La Nedeleni Part I (amintiri din scriitorie)  

Thrown (Ţâpat) in , ,

Am citit o gramada de bloguri si articole in ultima vreme, printre care si (1) si tre'be sa fac un efort serios sa scriu (activ), fiindca e mult mai simplu sa citesc (pasiv). Vreau sa scriu aici despre experiente din generala.

Cred ca toti cei care au trecut prin scoala au aceleasi sentimente fata de Ion si Baltagul. Eu unul cred ca am fentat-o pe profa si nu l-am citit, cel putin nu mi-l amintesc de fel :)

Despre Baltagul, tin minte c-am vazut filmul si m-am plictisit; era dureros de prost - pai cum pana mea sa citesc cartea? Din Ion am citit numai faza cu violul si asta numai la indemnul asiduu al unei tipe dintr-o tabara de schi, intr-o vreme cand eram pushti mic-micutz si mergeam la Cabanitza. Ea il avea de citit ca lectura de vacanta de iarna. A venit intr-o zi rosie toata si nu m-a lasat pana nu am citit si eu. Simtea ea ca e o scena care mi-ar fi placut. Whatever.

De-atunci, am avut de facut o gramada de chestii care nu mi-au placut, dar stii cum e - daca traba, apoi traba. Multi dintre clasicii literaturii romane - ca si scutura-lance la englezi, de altfel - sunt studiati nu atat pentru valoarea lor intrinseca (uneori absenta) cat in special pentru pionieratul lor. Ei sunt cei care au deschis drumul pentru urmatorii, inclusiv bloggerii de azi. Exista chiar bloggeri mai valorosi decat scutura-lance (zoso, nu de tine vorbesc, dar tu esti oricum mai bun decat prima telegrama transatlantica :), este normal sa fie asa, dar exista o gramada care nu vor ajunge niciodata la nivelul lui si totusi au succes. Trist, dar nu surprinzator.

Prima mea aventura mai serioasa intr-ale scrisului (cu audienta) s-a produs in scoala generala. Ii voi spune profei de romana Nede. I-am retinut numele fiindca de cate ori ma enerva cu o nota care mi se parea incorecta, ma consolam promitandu-mi sa scriu inainte de a termina scoala un roman despre ea - La Nedeleni, sa i-l dedic si sa i-l las pe catedra cu rugamintea sa-mi faca o recenzie. S-ar fi vrut ceva asemanator viselor umede ale lui Ionel Teodoreanu, dar pan-la urma n-a iesit nimic. E si firesc sa fie-asa. In timp ce I.T. avea tiganci fragede, alergande si frematande sa-l inspire si sa-l atzatze cu ce aveau si ele in dotare, eu o aveam o profa trecuta de 50, grasa si mai ortodoxa decat PF de pe vremea aia. Pe vremea copilariei mele, grasimea era ceva ciudat, inedit, rar intalnit, ceva ce nu vedeai pe strada si nici macar in filmele sau telenovelele americane. Oamenii grasi se ascundeau acasa, si ieseau numai noaptea, cand latra Jacko la luna, si atunci fie ii consumau haitele de caini bagabonzi, fie ii capturau tzigancile, ii mancau si-i scoteau in giungi "Bazooka Joe" sau bomboane agricole pe care ni le vindeau noua pe tzintzi lei cand ieseam de la scoala, inchizand astfel cercul reciclarii. Nede supravietuia insa cu obstinatie an de an. Avea un trup urias, solid, ca un sifonier si maini si picioare mici si o fata uriasa, masiva. Cand vorbea, avea o voce inalta, aproape melodioasa, era intotdeauna foarte serioasa, iar mainile ei mici, ce pareau ca izvorasc din trupul sau incepand de la cot, descriau cercuri, precum aripioarele de foca sau mai degraba de balena dresata la SeaWorld.

Pentru ca vorbea rar, apasat si oarecum incet, in clasa se lasa o tacere mormantala cu mult inainte de a-si deschide gura. Poate si personalitatea ei atat de voluminoasa intimida, sau poate miscarile mainilor ei aveau un efect hipnotic, de Ritalin. Tacerea asta infricosata, pe mine ma exaspera dar ma si gadila la medula oblongata. Incepeam sa rad impreuna cu colegul de banca, si ne era practic imposibil sa ne oprim. E foarte greu sa te opresti din ras cand razi in doi. Daca ma opream eu, incepea el, si invers. Daca ne opream amandoi, ne continua stomacul sa rada, intrand in spasme. Profa reactiona facand pauze si fixand tavanul, in tacerea de catedrala ce parea s-o inconjoare ca o aura ingereasca. Noi ne bagam sub banca, ridicand ceva imaginar si incercand frantic sa ne calmam. Intr-un final, cand toate eforturile esuau tragic (sau mai degraba comic), ne precipitam afara din clasa si continuam partida de ras pe culoar. Cand ne calmam (sau cel putin asa aveam noi impresia) reintram in clasa, fiind insa loviti de aceeasi situatie care ne impinsese initial in criza de ilaritate. Si istoria se repeta.

