Reciteam recent povestea vietii lui Ion Rimaru, teroarea anilor '70 si ramaneam uimit cum perceptiile populatiei generale si modul de a gandi cu "fa ceva!" au ramas practic neschimbate, gasindu-si mai nou expresie in teatrul de securitate. Criminalii se schimba, prostia vulgului, nu. Asta pe langa prima victima din serialul de familie, care se numea Elena Udrea. 

Pe Rimaru l-am mai pomenit in Moartea vine cu autobuzul, sub forma din bancul de pe vremea lu’ Ceasca:

Cica umbla acum prin Bucuresti un cremenal mai ceva ca Rimaru: Ii zice Darimaru.

Desigur, cum putem afla din wikipedia engleza (ca cea-n romana-i mai saraca) sau din articolele de mai jos, Rimaru a fost un student la Medicina Veterinara in anul III (r), care, intre 1970 si 1971, a atacat grav 14 femei omorand 4 dintre ele. Personalitatea lui Rimaru nu prea ma intereseaza, dar voi lista aici cateva “quirks” care mi s-au parut interesante:

• S-a nascut in Corabia, judetul Olt, pe 12 Octombrie 1946
• condamnat pentru furt la 18 ani si a avut relatii sexuale cu fiica minora a profesorului sau
• a repetat clasa a IX-a si anul II de facultate; cand a fost arestat repeta anul III; fusese admis la facultate cu nota 5,33
• cand se supara, se automutila: avea peste 20 de taieturi pe maini si picioare; avea un vocabular extrem de redus si preocupari foarte inguste, spune un profesor
• incepand cu 16 februarie 1971, atacurile s-au succedat la interval de cateva zile sau saptamani – 10 agresiuni in 4 luni
• “Rezolvarea cazului a fost posibila deoarece sub corpul Mihaelei Ursu a fost gasita o scutire medicala emisa de Spitalul Studentesc din Bucuresti. Investigatorii au observat faptul ca 15 persoane nu si le-au depus la universitatile lor si a urmat un filaj al suspectilor. Dupa o serie de perchezitii, in camera lui Ramaru din camin sunt gasite arme albe ca acelea folosite in atacuri. Este arestat pe 27 mai 1971.” (ziare)
• “un criminal deosebit de violent si sadic, obisnuia sa suga sangele victimelor, sa le muste, le viola, cateodata chiar si dupa moartea acestora sau le injunghia in mod repetat” (ziare) – bucatile de carne muscata nu au fost gasite

Tatal Florea

Tatal isi batea des sotia, care divorteaza in cele din urma, Ion ramanand in comuna cu mama, iar tatal mutandu-se la Bucuresti. Conform ziare,

Tatal lui Ramaru, Florea, a murit la un an dupa executia fiului sau. Corpul lui a fost dus la Institutul Medico-Legal din Bucuresti pentru autopsie. In urma analizelor lui Constantin Turai acesta descoperea cu stupoare ca Florea Ramaru era autorul a patru crime cu autor necunoscut ce datau inca din 1944.

wikipedia:

The authorities believed that suggestive remarks from his father, who knew all about his son's crimes, had led him to commit violence. During the investigation, his father was arrested three times but released because close relatives could not be forced to testify against other family members. After Ion's last crime, when he robbed a cashier, his mother visited him and found the money under his pillow. His father made him go to the crime scene and show him what he had done. He then took the money and placed it in his Caracal home, intending to use it to buy a new house. His father was first brought in to the police station during one of Ion's silent phases; the son merely gave his father an ugly look, prompting the latter to say, "How should I know what you did? How?" But he had reason to suspect it, as he had been washing his son's bloody clothes after the attacks. After Ion robbed the cashier, Florea confiscated the axe and knife and it was with these that he was secretly returning when he was arrested. (…) Rîmaru's father Florea was also a serial killer. In the summer of 1944, a string of four murders roiled wartime Bucharest. Each victim (all were female) lived in a basement apartment, where the criminal would enter at night during a storm and bash their heads with a blunt object. Each time, the killer left fingerprints and footprints from military boots of size 42 or 43. On 23 October 1972, a year after his son's execution, Florea Rîmaru died at age 53 after falling off a train. This was officially an accident, but some authors suggest he might have been eliminated by Securitate agents (..) His body was brought to the Medico-Legal Institute, where the man's height of 174 cm and his shoe size of 42 attracted attention. Sure enough, the 1944 fingerprints matched his. Their first victims even had similar names: Florea first killed Elena Udrea; Ion, Elena Oprea. Butoi, the psychologist, theorises that a gene predisposing one to violent crime was transmitted from father to son, as the murders happened under remarkably similar circumstances.

