Despre mine - M-am nascut.. and it was good  

Thrown (Ţâpat) in

Viata este un sir de experiente. monkey doveAici e cine sunt, in ce scop, si ce-am facut in ultimii cinci (zeci de) ani. Cat mai pe larg, narcisist si pe-ntelesul tutulor, in 2 sau mai multe parti. Asta ar fi prima.

M-am nascut in acelasi an cu ala mai tanar din Daft Punk, dar am mers la scoala cu cei de varsta celuilalt (am fost dat la scoala cu un an mai devreme).

Am descoperit drogul cititului mult mai devreme decat ar fi fost sanatos, si ca urmare, am pierdut trenul fotbalului. Dar am recuperat la liceu, unde l-am prins pe cel al baschetului.

Nu mi-a placut niciodata sa tocesc. Am fost ultimul din clasa sa invat tabla inmultirii (un an diferenta), dar asta nu m-a oprit sa merg la cateva olimpiade de mate la faze avansate mai tarziu.
Scoala mea era "scoala de protocol". Minisong-ul, un grup muzical de plozi, racola de la noi, si tot la noi repetam. Am intrat in el si-am fost un pic in afara tarii. Imi amintesc cu siguranta c-am fost in Spania si-n Elvetia, dar nu mai mult de-atat. Am dormit cu totii o noapte in aeroportul din Zurich, o experienta pe care n-o recomand nimanui. Pe unde-am fost cu ei, am luat intotdeauna locul I, indiferent cu cine concuram.

Am mers intr-o gramada de tabere de unde-am acumulat o gramada de bacili, streptococi si experiente de neuitat, dar nu cate-as fi vrut eu; taica-meu ma trimitea vara la bunici, la Sucevita, unde erau mai putini manilococi, zicea el, si nici nu-l costa asa mult, zic eu. Ar fi putut fi mult mai fain, dar aveam program de munca si exercitii din culegeri: "aici nu-i statiune de odihna" ne spunea bunica-meu mie si lui varu-meu. Aveam program de exercitii fizice, program de plimbat prin padure, program de lucrat in gradina, pana si program de stat in hamac, iar gardul avea sarma ghimpata si sistem de alarma cu sonerie, totul din cauza interesantului trecut al bunicului meu. Nu-i port pica. Chinul constant m-a pregatit pentru programare sau interactiile cu clientii din consulting.

Probabil cea mai-cea mai dintre toate taberele a fost Cabanitza, un chalet al unui "club sportiv scolar", care se afla chiar langa capatul de sus al telecabinei noi din Poiana (nu este vorba numai de ski - ce-am trait acolo cu greu poate duplicat). Cabanitza a ars cam tot cand am plecat si eu din tara.

Am intrat la Balcescu, un liceu cu renume si cu teren mare de baschet, care intre timp a fost vandut prin misculatii. La un an dupa ce-am intrat, s-a facut zice-se o "revolutie". Eu nu stiu mare lucru, fiindca evenimentu' m-a prins pe drum in Poiana. Nimic nu mai functiona, iar eu si c-un prieten aveam rucsaci cu cadru si echipamentul de ski. Noi fluturam degetul mare in sus si peste umar (autostop), soferii ne raspundeau fluturandu-l in jos ("a cazut"). Pan-la urma am ajuns, si-a fost (stu/insi]pid. Instructorii vroiau sa ne baricadam in magazia de lemne, fiindca chalet-ul nostru amarat devenise peste noapte "obiectiv militar".

Tatal meu a plecat in Canada, eu am ramas singur (in termeni relativi) in apartamentul nostru achitat integral si fara nici un sfantz. Taica-meu trimitea bani dar nu mie, ci unei rude care mi-era tutor, si care mi-a spus clar ca daca fac figuri orfelinatu' ma mananca. Ruda trecea rar, si-atunci ca sa-l insele pe barbatu-su cu un pilot militar. Era mai eficient asa: se bucura de pilot, pilotu' imi bea vinul, n-o costa nimic si se putea lauda ca trece pe la mine de 2 ori pe luna. Nevoia invata pe om, neom si pom, asa ca am inceput sa fac bani inregistrand din colectia mea de jocuri de HC-85 (Sinclair ZX Spectrum compatible). In scurt timp am ajuns la prima faza din viata mea cand am avut mai multi bani decat aveam nevoie. Oameni ciudati au inceput sa ma caute, m-am trezit cu mult mai multi "prieteni" decat stiam ca am, care-mi propuneau insistent sa "spargem 100 de para" impreuna. Era dificil.

