-Va rugăm sà introduceţi identificatorul in fanta. Fargiss se conforma. In mai puţin de o secundã, dreptunghiul de plastic ii fu returnat impreunà cu un altul, mai îngust si colorat intr-un galben strident, pe care erau imprimate fotografia lui, in dreapta fotografiei FARGISS PAUL si dedesubt, cu majuscule rosii, EXTERN. -Bun venit in Centrul nostru, domnule Fargiss. Inainte de a pätrunde in incinta và rugam sa va fixati prin presare acest ecuson in partea stinga a pieptului. Domnul Director Hinsell va asteapta. Urcati la etajul intii, camera 118. "Exact asa curn mi-am inchipuit’, isi spuse inaintind pe coridorul bleu-pal, interminabil, cu ochii la numerele de pe usi. "Un amarit de Centru Teritorial. Perspectivä luminoasà: in citiva ani ajung sef de sectie, chelesc, imi iau o vila si-o nevastà, de ce nu chiar pe asta..." Femeia care trecea pe lingä el, destul de insipidã de altfel, nu reactiona deloc la schita lui de zimbet. Purta un ecuson albastru. Toti cei pe care ii intilnise pinä acum purtau ecusoane albastre. "Cu làmiia asta in piept, sint probabil un fel de sperietoare pentru ei. De-aia nu se uitä nici unul la mine. Aici e." Usa alunecà silentios spre stinga si el avansà intr-o anticamerã spatioasã, cu ferestre largi, decupind imaginea unui apus de reclamã. Incãperea aducea mai degrabã cu a serà, plantele erau ráspindite peste tot, in recipiénte paralelipipedice, tronconice, emisferice sau de formá total neregulata. Aerul era saturat de un miros dulceag, patrunzätor. In afara de plante, mai exista a singura formà de viata in incapere: secretara. Privind-o, se gindi cä toate atributiile functiei ei pot fi rezolvate perfect de un echipament informatic adecvat. Toate, cu excepţia pregatirii cafelelor si a inca uneia. — Poftiti, domnule Fahrgiss, graseie minunea din spatele biroului. Apoi si mai dulce: — Domnul dihrectohr este nehrabdãtohr sa vä vadä. Avea o privire care indemna la multe, de la ce faci disearà piná la de bunã voie si nesilit de nimeni. Din fericire, Paul Fargiss avea o imagine mult prea clara a aspectului propriei persoane pentru a considera asta altfel decit ca pe un reflex conditionat. — Multumesc, spuse plat. Apoi si mai incolor: — Sinteti prea amabila. Intre timp o alta usä incepuse sà gliseze täcut intre doi ficusi (competenta Iui in materie de plante ornamentale il indreptátea sã le numeascá pe toate, generic, ficusi). Si atunci, Cel Trist si Sarpele s-au aflat intiia oará fatá in fatã, in Orion un bulgare de sori s-a aprins strálucind sãlbatic, asprã si fierbinte a trecut prin oameni rafala nostaigiei si o flacärá neagrã a pilpiit pe toate ecranele lumii. Plantele domneau si aici. Mari, prea mari, contorsionate, boante, cu suprafata zbircita si furunculoasa, umezitä de broboane cit lacrima de vacä. Brune, verzi, negre, fàrá frunze si färá flori, aducind a foetui sau a jumãtãi de sopirlä mare. La urma urmelor, doar faptul ca se gãseau in vase cu pämint Ie justifica oarecum numele de plante. Spre Fargiss pãsi un tinár inalt, musculos, in bluzã si pantaloni argintii. Nu putea sä aibã mai mult de treizeci si cinci; pielea fetei era extrem de albã, ochi intens negri, foarte mari si foarte distantati, pàrul lung albastru cu sclipiri metalice, adunat intr-un coc mic deasupra urechii stingi. Se opri la citiva pasi distantá si fãcu a plecãciune adincã, aproape Ia 90°, descriind cu mina tot folul de rotocoale prin aer, ca si cum ar fi máturat podeaua cu penele unei imaginare pàlãrii. — Covirsit de recunostinta, multumesc Providentei pentru a-mi fi dáruit acest auriu evanescent amurg autumnal, fecund potenat de lumina sãlbatica, sfisietor de generos räspinditã, a coplesitoarei tale personalitáti. Incremeni intr-o nouá plecäciune. "Ce dracu e cu tipul àsta? E ticnit sau ce? Isi invinse cu greu stupefactia si reusi sä articuleze citeva cuvinte. — Domnule director, ma iertati. Tusi stinjenit. Ma numesc Fargiss. Paul Fargiss. — O, dar cine nu te cunoate. domnule Fargiss ? ! Pe o razã de o sutá de metri in jurul locului unde binevoiesti sa te afli privirea oamenilor se incarcà de blindetea inteligentei, griul creste mai iute, sinii femeilor se intáresc si gustul apei e mai bun. Cu magnanima-ti ingàduintä, umilul tau emul indrázneste sã poarte bolovanosul si perisabilul nume Hinsell. "Deci, e totusi diectorul. Hotarit lucru, asta sau e sonat sau isi bate joc de mine. Tertium non datur." Trase aer in piept si incepu, cu o abia sesizabila undã de iritare in glas: — Am fost repartizat la dumneavoastra ca inginer de sistem (vru sã adauge "fãrà s-o fi cerut”, dar se abtinu). Am sosit acum o orà. E prima datä cind vin pe aici. Tonul ultimelor propozitii sugera destul de clar: "In loc sá debitezi gargara asta aiuritoare, mai bine mi-ai spune unde o sã stau, unde se poate minca ceva si cam ce am eu de fâcut in aceastá vagauna in care nu pricep nici acum cum am ajuns”. — Nemärginità este fericirea care m-a cuprins aflind cà vom avea printre noi o stea a Universitàtii Villaheim. Dar asta nu-mi da nici pe departe dreptul sã abuzez de neasemuita-ti prezentá.. Imi ingadui sa presupun ca esti, Intr-o másurá oarecare, obosit si flàmind, domnioara Ananette iti va oferi deci indrumãrile necesare. Al tãu prea supus si umil servitor iti spune, cu respectuoasä impacienta, pe miine, domnule Fargiss!