Tot e ceva, Ponta era pregatit sa-l bata pe cremenal.

Szaby Czeh: “e trucaj”.

Patriciu la Realitatea, emotionat la culme de acest eveniment (Ursu chiar il indeamna ironic sa-si potoleasca emotiile) de acum 5 ani. Aseara, omul isi amintea de incident. Azi Gardianul a sarit cu imaginile. Ce frumos.

Citez: “Acest copil care nu era aurolac a strigat traiasca Iliescu”. “Am cumparat un cadou impreuna cu domnul Rosca Stanescu din Mauritius, era o macheta de corabie si era in legatura cu acest gest!” Ma tavalesc pe jos de ris. Si stiu ca mai sint si altii. Sper…

--- Costi Rogozanu

Mai observ un singur lucru: lovitura pe care în aceste imagini personajul T. Basescu o da acelui copil este tipica pentru agentii de paza ai serviciilor secrete: scurta, laterala, fara elan, din încheietura, fara a-l privi în ochi pe cel lovit. ctp

Daniil a scris pe 27 November 2009: Am de vanzare un clip cu marinarul sodomizand o capra neagra (specie protejata deci de doua ori mai grava fapta) in timp ce boc o tine de coarne sa nu sara. Clipul dovedeste clar ca e trimisul satanei pe pamant.
2000 de euro +tva daca e cu factura, daca nu doar 2000 versiunea full hd sau 3000 versiunea 3d in care basescu striga inchideti-va mobilele gaozarilor inainte sa-si dea drumul, pentru difuzat in cinematografe.

Author: Vasile D
Comment:
Eram in campania din 2004, la un miting al lui Basescu. Am vazut cu ochii mei cum s-a uitat cu privirea aia ciudata la o mâ?a. Cu siguranta, daca nu era presa acolo, ar fi tras`o ingrozitor de coada!!!
Dar asta nu`i nimic!
Dupa nici 30 de minute, acelasi Basescu a ucis cu sange rece doua bucati tantari din specia Nematocera, despre care probabil a crezut ca sunt platiti de PSD. Pe primul l`a pocnit cu sete si am crezut ca pe cel de-al doilea il va cruta. Dar, nu! L`a ucis cu aceeasi abominabila sete.
Mai mult: Basescu a ucis un peste pe care apoi, ca sa nu fie acuzat de crima, l-a mancat. Fara cadavru nu exista crima, nu?
Daca adunam toate vietuitoarele ucise de Basescu, ajungem foarte usor la acuzatia de genocid.
Realitatea Tv, ma sunati? Va rog. Am declaratii de la rudele tantarilor, fratele pestisorului,si o matusa a matzei. Cado!

Nu cred ca lumea-si aminteste, dar astfel de diversiuni apar tot timpul cand un presedinte este popular in ciuda unei parti a clasei politice care efectiv nu-l poate suporta. Republicanii nu-l inghiteau pe Clinton, si-a aparut scandalul cu Monica Lewinsky si pata de pe rochie. Altii s-au temut de Ana Birchall, singurul om cat de cat educat din PSD, si ea a fost eliminata cu un filmulet mai mult sau mai putin trucat. Si la fiecare astfel de scandal, m-am intrebat ce legatura au chestiile astea cu meseria omului. Dac-ar fi Base atent si tandru, ar mai fi in stare sa fie reales si sa se mentina la putere? Ar vota romanii un presedinte ca Remus Cernea? Uita-te sus la rezultate si vezi!

Ma opresc aici, ca m-am plictisit. Pana si Simona Tache reactioneaza cu “pierde, nu pierde, io raman in tara cu oamenii care au facut comentariile de mai sus.” Altii, incep si ei cu “plec din tara asta de kkt”. Si-mi amintesc de corabia care se scufunda si rozatoare.

Treaba e ca nu se scufunda nici o corabie. Si-n Canada cel putin sunt prea multe veverite, sau sobolani zburatori, cum se zice.