moriover

Nu vreau sa discut aici nature vs nurture, dar celor tentati sa creada ca exista o gena a crimei le voi sugera ca un copil invata mai degraba violenta “vazand si facand”, nu din ADN. Imi vine foarte greu sa cred ca informatia din ADN predispunea titularul la uciderea unei prime victime “Elena” (de ce nu Leanta?). Mai departe, sugestiile de amestec al Securitatii, epilepsia etc par sa indice ca Rimaru ar fi fost subiectul unor experimente, dar desi nu e imposibil, imi pare foarte putin probabil.

Cert este ca dupa prezentarea unui documentar la Realitatea, familia Rimaru i-a actionat in justitie pe SOV si Realitatea TV pentru “despagubiri civile reprezentand daune morale si alti 5.000 RON cheltuieli de judecata”:

În plangerea depusa la Judecatoria Corabia de mama criminalului, Ecaterina Ramaru, si familia fratelui lui Ramaru, George Ciocan, formata din sotie si cei doi copii, se arata ca postul tv "a prezentat prea detaliat imagini ale victimelor, doar cu sigla 15 ani, dar asociaza totul cu imaginea familiei înca în viata". Ei sustin ca aceste cadre au fost filmate fara acordul familiei si fara a încheia un contract între parti. "În urma difuzarii acestui reportaj, cetatenii orasului Corabia au început sa ne zica criminali, criminalii ar trebui sa fie împuscati si chiar sa strige si sa dea cu pietre noaptea, la ora 2, în locuinta noastra", se arata în sesizarea de la instanta. (..) Sesizarea familiei Ramaru, facuta într-o forma ambigua, este îndreptata atat împotriva actionarului majoritar al postului Realitatea TV, Sorin Ovidu Vantu, dar si a fostului proprietar al postului tv, Silviu Prigoana, si a unuia dintre realizatorii documentarului, jurnalistul Gelu Trandafir. Dosarul a fost pe masa judecatorilor din Corabia, care au decis ca faptele imputate în plangere au fost facute în Bucuresti si au declinat cauza la Judecatoria Sectorului 3. (..) Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vantu a depus, în 9 noiembrie 2006, o cerere prin care solicita judecatorilor achitarea sa, în acest dosar, "avand în vedere ca fapta de insulta nu mai este prevazuta de lege, prin abrogarea ei". Gelu Trandafir, în prezent membru în CNA, ne-a declarat ca filmarile au fost facute în 1998-1999 cu acordul familiei, în ideea realizarii unui documentar despre Ion Ramaru. "Fratele lui Ramaru, Ciocan, mi-a marturisit ca are date potrivit carora fratele lui traieste si ca a fost scos din tara de serviciile secrete", ne-a mai spus Gelu Trandafir.

Bruce Schneier nu-i un cremenal, dar imi place sa-l vad des.

Iata si topul cremenalilor (i.e., criminalii romani), dupa descopera.ro:

• 10. Gica Cioc – Balaurul
• 9. Petre Silberschmied – Argintaru
• 8. Grigore Uruc – Asasinul de Anul Nou
• 7. Eugen Grigore – Amarul gust al razbunarii
• 6. Nicolae Purecica – Ferentariul de acum 60 de ani
• 5. Iancu Berila – Ucigasul brutarilor
• 4. Ion Rimaru – Teroarea anilor ‘70
• 3. Florea Ramaru – Ereditatea crimei
• 2. Vasile Tcaciuc – Macelarul din Iasi
• 1. Vera Renczi – Vaduva Neagra

Ce ma intereseaza este insa:

Reactia Militiei / aparatului de securitate civila

Ni se spune in ziare:

Autoritatile au mobilizat 6.000 de oameni ce patrulau strazile Capitalei in fiecare noapte, operand 2.565 de arestari si circa 8.000 de legitimari, in speranta de a il captura pe cel supranumit "vampirul din Bucuresti".