Balcescu s-a schimbat urgent in "Colegiul National Sf. Sava" ceea ce e oarecum ironic, dat fiind ca nimic nu mai era sfant acolo. Eu ma plictisisem sa tot intru in liceu ca sa aflu ca "e greva", asa ca am inceput sa-mi petrec mai tot timpul pe terenul de baschet. Cand eram pe teren, Maftei, proful de mate, imi facea semn de la geam de la et. II sa vin in clasa, sa ies "pe strasse"; eu ma faceam ca nu pricep, si-i faceam semn sa vina pe teren, sa jucam un baschet. Dar Maftei era o bomboana pe langa Iosif Sever Georgescu, proful de fizica. De fapt, oricine era o bomboana pe langa Georgescu. Despre Georgescu s-au scris articole in ziar, s-au facut chiar si emisiuni de radio si TV, asa ca n-o voi face si eu aici. Cert este ca era cat-pe-ce sa raman corijent atat la mate' cat si la fizica, ceea ce, intr-un liceu cu profil mate-fizica era totusi o realizare. La fizica am ramas sigur, la mate' nu stiu ce s-a-ntamplat, dac-am ramas oficial sau nu. Mi-am spalat pacatele la examenul de treapta a II-a, unde am luat mult peste 9 la fizica si un pic mai putin, dar rezonabil la mate. Fizica mi-a placut intotdeauna, pacat ca Georgica era asa un dromader impotent.

Intr-un tarziu, taica-meu mi-a trimis b.l.t.l. de avion intr-un plic cu mesajul "daca nu vii acum, alta sansa n-apuci". Eu vroiam sa vin eventual, dar incepusem s-o duc bine, dupa primele 2-3 luni care-au fost brutale. Dar n-am avut incotro si-am plecat. Apartamentul l-am lasat unor prieteni sa-l inchirieze studentilor straini. Cand m-am intors peste cativa ani sa-l vand, am gasit ambalaje de prezervative in cele mai neasteptate locuri. Prietenii se tinusera de cuvant si-l inchiriasera unor studenti care prezervasera nu numai patul, dar si mobila, sertarele, etc.


Coming up

  • de ce m-a dezamagit Canada
  • pe unde-am calatorit si unde mi-ar place sa traiesc
  • debating - un sport, o revelatie, un lifestyle
  • cum, de ce, ce-am invatat, cand m-am facut sex counsellor
  • cum, de ce si ce-am invatat cand am inceput un consulting business
  • ce cred despre sistemul de invatamant din Canada
  • cum am devenit vegetarian pentru ca urasc plantele si cum m-am lasat fiindca, de fapt, imi place la nebunie gratarul in sange
  • de ce iubesc femeile si cum l-am invatat pe Cartarescu sa scrie (el nu recunoaste, e ingrat)
  • my fav petz

Versiune

mod 20080108

Thank you for reading (mulţam fain pentru cetire)! Publicat Tuesday, January 08, 2008 . Similar articles under the following categories (poţi găsi articole similare sub următoarele categorii): (Subscribe) . Dacă ţi-a plăcut articolul, PinIt-uieste-l, ReddIt-eaza-l, stumble-uieste-l altora, trimite-l pe WhatsApp yMess şi consideră abonarea la fluxul RSS sau prin email. Ma poti de asemenea gasi pe Google. Trackback poateputea fi trimis prin URL-ul de sub Comentarii.
Aici vei găsi ştiri inedite, articole hazoase, perspective originale in politică, societate, economie şi relaţii interumane. QUESTIONS (Intrebări)? We got Answers (Răspunsuri există)!  
blog comments powered by Disqus