Sources / More info: BEC-diaspora-PDF, turul2-flickr, yt-base-pumn, stache-base, petreanu-pumn, petreanu-majur, morar-analiza, patrasconiu-pumn, lucescu-trucaj, rogozanu-ras, bleen-base, calin-ionescu, arhi-ura, zoso-elevii-batuti, zoso-disciplina, yt-luka, copii.ro, ctp-pumn, evz-pumn, hyperion, yt-base, hotnews-chronology, Mihai Nicolae 

UPDATE: Intr-un clip publicat de Petreanu pe data de 4, Basescu este acuzat ca a lovit o jurnalista peste gura. Eu nici asta n-am reusit sa vad..

33 comments:

  1. Mie mi se par extrem de amuzanţi oamenii care îl plac pe karatistul Băse şi au nevoie să creadă că filmarea e trucată. Du-te frate şi votează pe cine vrei! Discuţia asta începe să se transforme cu Procesul Etapei, unde o fază este interpretată în 100 de feluri. Dar l-a pocnit, asta e! Şi taică-tău te-a mai atins uneori şi asta nu te-a împiedicat să îl iubeşti. Iar Băse e un tătic pentru mulţi jurnalişti "independenţi".

    Oricum, ăsta a fost un K.O.

    ReplyDelete
  2. Mda. Ai scris obiectiv si fara patima, la rece. fara sa te implici afectiv in istorie, ceea ce e rar: tot ce am citit de azi-dimineata sunt expuneri de sentimente. Senzatia de terifiere, incalificabilul gestului, cat de mult ne-a afectat si ce semnificatie are... Cam asta citesti peste tot.

    Insa, cum ziceam mai demult tot pe blogul tau, in campanie apar ca prin minune o multime de "amanunte din trecut", ca dintr-o palarie magica (vezi si faza cu fiul lui Geoana); ca un facut, la cateva zile inainte de vot se pune in circulatie filmuletul.

    Eu una nu-i acord importanta (i-as fi acordat o maxi-importanta daca l-as fi vazut in orice alt moment pentru ca gestul e incalificabil venind de la un om politic) Analogia cu dirigintii care caftesc n-are nicio treaba: aia sunt educatori, base e un om politic, candidat la cea mai inalta functie in Stat la momentul ala, deci n-avea de ce sa atinga vreun plod altfel decat cu vreo bomboana...
    Insa sunt de acord cu tine, nu cred ca exista român care sa nu fi altoit vreun pusti la ora asta:)

    ReplyDelete
  3. Karla, stai să înţeleg şi eu logica ta.
    Dacă vedeai scena asta în iunie o considerai incalificabilă. Dar fiindcă ai văzut-o acum, în campanie electorală, este lipsită de importanţă.

    Right!

    ReplyDelete
  4. Da, asta se cheama logica à la karla, recunosc...
    Sa nuantez:
    -i-as fi acordat o maxima importanta daca as fi vazut scena in orice moment, nu scoasa acum din palarie. E manipulare a opiniei publice pe fatza, ori eu n-am chef, pur si simplu sa ma simt imbobinata de cine stie ce sforari politici. Acum ii acord o minima importanta, adica nu o iau in calcul, pe ultima suta de metri in optiunea de vot...
    Conteaza altceva pentru mine: faptul ca basescu a promis atacarea coruptiei si am ajuns pe ultimul loc in Europe la capitolul asta. Asta e un fapt pe care nimeni nu-l poate contesta, cel mai important in ochii mei. Ca a iesit acuma patriciu sau cine-o fi iesit, cu un filmulet in care nici macar nu-ti dai seama ce se intampla, nu asta o sa ma influenteze...
    Sa fim seriosi, nu e clar ce e acolo; n-am alta optiune decat sa ma incred in ce zice mass-media: ca e autentic, nu-i trucat si ca analistul de imagine Cutarescu zice ca-i o palma si nu o batere pe umar;
    - ca vad scena asta acum, o consider tot incalificabila ( conform principiului enuntat mai sus, adica sub rezerva ca sunt adevarate); insa asta nu-mi va afecta optiunea de vot...
    Daca o sa votez anitbasescu n-o sa votez astfel pentru ca un filmulet circula pe net, ci pentru actele sale din timpul mandatului prezidential.

