Halucinantul interviu II

La cererea telecititorilor, suparati de intreruperea publicitara, continui sa am labartez discutand interviul care e oricum lung. Ca drumul pana la tine, if u dig Andries.

As fi vrut sa abordez subiecte mai vesele de sfarsit de an, dar asta, in mod paradoxal, mi-ar lua mai mult timp. Si cum nu vreau sa-nchei anul cu articolu’ cu mood-u’, hir ai gou aghen, ishtenem.

Cosmin Navadaru: Cum ati ajuns sa locuiti in Canada?
Andreea Ionescu: Am emigrat la varsta de 14 ani cu mama in Canada, la data de 27 noiembrie ’89, pentru reunificarea familiei cu tatal meu. Tata lucra la marina si, intr-una din plecarile in interes de serviciu, a cedat la presiunile mamei mele pentru emigrare si a ramas in Turcia. Pe vremea aceea, Canada si Australia acceptau emigranti in mod curent. Si asa am ajuns in Canada. Tata a fost “assigned” de guvernul Canadian in orasul Windsor, chiar la granita cu America, vis-a-vis de orasul Detroit.  
Am facut liceul si facultatile in Canada. Am terminat Chimia, dupa care am facut Economia si ultima a fost Pedagogia (un an). Sunt profesoara de matematica si science (chimie sau science general) in Toronto. 

Bun, deci aici se simte o oarecare aversiune fata de mama. Barbatilor le vine greu sa creada ca fetele / femeile au asa ceva, ca singura combinatie de dragoste si ura intr-o familie este intre tata si fiu. Fals – vezi exemple de filme in weekend-u’ cu Stere Gulea. Chestia cu baietii se cheama Oedip Complex (cauta-n wikipedia) si e explicat de Billy Cristal lu’ de Niro in filmul Analyze This. Chestia cu fetele se cheama Electra Complex.

Varsta de 14 ani este dificila atat pentru baieti cat si pentru fete. Are si varsta de 17 ani problemele ei, dar ele sunt mai mult exteriorizate pare-mi-se, ceea ce-i un lucru bun.

Am cunoscut un est-european (ceh, parca), venit mai demult, inainte de WW2 sau la scurt timp dupa. Au fost trimisi de guvern in Saskatchewan, unde au avut o ferma (luata pe bani putini, cred, sau inchiriata), si unde traiau in conditii severe, fara apa curenta sau electricitate. El imi spune ca i se pare aiurea ca imigrantilor din ziua de azi li se permite sa se aciueze unde vor. Mai precis, astazi chiar daca ai imigrat pe varianta Quebec poti merge direct in Toronto sau Vancouver – cel putin asa mi-a spus o prietena care a facut asta acum vreo 7 ani, fara probleme.

C.N.: Cum resimte o persoana, la acea varsta, trecerea de la dictatura la democratie?
A.I.: Trecerea de la o dictatura socialista/comunista la o democratie capitalista a fost foarte brusca si… socanta. Emigratia a fost o experienta cutremuratoare si dureroasa pt mine, o experienta care m-a modelat in adultul in care am devenit. 

Discrepanta dintre Romania (dictatoriala, comunista) si Canada (democratie, capitalista) m-a izbit din prima zi a emigratiei si in fiecare zi care a urmat. Am realizat foarte rapid ca vestul, in realitate, nu era nici pe departe vestul pe care mi-l pictase mama mea. Am vrut sa ii intreb atunci pe parintii mei, dar m-am abtinut, vazand cat de constransi erau: “suntem in vest, dar unde este VESTUL?”

Acest soc il are orice “imigrant orbete”. Prin “imigrant orbete” ma refer la acei imigranti care isi parasesc tara fara sa fi calatorit cat de cat, mergand pe ideea ca tot ce merge prost in tara de bastina se va rezolva de la sine in tara adoptiva. Rareori se-ntampla asa, si cel putin in primele cateva luni (dar cel mai des in primii 2 ani), se instaureaza o dezamagire totala. Un numar mare de romani se intorc inapoi in tara dupa 5-11 luni, cu cateva mii de dolari mai putin, cu coada intre picioare si siliti s-o ia de la capat. Motivul este probabil lipsa de informare si deficitul de vacante in strainatate. Este si o oarecare mentalitate de turma, care-i indeamna pe multi sa mearga in Bulgaria si Turcia, fiindca acolo merge toata lumea. Austria sau Croatia ofera valori mult superioare, dar daca prietenii n-au fost acolo, nimeni n-are curajul sa faca primul pas. Si probabil romanii au un puternic complex de inferioritate in aceste tari, altfel nu-mi explic de ce prefera sa plateasca mai multi bani pentru statiunile din tara si sa petreaca juma’ din vacanta in trafic..