Faptul ca populatiei nu ii erau date amanunte despre ceea ce se intampla a dus la crearea unor adevarate legende in jurul acestui om. Aceasta lipsa de informatii a dus deseori la conturarea unei imagini deformate asupra lui Ramaru.

De abia dupa moartea Gheorghitei Popa, autoritatile au luat masuri exceptionale. Mii de politisti vegheau strazile interogand persoanele suspecte, in cadrul celei mai mari mobilizari ale organelor de politie din istoria capitalei. Femeile au inceput sa umble numai in grupuri si erau des acompaniate de politisti acasa. Peste 100 de vehicule patrulau noaptea. In ciuda acestor preventii, frecventa atacurilor nu a scazut. In noaptea de 4 mai a atacat consecutiv doua femei, pe Mihaela Ursu si Maria Iordache.

Toate aceste masuri nu au dus la arest si nici la reducerea numarului victimelor, din contra, acestea par sa se fi intetit. Rimaru a fost prins numai fiindca a lasat o adeverinta medicala la locul crimei (huh?!?) si chiar si atunci a durat o vreme pana s-au prins ce, cum si mai ales cine.

Pe scurt, desfasurarea masiva de forte nu a avut nici un aport in arestarea vinovatului. Cel mai probabil motiv pentru aceasta la care ma pot gandi este ca “Partidul, Carmaciul si Statul” doreau sa asigure bucurestenii ca tot ei sunt in kontrol, ca rascoale sau miscari de protest nu-si au rostul si ca toata lumea continua si fie subjugata maretei idei de socialism stiintific. Sau –cine stie?!- se considera ca desi nimeni nu prea stie ce se-ntampla, show-ul de forta va conferi populatiei rebegite sentimentul caldut ca n-au nici o putere si altii vor decide pentru ei. Sau poate carmacii erau si ei speriati. Sau poate existau presiuni “sa se faca ceva”, si cum nu stiau sa faca ceva efectiv, au facut ceva vizibil.

Bruce Schneier si Teatrul de Securitate

Pe la sfarsitul anului 1989 si-nceputul anului ‘90, imi amintesc cum era imposibil sa mergi cu autobuzul sau trole’u’ prin Buc’ale ca din 5 in 5 minute se suiau neni cu pusti si bratari tricolore care luau buletinele la control. Pe jos era chiar pericoloso sporgersi sa mergi. Si, desigur, masurile trebuia luate pentru a prinde teroristii, adica pustii aceia amarati, prinsi in luptele unor generali mizantropi si revansarzi, a caror unica vina este ca ascultasera ordinele superiorilor si fusesera apoi scuipati, pisati si desecrati de populatia doritoare de tapi imberbi ispasitori.

Dupa 9/11 a devenit la fel de dificil sa mergi cu avionul. Au aparut felul de masuri de securitate cretine, interzicerea glumelor, detectoare de metal care te arata gol, stewardeze al caror unic scop este sa-ti dea bastoane-n cap si sa te faca sa te simti stupid in cazul in care refuzi sa intri in buda cu ele, si o gramada de oameni platiti din supra-taxe de bilet. Si majoritatea oilor par sa le accepte pentru ca, nu-i asa, trebuie prinsi teroristii.

Dincolo de toate aceste masuri, cam de cate ori cineva vrea sa le treaca, reuseste, si este apoi prins numai datorita prostiei proprii si personale. In Toronto cu ocazia G20, un nene a tras cateva focuri in aer in mijlocul perimetrului de securitate noaptea, reusind sa scape. In Bush un jurnalist a aruncat cu papuci. Pusti confuzi au patruns in avioane cu explozive in pantofi sau in chiloti si-au fost prinsi numai pentru ca acestea n-au luat foc sau nu s-au detonat conform planurilor.