    ReplyDelete
  5. @alphadog: sper ca nu te-ai suparat pe mine :)
    eu nu l-am votat pe Base in turul 1, l-am votat pe Remus Cernea, care a luat de vreo 10 ori mai putine voturi decat VC Tudor sau Becali, conform rezultatelor de mai sus. deci nu-mi vorbi ca unui fan Base. dar scandalul asta, in care insasi "victima" declara ca n-a fost decat impins, este absurd. ce legatura are cu a fi presedinte?

    mai mult, pare a se incadra fie in "conduita" presedintelui, fie in "seria de atacuri masluite" la adresa marinarului, depinde pe ce parte a baricadei te afli. ma refer in principal la clipul in care el ii da, vezi doamne, peste gura unei jurnaliste (petreanu-majur). cred ca-l voi adauga intr-un update la articol.

    @karla: ma bucur ca si tu esti "distantata". electoratul roman pare la fel de polarizat ca in us, cu red vs blue :)

    ReplyDelete
  6. Zamo, nici vorbă! E opţiunea ta.
    Dar sincer, nu văd ce argumente convingătoare ar putea fi aduse în discuţie care să-l spele pe nea Băs`. Doar astea:
    - filmul e trucat (evident că nu e)
    - n-a dat cu pumnul, ci cu palma (parcă ar fi o diferenţă)
    - copilul rîdea (rîdea pe dracu`)
    - şi părinţii îşi bat copiii (ce legătură are cu subiectul?)
    - l-a lucrat Patriciu după 5 ani (life`s a bitch!).

    Iar Felix Tătaru zice iniţial că e o făcătură ordinară, iar apoi că filmul e bine realizat. Păi cum e pînă la urmă? Cît despre năuceala lui Băse, nu mai zic. A fost penibil.

    Şi în ciuda tuturor discuţiilor menite să dilueze esenţa, ea rămîne: Preşedintele în funcţie a fost filmat lovind un copil. Şi e cam punct după asta. Amin.

    ReplyDelete
  7. Copilul a dat o declaratie in care spune, el insusi "Chiar am râs, nu a fost ceva care m-a marcat." Nu crezi ca-i reala?!?

    Nush cine-i FT.

    ReplyDelete
  8. Ca psiholog acuz asemenea gesturi dar in aceeasi calitate va spun ca ma intanesc cu el in fiecare zi.Totu copii din Romania au fost abuzati , intr-un fel sau altul, asa ca , badea Niculaie din satul X va zice "Apai bine io facut" asa canu conteaza.Conteaa ca altii au stiut si nu au spus nimic , daca incidentul chiar a avut loc.
    Nu prea cred in coincidente in politica.
    Ceea ce mi se pare mie mmai trist e faptul ca in campanie nu se discuta programe ci se dezgroapa trecuturi mai mult sau mai putin compromitatoare, ce conteaza ca Romania este in criza economica , noi continuam sa zgandarin kktul sa miroasa tot mai mult.
    Venind in acest moment acest film pentru mine este irelevant, nu era presedinte atunci , daca se vorbea atunci , nu ajungea in aceasta funtie. Asa ca tot manipulati suntem.

    ReplyDelete
  9. O fi rîs după. Dar atunci, în secunda loviturii, n-a rîs. Aşa cum zic ţuţării băselului. E mai degrabă un rictus. Oricum, copilul confirmă palma/pumnul. Iar mătuşă-sa vorbeşte acum de subiect, fiind la eveniment. Atunci a luat în rîs afirmaţia copilului. Cine n-ar fi făcut-o?

    FT e un sclăvuţ care se ocupă de campaniile electorale ale lui TB.

    ReplyDelete
  10. Cartim, mi se pare evident cine este interesat să nu se discute despre programe şi rezultate. Că pe Băsescu nu l-am auzit vorbind despre altceva în afară de "moguli" şi aşa zisa "reformare a clasei politice". Cît despre rezultatele ultimilor 5 ani, le zice bine Karla în al doilea comentariu.

    ReplyDelete
  11. De ce apar toate acestea acum?Patriciu?ducă-se pe pustii...

    ReplyDelete
  12. @cartim: absolut de-acord. hotnews are o cronologie excelenta a "conlucrarii" mogulilor :)

    cat despre atacarea coruptiei, eu vad actiunile lui ca mergand impotriva. coruptia era mult mai adanca sub iliescu si este in continuare mai adanca in zonele controlate de psd. unde, dac-am inteles bine, exista acuze de fraudare si turism electoral, chit ca ei sunt cu gura mare.

    in orice caz, karla are dreptate: coruptia, justitia si criza economica sunt problemele reale, nu filmulete trucate si prezentari coordonate!

    voi face un update cu linkuri articolele observatorului de prahova.

