Dupa ce in prima parte, sah mat, am aberat despre experienta mea sahistica, aici ofer cateva sfaturi pentru sahistii aspiranti si incepatori.

Sahul nu este ceva ce trebuie sa faci. S-ar putea sa-ti aduca anumite avantaje, dar daca nu-ti place, daca actul gandirii nu-ti produce placere, n-are rost sa te chinui. Evident, ca sa stii daca-ti place sau nu, trebuie sa reusesti macar sa castigi o partida prin forte proprii, fara sa fii “iertat” si fara handicap. Jucand cu un incepator, ar trebui sa poti face asta dupa 10-30 de partide (mai mult sau mai putin dupa cat de repede te prinzi si cat de avansat iti e adversarul).

Unii zic ca cel mai simplu mod de a invata este sa incepi cu partidele de sfarsit, cum ar fi doua turnuri (T) contra rege (R), 1 T v R, regina contra rege, doi nebuni contra rege. Maturile unde apare un cal sunt mai dificile.

sfaturi, cica

Tocitul (“studiul”) deschiderilor este necesar pentru progresa in sah, tot asa cum este sa stii tabla inmultirii pentru a fi un bun matematician. Unul din motivele pentru care eu n-am perseverat pe-aceasta cale (cu tocitul deschiderilor), este ca, judecand dupa marii maestrii intalniti la Daciada, exista in sah o oarecare corelatie intre succes si miros. Mai mult ca in majoritatea indeletnicirilor intelectuale, in sah inspiratie pare a fi peste 90% transpiratie. Cercetari recente arata insa ca pentru multe femei, mirosul puternic de transpiratie masculina este un afrodiziac – dar eu pe vremea aia nu stiam asta si mi se parea gretos.

Am citit in viata mea o singura carte de sah, care mi s-a parut usor de parcurs si bine scrisa: Sahul de la A la Z de Elisabeta Polihroniade. Elisabeta fusese o mare speranta a sahului, dar ca si ceilalti maestri, nu parea sa fi ajuns bine. Ultima data cand am vazut-o la TV, prezentatorii faceau misto de ea ca-i o epava. In carte e descrisa o deschidere distractiva, popularizata de El Greco daca-mi aduc bine aminte. E un mat in patru mutari, dar spre deosebire de matul in doua mutari (prezentat intr-unul din clipurile sah mat), este mai credibil, in sensul ca un negru incepator ar putea face usor acele greseli. E ca o calatorie cu calul. Voi pune asta ca o intrebare pe un alt blog (edutarian, probabil) si voi oferi un set sah de cristal, dar mai incolo.

In general, intr-o deschidere, incerci “dezvoltarea” pieselor – mai precis calul si nebunul. Regina o tii pentru mai tarziu. Cu pionii incerci sa mergi in fata si sa controlezi in special centrul. Ideea este sa faci mutari mici de dezvoltare, care sa-ti aduca avantaj pozitional (controlul campurilor din mijloc) si pe care sa le folosesti ca baza pentru atacuri ulterioare. Imediat ce intre rege si tura nu mai e nimic, faci o rocada pentru a-ti proteja regele si a valorifica turnul pe liniile de centru. Evident, exista exceptii de la aceste “reguli” in deschiderile mai exotice.

deznodamantul

Cum ziceam, partidele cu maestrul mergeau din prost in si mai prost. Eu eram din ce in ce mai frustrat ca nu-mi iesea nimic. Ajunsesem probabil la a 10-a partida neterminata – faceam o greseala, ma prindeam, si stiam ca n-aveam cum sa mai recuperez. El s-a oferit chiar sa-si retraga mutarile de cateva ori, vazand cat de tare ma incrancenasem, dar am refuzat. O partida castigata cu handicap m-ar fi facut handicapat.

Si de fapt nu pierderea in sine ma chinuia, cat sentimentul ca omul cu care jucam imi era net superior, ca toate schemele mele ii erau transparente, ca nimic nu-mi iesea si – cel mai grav – schemele lui imi scapasera de cateva ori. Era clar ca la masa mea zabovea cel mai mult si mi s-a parut de cateva ori ca abia astepta sa se reintoarca. Poate ca nestiind deschiderile, l-am surprins cu mutari stupide sau insuficient studiate, sau poate ca intr-adevar descoperisem noi drumuri.

N-am reusit sa castig nici o partida cu el, nu numai eu, ci nici unul din ceilalti “colegi de simultan”. In schimb, din ceilalti maestri, vreo 2-3 suferisera cel putin cate o infrangere, facandu-ma sa ma intreb daca nu cumva existau si fii de stabi printre noi. Ma simteam teribil de infrant asa ca am fost foarte surprins cand maestrul meu m-a selectat pe mine pentru a primi “evidentierea” echivalenta cu diploma de castigator Daciada si o pereche de sosete din fibra sintetica maro in carouri.

Luni, la ora de sport, am fost singurul care s-a intors cu un trofeu. Alergatorii alergasera, ca de obicei, degeaba. Iar Elefantica, ce ma-ntrebase dac-am castigat ceva cu intentia de a face misto de mine, si-a cules falca picata pe jos de uimire.

Am purtat ciorapii cu sfiintenie, la ocazii maro-pionieresti, pana la dezintegrarea moleculara.

Sources / More info: wiki-sah, fed-ro-sah, sah-online