Toate astea ar trebui sa fie suficiente ca sa ridice semne de intrebare asupra “masurilor de securitate” carora am invatat sa ne supunem fara cracnire. Ar trebui de asemenea sa stim ca in majoritatea problemelor, ar trebui sa fim capabili sa decidem singuri asupra unei pozitii, cel putin cat timp suntem bine informati. Totusi, natura umana fiind aceea care este, voi prezenta si opiniile unui specialist, si anume Bruce Schneier.

Bruce este autorul cartii “Applied Cryptography”, carte publicata prin anii ‘90 si universal considerata Biblia hackerilor si a securitatii informationale. A lucrat ca si contractor pentru US Department of Defense si este consultant Counterpane.

Si ce zice Bruce asta? Iata un sumar, din ce-mi amintesc (cu alte cuvinte, multe sunt propriile mele interpretari):

• cainii nostri de paza sunt nanai. singurul motiv pentru care mai suntem in viata este ca lupii care dau iama la stana sunt melteni.
• masurile de securitate din aeroporturi si alte obiective nu fac nimic pentru a reduce riscul real de atac terorist; ele sunt facute pentru a crea aparenta securitatii – exemple: National Guard troops stationed at U.S. airports in the months after 9/11 -- their guns had no bullets. The U.S. color-coded system of threat levels, the pervasive harassment of photographers, and the metal detectors that are increasingly common in hotels and office buildings since the Mumbai terrorist attacks.
• TSA conduce teste regulate ale filtrelor de securitate, in care agenti cu explozibile incearca sa le bage-n avioane; procentul de succes este de peste 90%
• procedurile de securitate sunt atat de cretine, amanuntite si obositoare incat din ce in ce mai putini oameni le iau in serios (dintre cei cu creier) si ca urmare nu prea sunt urmate si rezulta intr-o spirala descendenta de eroziune a politetei, a respectului reciproc intre pasageri si a nivelului de customer service al angajatilor companiilor aeriene
• daca ajungem intr-un concurs de imaginatie cu teroristii, nu-l putem castiga (i.e., hai sa ne gandim ce-ar putea face teroristii si apoi sa interzicem, sau daca un terorist poate face un explozibil lichid, hai sa interzicem toate lichidele):
• “aparenta” securitatii poate fi daunatoare din motive de hazard moral
• securitatea este un “trade-off” cu convenience – cu cat ceva este mai “asigurat impotriva atacurilor”, cu atat este mai greu / costisitor de folosit

Citate directe:

• Our current response to terrorism is a form of "magical thinking." It relies on the idea that we can somehow make ourselves safer by protecting against what the terrorists happened to do last time.
• Security is both a feeling and a reality. The propensity for security theater comes from the interplay between the public and its leaders.
• Unfortunately for politicians, the security measures that work are largely invisible. Such measures include
  • enhancing the intelligence-gathering abilities of the secret services,
  • hiring cultural experts and Arabic translators,
  • building bridges with Islamic communities both nationally and internationally,
  • funding police capabilities -- both investigative arms to prevent terrorist attacks, and emergency communications systems for after attacks occur – and
  • arresting terrorist plotters without media fanfare.
  • They do not include expansive new police or spying laws. Our police don't need any new laws to deal with terrorism; rather, they need apolitical funding.

Cateva din articolele sale pe care eu le consider mai interesante:

• E toata laba cu securitatea de ochii lumii? – security theater explained & updated 12.2009
• Security Theater Scaremongering – biserici si hoteluri cu “planuri de securitate”
• Cybersecurity Theater – 2010-01-08- FOSE
• Actual Security Theater – mock exercises
• Separating Explosives from the Detonator – underwear bomber
• waste of money – newsweek
• TSA Failures - Sources told 9NEWS the Red Team was able to sneak about 90 percent of simulated weapons past checkpoint screeners in Denver. In the baggage area, screeners caught one explosive device that was packed in a suitcase. However later, screeners in the baggage area missed a book bomb, according to sources.