Poate din aceste motive, Nede nu ma binecuvanta niciodata cu 10. Multa vreme am suspectat ca nici nu citeste ceea ce scriu. Chestia asta (necititul) ma enerva mult mai tare decat nota in sine. Imi dadea de obicei 9, rareori 8, si cu asta basta. Am citit de cateva ori compunerile / eseurile /comentariile celor 4-5 fete care erau preferatele ei si care luau de obicei 10 si nu mi s-au parut absolut deloc imaginative sau meritorii in nici un fel. Diferenta dintre mine si cele 5, asa cum o vedeam eu, era ca ele nu radeau de ea, in timp ce eu nu ma puteam abtine. Ele ii puneau si intrebari in pauza, ceea ce eu nu ma osteneam, fiindca aveam impresia ca puteam ghici raspunsurile ei mi se pareau ingrozitor de previzibile.

Nede saraca se imbolnavea destul de des. Odata a lipsit chiar foarte mult, si o profa tanara a venit s-o inlocuiasca. Profa cea noua (al carei nume nu mi-l amintesc acum, dar sper sa mi-l amintesc pana termin de scris) avea un fizic si o personalitate complet opusa, parea facuta din antimaterie ca un fel de Quinzella a Pinguinului. Era vorbereata, inalta, zambitoare si cu niste ochelari patrati, mari, cu rama subtire si cu dioptrii si mai mari, conectati cu proptitoarele de ureche in colturile de jos. Evident, avea un aer super-geeky. Dar, ca mai toate profele noi, ma placea, si eu pe ea. Avea obiceiul inteligent de a ne punea sa ne citim compunerile / eseurile pe rand, cu voce tare in timp ce ea corecta alte extemporale. I-am citit un eseu normal, si i-a placut. Si-atunci am decis sa incerc ceva nou, ceva ce n-as fi incercat niciodata cu Nede. Am inceput sa scriu eseuri / compuneri cum vroiam eu, nu cum mi se cerea. Scriam despre povestile lui Creanga sau ale cui trebuia sa studiem practic la mishto, dar deghizam mishto-ul intr-un limbaj neologic. Si chiar daca putin intelegeau chiar toate cuvintele, toata lumea radea, unii chiar in hohote.

Nu pot insa s-o vorbesc de rau pe Nede fara a remarca ca a dat dovada de mare rabdare cu mine, in special la cati peri albi i-am scos (era si un pic bolnava saraca, a avut cateva operatii, nu stiu exact de ce, dar nu de chirurgie estetica, de asta sunt sigur). Totusi, cam toate profele s-au purtat frumos cu mine. Am remarcat chiar ca toti ceilalti baieti din clasa au incasat-o cu o ocazie sau alta. Am fost cel mai inalt din clasa cam tot timpul, dar au fost cateva luni cand am cedat temporar coroana altuia sau alteia fara sa remarc o schimbare de atitudine. Nu eram urat, dar mai erau si altii aratosi. Cred ca motivatia principala era fie faptul ca luam totusi note bune si mai stiam cate ceva (dar si altii luau), sau poate situatia mea familiala mai deosebita (altii o duceau mai rau, cel putin din punctul meu de vedere). - va urma -

Si uite-asa am ajuns la ce ma motiveaza pe mine sa bloguiesc: vreau sa recreez acea placere de a asculta /citi / scrie, pe care n-am mai simtit-o cu aceeasi intensitate din scoala generala. Crezi ca am sanse? Da-i c-un comment!

Sources / More info: Carti,dorinte si cadouri - Stephen's Blog

Modificari

20070105 - mici schimbari cosmetice
20080220 - scurtat numele real al profei pentru confidentialitate

Thank you for reading (mulţam fain pentru cetire)! Publicat Thursday, January 03, 2008 . Similar articles under the following categories (poţi găsi articole similare sub următoarele categorii): (Subscribe), (Subscribe), (Subscribe) . Dacă ţi-a plăcut articolul, PinIt-uieste-l, ReddIt-eaza-l, stumble-uieste-l altora, trimite-l pe WhatsApp yMess şi consideră abonarea la fluxul RSS sau prin email. Ma poti de asemenea gasi pe Google. Trackback poateputea fi trimis prin URL-ul de sub Comentarii.
Aici vei găsi ştiri inedite, articole hazoase, perspective originale in politică, societate, economie şi relaţii interumane. QUESTIONS (Intrebări)? We got Answers (Răspunsuri există)!  
blog comments powered by Disqus