    ReplyDelete
  13. de la ora 4 pm nu ma mai uit la televizor. as comuta pe etno teve, dar ma tem ca si acolo dau de kanazawa-base. mie, filmul asta nu-mi influenteaza votul. mi-am cristalizat deja parerea despre base. nu era nevoie de inregistrarea asta. ma deranjeaza crunt insa, ca, dat de mii de ori, filmul l-a speriat intr-adevar pe copil. el la verea aia s-a simtit un actor intre oamenii mari, dar acum s-a ingrosat gluma. si nu stiu ce cauta fofleandura aia de matusa-sa prin platouri, ca nu are acordul parintilor copilului. ei sunt reprezentanti legali ai copilului, chiar daca, aflat intre 14 si 18 ani, el are o capacitate juridica restransa. ori, daca parintii i-au transmis matusii sa plece dracului acasa si sa-si vada de treaba. aia s-a vopsit repede la par, s-a smacuit si a sosit in emisiuni, sa fie si ea o varianta de magda ciumac, blonda. din punctul meu de vedere, pentru copil si parintii lui, that's enough!s-a dat filmul, s-a comentat de s-au umflat in gat toti, gata! nu stiu care zicea azi ca protectia copilului trebuia imediat sa sara in avion si sa ajunga la copil, cu psihologul dupa ei, pentru ca in capul si in sufletul lui se produc niste scurt-circuite foarte puternice acum. poate ca era nevoie de stirea asta, dar nu de atata expresie video. ca iau dracului plasma si-o arunc in livada! va dati seama ce ne mai asteapta in urmatoarele 9 zile???

    ReplyDelete
  14. @Dr. Lecter: Dar te-ai uitat la chestia asta, nu gluma! Am inceput si eu s-ajung la concluzia ca a fost intr-adevar lovit.. Si totusi nu reusesc sa ma simt oripilat. Copilul nu are tata trecut in acte, este intr-adevar speriat, si toata lumea, inclusiv matusa, mulge incidentul din greu.

    Analiza ta e foarte pertinenta.

    ReplyDelete
  15. Haidi bre. Io, ca moldovean tare-n vina, iti spun clar ca esti cam ingaduitor cu memoria lu' domnu' tovarasu' presedinte. Adica cum poti sa uiti? Io-te, io mi-s tare in vina da' pot sa-ti spun clar ca nu mi-am batut niciodata pretina, bre. Si ti-o spun pe loc, pe sleau, si fara sa-mi tremure chilotzii pe mine ca vezi-draga doamne poate am batut-o, dar am uitat. Nu-l mai apara frate pe bashinescovici ca n-ai de ce. Adica matale crezi ca acolo, pe vapor, n-a dat el in marinari pina i s-a acrit? Care trucaj bre, ca nimeni nu il crede. Asta e, a facut buba, acu' plateste. Si-mi aduc aminte o chestie dintr-a doua:
    "Batausul din camin / S-a pupat cu mos Martin / Mos Martin s-a suparat / Si i-a dat cu oala-n cap!"

    ReplyDelete
  16. Chestia cu prietena nu-i acelasi lucru. Tu ai o singura prietena, pe cand Base, ca politician si tata, a trecut prin sute de situatii cand ii putea scapa o scatoalca. Si celui mai controlat om i se poate intampla.

    Efectiv, nu mi se pare ceva atat de ingrozitor ce s-a-ntamplat. Intr-o tara unde copiii sunt batuti in mod regulat si nimeni nu se sinchiseste, ba chiar este considerat ceva firesc, intr-o tara unde pedeapsa pentru viol de copii este mai mica decat pedeapsa pentru viol de adult, intr-o astfel de tara deci, un pusti s-a suit pe scena sa zica niste cuvinte frumoase despre un politician, si ii ies din greseala cuvinte urate. Si-apoi il prinde de mana pe politician, care taman se-apleca peste o scena iar acesta, avand probabil impresia ca o sa fie tras sa cada, ii da un sut in freza cu o bucata de palma.