Eu am trecut prin socul adaptarii si dezamagire si nici acum nu m-am lepadat de ea. Am ajuns aici cu ochii mari si umezi, imaginandu-mi ca nu exista coruptie, ca guvernul este functional, ca nu sunt probleme in Canada. Problemele sunt, dar unele sunt mai grave, altele mai putin grave decat in Ro. Fiecare tara care accepta imigranti iti ofera o combinatie unica; ideal este s-o alegi pe cea mai buna pentru tine. Am invatat intre timp sa apreciez ce-mi ofera Canada si sa ma multumesc cu ideea ca de bine de rau, pana nu-mi termen procesul, sunt prizonier aici.

C.N.: Se spune ca indiferent de regimul in care traim, ne vom aminti cu placere de copilarie, pentru ca la varsta respectiva nu suntem chiar constienti de cat de grea e viata. Adica o copilarie, fie ca e traita in comunism, fie ca e traita in democratie, ne va trezi amintiri placute, idealizante. Si totusi, ce amintiri aveti despre perioada petrecuta in comunism si cum ati resimtit trecerea brusca la democratie?
A.I.: Am realizat imediat si cu soc, din experientele noastre si cele ale cunoscutilor nostri, ca lucruri care mi s-au parut normale traind intr-o tara socialista, nu exista in capitalism: sportul/arta/muzica pe gratis pentru copii, universitatea pe gratis, ingrijirea medicala pe gratis (in Canada da, America nu), concedii lungi, iesirea la pensie la 55 de ani, bilete la simfonie sau opera la un "affordable price" etc.  

Problema creselor este intr-adevar majora. Mi se pare intr-adevar rusinos ca o tara in care saracia copiilor (raportata la OECD) este rampanta – sa se faca atat de putin pentru asta. Totusi, tabere exista pentru toate buzunarele. Eu am facut 2 ani liceul aici si existau cursuri de muzica gratis. Am luat de pian si ghitara, dar nu prea s-au prins de mine. Universitatea era gratis sau aproape gratis in anii ‘80. De-atunci, costul a crescut in mod galopant. Poti face imprumuturi de la banca garantate de guvern, dar daca declari faliment acestea nu se sterg. In acelasi timp, si-n Europa universitatea a-nceput sa coste bani. Nu cred ca are rost sa discutam ingrijirea medicala cata vreme in Romania costa bani si e la pamant – Canada sau USA nu trebuie sa incerce prea tare pentru a fi mai bune. Cele mai bune sisteme din lume sunt considerate a fi cel elvetian si cel francez. Sistemul cubanez, desi laudat de Michael Moore, nu are cum s-o duca bine, intrucat embargoul american a-mpins Cuba inapoi in Evul Mediu. Cat despre biletele la simfonie, exista reduceri de pret uriase pentru tineri sau batrani, si poti merge cu $10-20 aproape la orice spectacol.

Din prima zi m-a izbit cat de multe ore pe saptamana lucrau parintii mei si continua lipsa de bani, obezitatea oamenilor, poluarea de la masini si deprimanta lipsa de lume pe strada, plus mancarea falsa si fructele/legumele de proportii anormale, fara gust si fara miros de la supermarket. Tata lucra de dimineata pana seara la o fabrica de reciclare, era chemat dupa serviciu inapoi daca se intampla ceva si de multe ori mai era chemat si sambata si duminica. Unul din sloganele de pe vremea lui Ceausescu imi aparea in minte: ”exploatarea omului de catre om”.
Dupa care m-a socat scoala mea care arata cam delapidata, colegii grasi si unii dintre ei astmatici, nivelul extreme de slab la toate materiile inclusiv sport (si cel mai groaznic la matematica), deoarece in sistemul Nord American se obisnuieste sa fie invatator pana la clasa a 8-a. Prietenii parintilor mei ma rugau sa le pazesc copii (gradinita se platea), iar alti prieteni ai parintilor mei care stateau in America trebuiau sa plateasca vreo 10.000 $ in anii ’90 pentru o pneumonie pe care o avusese copilul lor. 
M-a frustrat foarte tare faptul ca in Canada sportul sau lectii de arta se plateau si nu erau oferite la o scala la fel de larga sau in complexe special contruite pentru asa ceva, ca de exemplu Clubul Rapid. Parintii mei nu isi permiteau sa ma inscrie la asa ceva, deci nu am putut sa continui. Cei mai buni la invatatura din liceul meu erau romanii, rusii, chinezi, polonezii si, in general, cei din tarile comuniste. 
C.N.: Era Romania, la momentul respectiv, mai ofertanta decat Canada, la capitolul sport, lectii de arta?

Abia la trei ani dupa ce am emigrat, am aflat cu groaza ca in Canada si America universitatea se plateste. Nu mi-a venit sa cred.