Dzakovic was a Red Team leader from 1995 until September 11, 2001. After the terrorist attacks, Dzakovic became a federally protected whistleblower and alleged that thousands of people died needlessly. He testified before the 9/11 Commission and the National Commission on Terrorist Attacks Upon the US that the Red Team "breached security with ridiculous ease up to 90 percent of the time," and said the FAA "knew how vulnerable aviation security was."

Dzakovic, who is currently a TSA inspector, said security is no better today.

"It's worse now. The terrorists can pretty much do what they want when they want to do it," he said.

• Muller Security Theater - his Sept. 12, 2006, appearance on Fox & Friends is unintentionally hilarious. Mueller calmly and politely asks the hosts to at least consider his thesis. But filled with alarm and urgency, they appear bewildered and exasperated. They speak to Mueller as if he is from another planet and cannot be reasoned with.
  That reaction is one measure of the contagion of alarmism. Mueller's book is filled with statistics meant to put terrorism in context. For example, international terrorism annually causes the same number of deaths as drowning in bathtubs or bee stings. It would take a repeat of Sept. 11 every month of the year to make flying as dangerous as driving. Over a lifetime, the chance of being killed by a terrorist is about the same as being struck by a meteor. Mueller's conclusions: An American's risk of dying at the hands of a terrorist is microscopic. The likelihood of another Sept. 11-style attack is nearly nil because it would lack the element of surprise. America can easily absorb the damage from most conceivable attacks. And the suggestion that al Qaeda poses an existential threat to the United States is ridiculous. Mueller's statistics and conclusions are jarring only because they so starkly contradict the widely disseminated and broadly accepted image of terrorism as an urgent and all-encompassing threat.
  Mueller, an Ohio State University political science professor, is more analytical than shrill. Politicians are being politicians, and security businesses are being security businesses, he says. "It's just like selling insurance - you say, 'Your house could burn down.' You don't have an incentive to say, 'Your house will never burn down.' And you're not lying," he says. Social science research suggests that humans tend to glom onto the most alarmist perspective even if they are told how unlikely it is, he adds. We inflate the danger of things we don't control and exaggerate the risk of spectacular events while downplaying the likelihood of common ones. We are more afraid of terrorism than car accidents or street crime, even though the latter are far more common. Statistical outliers like the Sept. 11 terrorist attacks are viewed not as anomalies, but as harbingers of what's to come.

• Beyond Security Theater - New Internationalist n. 427, November 2009, pp. 10-13
• Ce vor teroristii – incidente cretine
• Psych of security – ze tradeoff
• CYA of Security – hurts to describe
• Airline secu, waste of cash – wired - we've wasted millions on misguided programs to separate the regular travelers from the suspected terrorists -- money that could have been spent to actually make us safer
• Security vs Privacy – false tradeoff
• London surveillance cameras - A recent report has concluded that the London's surveillance cameras have solved one crime per thousand cameras per year.
• TSA Stupidity in Salon
• Post-underwear - In the headlong rush to "fix" security after the Underwear Bomber's unsuccessful Christmas Day attack, there's been far too little discussion about what worked and what didn't, and what will and will not make us safer in the future.
• In praise of security theater – Bruce recunoaste ca unii oameni sunt prea imbecili pentru a se lasa convinsi de argumente rationale – pentru ei “perceptia” e esentiala
• Sneaking judge – cand un inocent este prins cu o “infractiune” este fail, nu succese
• TSA successfully defends itself – can’t help wondering if Bruce is handing this one to TSA out of a sense of balance and camaraderie toward his former colleagues
• De ce unii teroristi o dau in bara – homeland secu case studies

One phenomenon stands out: terrorists are rarely caught in the act during the execution phase of an operation, other than instances in which their equipment or weapons fail. Rather, plots are most often foiled during the pre-execution phases. (homeland security paper)

Watch or listen to Bruce’s talk at InfoSecurity Europe, in May 2008.

Sources / More info: wiki-rimaru, wiki-security-theater, rimaru-33, hn-executii, top10-cremenali, z-r, despagubiri, cnn-sec-theater, govexec, tds-yemen, economist-gulliver, crypt-ogram-2009-11-15, yt-secu-th