    Politicianul este intrebat peste 5 ani, timp in care n-a stat totusi in frigider, s-au intamplat multe si-a vazut multi copchii, si vrea sa fie sigur ca da un raspuns corect, stiind ca raspunsul sau va fi analizat si rasanalizat.

    Eu inteleg ca multi nu-l mai suporta pe Base, dar sa nu amestecam oalele. Poti spune ca nu merita sa fie reales pentru ca nu este capabil sa lucreze in echipa si sa faca niste compromisuri - asta e un motiv absolut valabil. Dar sa spui ca merita sa zboare fiindca acum 5 ani a taxat un pusti care a ras dupa - COME ON!!!

    Daca vrei sa gasesti o intrebare echivalenta situatiei tale, mai corect ar fi "daca ai purtat in viata ta alb de ziua muncii" sau "daca ai chinuit vreodata o musca rupandu-i aripile" sau "daca te-ai bucurat vreodata cand ai ucis un tantar" sau "daca ai chiulit vreodata de la mate ca sa te masturbezi cu aspiratorul" :)

    ReplyDelete
  17. Zamo, eu cred că el a stat 4 ore să se gîndească despre care copil e vorba. Că a plesnit mai mulţi copii din public în ultimii 5 ani. Părinteşte, desigur. Şi cînd s-o dumirit o zîs: "Aaaa, dar pe ăla nu l-am pocnit, doar l-am împins!" :))
    Să ne înţelegem, eu nu-l mai suport pe nenea scîrţ ăsta. E cea mai mare ţeapă pe care au luat-o românii după revoluţie. Şi e mişto cum a luat-o în freză acum. El în fiecare zi recita poezii despre Vîntu, Patriciu, Voiculescu, moguli, etc. Ei i-au pus doar un filmuleţ. Zbang!

    ReplyDelete
  18. chiar crezi ca pocneste copii la fiecare rally?

    parafrazand ce zicea cineva (churchill parca) despre democratie, base este cel mai prost candidat pentru presedintie, cu exceptia tuturor celorlalti.

    alphadog, spune-mi sincer: chiar crezi ca geoana va face ceva impotriva coruptiei dintr-un partid care practica turismul electoral la scara larga, care-l are pe vanghelie si alte minunatii ca lideri? chiar era mai bine pe vremea lui ilici? si chiar este povestea asta de acum 5 ani ceva neasteptat sau care schimba totul?

    ReplyDelete
  19. Era o exagerare ce mă caracterizează. Era o glumă, de fapt. La întrebarea ta, îţi spun că nu ştiu ce va face Geoană. La fel cum, acum 5 ani, nu ştiam ce va face Băsescu la Palatul Cotroceni.
    Băsescu nu a făcut nimic împotriva corupţiei. Chiar s-a îngroşat precum ciulamaua pe foc. Pentru că peste guzganii pesedişti, o parte din ei adoptaţi cu gingăşie de către PD-L, au venit cei portocalii. Chiar familia preşedintelui prosperă din afaceri cu statul (vezi cazul lui frate-su). Iar el are averea clădită din afaceri subterane pe fondurile statului (încă de pe vremea cînd era ministrul al transporturilor - informaţie aflată de la un om de afaceri local, care şi acum e simpatizant Băsescu. Atunci firma tipului avea contract cu CFR şi îl frecventa pe Băsescu cel ministru). Treaba asta cu Băsescu-cel-care-luptă-împotriva-corupţiei pur şi simplu nu se susţine pe nici o faptă reală. Este doar o ficţiune clădită pentru spiritele subţiri.
    Mă întrebi dacă eu cred că Geoană va face ceva împotriva corupţiei? Nu ştiu. Dar, în schimb, ştiu că Băsescu nu va face nimic în sensul ăsta. El FIIND o rotiţă, mare, în mecanismul corupţiei.
    Povestea asta cu palma nu schimbă nimic pentru mine. Eu am opiniile astea formate în decursul ultimilor ani. Eu am stat aici. După prima reacţie de stupefacţie am stat şi m-am gîndit. Gestul se încadrează perfect între celelalte acţiuni ce l-au făcut celebru pe Băsescu. Deci, nici o surpriză pentru mine.