A.I.: In Romania eram obisnuita sa fac inot la scoala si baschet de performanta la Rapid, sa ma duc sa imi privesc prietenii care luau lectii de teatru la Ion Creanga, in Amzei, sau altii care faceau scrima, judo, ping pong, sau mergeam la alte concursuri si distractii in Parcul Tineretului etc. Imediat am inceput sa duc lipsa taberelor si cantonamentelor prin tara, care este si felul in care am ajuns sa invat foarte multe lucruri despre Romania in copilarie.
Incepusem, de asemenea, sa duc lipsa lumii de pe strada. Cand am reusit sa ma reintorc intr-o vizita in Romania dupa trei ani (cand au avut parintii mei bani sa ma trimita), am simtit ca si cum toata lumea din cartierul meu vechi era ruda cu mine.
In Bucuresti, din cauza ca pe atunci erau putine masini si lumea mergea pe strada sau cu transportul in comun, cunosteai aproape toata lumea din cartier, iar aerul era mult mai curat. Windsorul, ca si Detroitul, erau/sunt orase industriale si poluarea era foarte neplacuta. De curand, dintr-un documentar, Toxic Trespass, am aflat ca in zona aia a Canadei, rata de cancer este cu 200% mai ridicata decat in restul tarii.

In Canada si America era pustiu pe strada, deoarece toata lumea era in masina si multe strazi din suburbie, nici macar nu aveau trotuare. Nu existau copii pe strada care sa se joace in gasca. Taberele scolare din Canada erau foarte rare, de scurta durata (2-3 zile) si foarte scumpe. 
Abia la trei ani dupa ce am emigrat, am aflat cu groaza ca in Canada si America universitatea se plateste. Nu mi-a venit sa cred. Parintii mei nu aveau bani. M-am calmat cand am aflat in liceu ca ma pot imprumuta de la banca si pot plati studiile in 10-15 ani dupa ce termin facultatea, din salariu. Chiar si cu burse plus un part-time job, am datorat la banca 30.000 $. In comunism/socialism facultatea e pe gratis. 
Tata cumparase o casa tipic nord Americana, adica una cu peretii de carton in care se aude chiar tot, cu slaba izolatie termica si care costa o avere sa o incalzesti. A fost platita in rate timp de 20 de ani. Intr-un sistem capitalist, am realizat atunci, a avea casa si masina inseamna, pentru majoritatea populatiei, ca le platesti in ani de zile la banca, lucru la care s-a ajuns si in Romania. A-ti pierde serviciul inseamna ca risti sa iti pierzi casa si masina.

Lipsa banilor este o problema din ce in ce mai grava pentru noii imigranti, carora le este din ce in ce mai dificil sa se integreze. Canada pare sa aiba nevoie mai mare de femei de serviciu, bodyguards, macelari, administratori de blocuri si in general muncitori calificati sau necalificati decat de ingineri sau medici cu diplome straine.

Motivul pentru care sistemul “capitalist” functioneaza atat de bine este ca omul este cointeresat sa munceasca. Parintii Andreei nu mergeau la lucru ca-i obliga cineva, mergeau pentru ca vroiau. Si ca-n orice job, este dreptul si datoria ta sa-ti negociezi limitele. Nu vrei sa lucrezi in week-end? Discuti cu seful, si daca nu se poate, iti gasesti altundeva. In anumite perioade (anii 50-60) si in anumite sectoare se lucra si-n Romania comunista peste program, dar acolo erai platit in aplauze si diplome. Ca sa nu mai vorbim ca Sambetele nu erau libere (ce repede uitam..). In plus, si-n ziua de azi situatia nu-i cu mult diferita in Ro fata de Canada. Oamenii (adultii) au foarte putin timp liber, si-n putinul timp liber citesc carti de self-help despre cum sa fii mai eficient.

Obezitatea endemica este mai degraba un semn ca mancarea este foarte ieftina si mult mai multi oameni nu fumeaza si nu se drogheaza. Societatea este mai competitiva, incepand cu scoala si terminand cu serviciul, si multi oameni isi rezolva aceste stress-uri indopandu-se cu chips si junk food. Ratele mult mai mici de viermi intestinali, disparitia multor paraziti in urma dispersarii masive de DDT, poluarea cronica din pricina catorva secole de industrializare sunt cativa dintre factorii ce au provocat astma – dar am inteles ca asta-i o problema si-n Romania.

Scoala mea aici nu era delapidata, am intrat in echipa de inot a liceului si am devenit chiar salvamar – acesta fiind primul meu job in Canada, luat la terminarea liceului. Existau o multime de programe de sport – asta chiar nu este o problema in Toronto, sau cel putin nu era cand eram eu student. Educatia canadiana nu pune accentul pe matematica asa cum se-ntampla in Europa de Este si inca se mai intampla in Asia. Se pune in schimb accentul pe lucrul si studiul in echipa (deficitar in tarile “matematice”) si deprinderea abilitatii de a ataca mai mult probleme simultan si a le rezolva in timp scurt. Problemele si testele nu sunt dificile, dar intri usor in criza de timp.

Continui in partea a III-a – in noul an .

La Multi Ani!

Sources / More info: canada-tivo, oedipus, electra, hn-ai, yt-analyze

zamo, profa, interviu, interview, canada, viata in canada, adaptare in canada, teenage angst, rage against the machine