    ReplyDelete
  20. "o exagerare ce ma caracterizeaza" - pesemne ca traiesti si tu in Braso(a)v(e), ca Helen Jordan in NJ, in a state of irony :)

    poate ca ai si tu dreptatea ta. pentru ca nu am stat in Ro, eu nu sunt atat de la curent cu manariile lui Base si poate de-asta nu-s asa dezgustat de el.

    am in gand sa scriu un articol unde-i compar direct pe base si geoana. poate discutam acolo povestea cu chefereu' sau poate-mi raspunzi chiar tu intr-un articol..

    dar ultimul tau paragraf cred ca reprezinta o concluzie excelenta la acest articol: povestea cu pumno-palma nu schimba sau nu ar trebui sa schimbe cu nimic simpatiile politice ale alegatorilor - ma refer la alegatorii care decid cat de cat rational.

    ReplyDelete
  21. Just a sec: cine ti-a zis ca am / am avut o singura prietena??? :)
    Eu cred ca Bashinescovici nu a stat sa se gindeasca despre care copil e vorba - pur si simplu a fost o miscare inteligenta de politician versat care dorea sa cistige timp. Cu siguranta isi amintea - come on, cum sa nu-si aminteasca! Dar voia sa cistige timp, sa vada ce spun consilierii de campanie, daca se poate construi un exercitiu retoric care sa demonstreze eventuala "falsitate" a casetei.
    Care-i problema? S-o fi batind copiii pe rupte in Rumeinia, dar daca si Presedintele ii bate, asta e grav. Presedintele, spre deosebire de mine sau de tine, e un simbol. Eu, ca presedinte al statului X, nu mi-as strica imaginea intilnindu-ma cu un presedinte care bate copii. De asta conteaza.

    ReplyDelete
  22. Evident c-a tras de timp, si asta este ce-l face un politician mult mai bun decat alde Becali sau VC T, care se considera mult prea inteligenti ca sa se sfatuiasca si cu baietii de imagine.

    Si sigur ca-i o chestie de simbol. Dar povestea este irelevanta pentru un alt politician, pentru simplul motiv ca nimeni nu-i perfect si fiecare are si mere stricate-n traista. Ba inca politicienii din Bruxelles au cu totul alte probleme cu copiii, mult mai grave.

    Vorbind despre simbol: nu te-ai intalni cu un presedinte care a smucit mana din palma unui copil, dar te-ai intalni cu unul care se asociaza cu alte simboluri ale romanismului plenar, precum Iliescu, Vanghlie, Hrebenciuc, etc?

    ReplyDelete
  23. Dar premiteţi-mi să intervin! :P

    Ar fi fost o mişcare inteligentă dacă se oprea cu explicaţia la "să văd despre ce este vorba, mai mult nu spun". El a plusat "poate a înjurat, pe mine, pe femeie". A făcut o tîmpenie în cazul ăsta.

    Şi ca să închei cu referirea ta la simboluri ale românismului. Şi Băse are în traistă exemplare de seamă: Udrea, Videanu (care, apropo, ar trebui să returneze Primăriei Capitalei, conform unei decizii judecătoreşti, nişte milioane de euro şparilţi pe motiv de borduri; e şi ministru de două ori zilele astea), Gabriel Oprea (care era capul mafioţilor pesedişti în 2004, acum este "pînea lu`Dumniezo" şi independent simpatic), Ridzi (remember Ridzi?). Mai zic? :D
    Vezi cum discursul ăsta merge şi în sens invers? :))

    ReplyDelete
  24. Nu doar asta, dar e clar ca Basescu l-a legat in beci pe iepurasul de Pasti !

    ReplyDelete
  25. @alphadog: nu stiu absolut nimic de Videanu. Despre Udrea nu stiu decat ca-i blonda, ca-s toti ofticati pe ea, ca a calcat in strachini o data (dar nu-mi amintesc cu ce). Nu stiu nimic de decizia judecatoreasca la care te referi si nici cine-i Oprea sau Ridzi. Si pun pariu ca-s multi ca mine. Ce-ar fi scrii un articol docomentat "de ce nu votez psd" sau cum vrei tu sa-i zici, cu astfel de date si link-uri? Pe mine cel putin m-ar ajuta enorm si-s convins ca si pe altii..

    (dar tot nu stiu dac-as vota psd; in fine)

    @krossfire: asta nu-i nimic, dar l-a si schingiuit cu sadism si noduri marinaresti! :D

    ReplyDelete
  26. Habar n-ai? Ce convenabil! :D
    O să încerc să îţi dau un guest post, dacă eşti de acord, în care să-ţi înşir nişte argumente "de ce nu votez Băsescu". N-o să-ţi zic să votezi PSD. Şi eu găsesc partidul acela dezgustător. La fel ca PD-L.
    Accepţi? :)

    ReplyDelete
  27. "iti dau un guest post" inseamna ca vrei sa scrii un articol aici? sigur ca da, ar fi superb, pentru ca efectiv imi place cum scrii.

    pe de alta parte, eu incerc sa fiu pragmatic si pozitiv, in sensul ca nu-i dificil sa gasesti probleme cu toti politicienii, dar asta conduce la concluzii desarte, gen "nu votez cu nimeni, ma duc sa ma-mpusc". tu insa nu-i musai sa aderi la filozofia mea. articolul tau mi-ar da posibilitatea sa scriu de ce eu m-as duce totusi la vot, in ciuda acestor carente ale realitatii.

    il scrii azi?

    ReplyDelete
  28. Am citit toate articolele, daca noi bloggerii discutam despre chestia asta 4 zile , atunci de televiziuni ce sa mai zicem??
    Intre timp eu am facut upgrade total la computer si in lipsa de inspiratie am lansat in eter o intrebare :P care lui Krossfire i se pare "gay" :P , asta pentru ca incet incep sa ma detasez de subiect.
    Cred ca acel clip a fost dat la cele doua televiziuni 48 de ore fara intrerupere ca incepe sa isi faca efectul invers (psihologie inversa).
    Ce este rau pentru Base , e ca nu mai are oameni cu fantezie si enrgie in staff, s-au obisnuit ca el sa rezolve problemle partidului, asteapta ca el sa se reinventeze.
    Ideea este ca noi nu vom face decat sa inlocuim o Mafie cu alta ; ar fi ideal daca oameni ar intelege ca nu exista independenti sau neimplicati politic , nu ajungi in politica fara sa fi slmpatizat cu un partid.
    Cum eu sunt total anti PSD, am doua variante: stau acsa si in urmatorii 5 ani tac mucles, sau ma duc la vot si votez Base (nu sunt adeptul introducerii buletinului alb in urna).
    Cam asta ar fi :p am scris un post mai lung decat articolul :P

    ReplyDelete
  29. gandim foarte asemanator, ceea ce-i magulitor pentru mine :)

    si totusi, nu este raspunsul o implicare mai mare in politica? spune-mi drept si sincer: l-ai considerat pe Remus Cernea ca alternativa?

    ReplyDelete
  30. [url=http://tinyurl.com/y9qxher][img]http://i069.radikal.ru/1001/35/75e72b218708.jpg[/img][/url]



    Related keywords:
    buy Tramadol without a prescription
    no rx Tramadol cod delivery
    buy cheap Tramadol free fedex shipping
    overnight Tramadol cod
    Tramadol side effects
    Tramadol nerve pain
    order prescription Tramadol
    cod pharmacy Tramadol
    [url=http://www.zazzle.com/AlexanderBlack]picture of Tramadol pill [/url]
    [url=http://seobraincenter.ru]http://seobraincenter.ru[/url]
    buy Tramadol pharmacy
    cheap Tramadol without perscription
    prescription Tramadol without
    buy cheap generic Tramadol online without prescription
    drug effects more side Tramadol
    buy cheap Tramadol no prescription
    buy cheap discount online Tramadol

    ReplyDelete
  31. What a truly amazing piece of writing.

    ReplyDelete

Thank you for commenting, but comments entered in this version may not appear.
Felicitări pentru decizia de a comenta! Orice comentariu este bine-venit :).
Din moment ce vezi acest mesaj, accesezi pagina printr-o metoda alternativa si este posibil sa comentezi neobservat(a). Metoda preferabila este prin pagina normala, care contine Disqus; odata inregistrat, acesta iti permite sa comentezi prin reply la email.
Dacă ai intrebări, există răspunsuri - FAQ.
Baftă!