LE: Vezi si Gugu-ro-manii VII.
Care sanc?iuni?
- amenda în cuantum de 10.000 de lei postului Antena 3. Conform raportului de monitorizare, în emisiunea “În gura presei”, editia din data de 13.01.2011, realizatorul acesteia, Mircea Badea, a facut diverse afirmatii jignitoare la adresa unui jurnalist, fara a tine cont prevederile art. 42 alin. 1 din Codul audiovizualului care precizeaza ca “Orice persoana are dreptul la propria imagine”
- Consiliul a sanctionat si postul Antena 1 cu somatie publica pentru difuzarea, în reluare, la o ora destinata audientei generale, a unei editii a emisiunii “În gura presei” (în data de 12.01.2011) ce continea expresii injurioase, fara sa tina cont de prevederile legislatiei audiovizuale cu privire la protectia minorilor (art. 39 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificarile si completarile ulterioare);
"Personal, ca ziarist, pot sa încerc sa ma apar de astfel de atacuri imunde, dar nu pot sa accept un limbaj jignitor la adresa familiei mele, pe care cred ca nu o pot proteja decât cerând interventia CNA", se arata în sesizarea lui Marian catre CNA.
Reprezentantul trustului Intact, Mirela Bomboe, a sustinut ca emisiunea lui Badea este un pamflet, iar Mircea Marian, fiind jurnalist, are posibilitatea sa se apere cu "aceleasi instrumente". Aceste argumente nu au fost acceptate de catre membrii CNA, Dan Grigore afirmând despre Badea ca are "un comportament de huligan"."Eu am o profunda neîncredere în institutiile statului si am avut mari regrete atunci când m-am adresat CNA pentru a cere sanctionarea unei persoane care, cel putin în teorie, lucreaza tot în presa. Dar, în fapt, Badea lucreaza pentru o statie de propaganda, iar speranta mea a fost ca CNA îi va arata acestui agent de influenta ca exista niste limite în campaniile pe care le executa. Dar nu am iluzia ca omul va întelege ceva din sanctiunea aplicata de CNA", a declarat Mircea Marian dupa aflarea deciziei CNA.
Sigur, nu-i prima oara cand se-ntampla (Aprilie 2010, Octombrie 2010), iar amenda a fost prezisa chiar de om pe post (mancator, scurt, lung, sepia). Acum cateva zile citeam ca Badea ar fi declarat ca aniversarea de sase ani din Septembrie a emisiunii sale va fi probabil ultima. Cum spuneam si in epopeea jurnalistica Mircea Badea, Glenn Beck-ul Romaniei (1, 2, 3, 4, 5), el are nevoie sa se reinventeze si poate ajunge, in masura in care renunta la ura si atacurile la persoana mizericordioase la nivelul de influenta al lui Jon Stewart – cu ajustarile de scara pentru Ro. Si-atunci n-ar mai fi nevoie sa lucreze cu atata sarg la imaginea sa de self-defender (sepia, lectia1, lectia2, full) si poate nici prietenii / prietenele nu i-ar fi atacate de fund-amenda-listi de opinie. Scrie agentia:
In fapt, Badea a dat impresia nu ca pledeaza pentru non-violenta, ci dimpotriva, si-a etalat arsenalul format dintr-un pistol, cutit, tonfa, box si alte astfel de arme, dintre care unele sunt interzise portului pe strada.
Cum am mai spus in seria sus mentionata, rolul CNA este de a preveni audio-vizualul sa se manance pe sine insusi. Fara aceste reguli (slab aplicate, de altfel), toti si-ar face reclama cu acelasi plm, fie baietel, fie fetita. Paradoxal, este exact cenzura ceea ce face astfel de cuvinte cool. Daca CNA s-ar desfiinta maine, toti cei care se plang ca nu pot injura ad libitum vor cere sa fie reinstaurata, fiindca vor descoperi ca fara un inamic comun nu prea au ce zice.
Daca Badea va reusi sa faca o emisiune mai cu cap si mai putin negativa va descoperi ca si influenta sa va creste nu numai in randul dobitocilor care-l privesc sa se racoreasca “de raul care sunt supusi si sef / parinti / soarta / dusmani”, ci chiar si in randul oamenilor care reusesc sa nimereasca sectia de votare. Critica puterii este necesara, dar cand se limiteaza la injurii si flegme intre triburi, nu influenteaza pe nici unul dintre putinii indivizi inzestrati cu suficienta vointa pentru a se scula din fata tembelizorului si a mai iesi din cand in cand din casa.
Exista o diferenta uriasa intre injuraturi si satira. Poate necesar ar fi sa-l urmaresti pe Frank Zappa la Crossfire si sa te uiti la clipul Twisted Sisters ca sa intelegi cum a inceput cenzura in USA si cum cei care insulta sunt chiar cei care-o cer. Si totusi, se pot face o gramada de glume cu tenta sexuala care nu pot fi prinse de cenzura.
De pilda, in Family Guy,
Lois: Chris, honey, what's wrong?
Chris: Anna took a dump on me.
Lois: What?!
Chris: Yeah, she broke up with me.
Lois: Oh-ho, she dumped you. That's what you meant to say.
Chris: What's the difference?
Lois: Well, when two people love each other very much, sometimes they show it by- y- never mind.
inspirati probabil de filmul South Park in care mama lui Stan apare intr-un scheisse porn:
[person speaking German on "cliteris" website]
Kyle: Dude, it's a lady getting pooed on!
Stan: Whoa! Is it Cartman's mom?
Cartman: Oh, very funny!
Kyle: Hey! It IS Cartman's mom!
Mrs. Cartman: [man speaking German on computer] All righty then!
Cartman: SON OF A BI...
[shocks]
Cartman: AHHH!
Ike: [bounces in] Ba ba ba ba.
Kyle: Get out of here, Ike. You're too young for this stuff!
Ike: Bullshit.
Stan: What's she doing now?
German: Essen meine scheisse.
Mrs. Cartman: Okey-dokey!
Kyle, Stan, Cartman: [they see something gross] AWWWWWW!
Stan: [pukes] Click it off, dude, click it off!
[Kyle clicks it off]
Stan: Dude, what the fuck is wrong with German people?Sheila Broflovski: What the heck is a rimjob?
Mrs. Cartman: Why, that's where you put your legs behind your head and let someone lick your ass.Cartman: Mom? If you were in a German "scheisse" video, you... you'd tell me, right?
[short pause]
Mrs. Cartman: Sure, hon.
In Daily Show, Jon Stewart comenta vizita “cunoscutei actrite si vaginiste” Sharon Stone in Israel, subliniind in special un fragment:
Sharon Stone: I was asked to come here, and I came in my faith.
Jon Stewart: I’m just gonna hope she doesn’t have a lisp. [lisp=defect de vorbire, sasaita]
Daca n-ai prins poanta, vezi transcrierea intregului fragment in link-ul fawny de jos.
La randul meu, imi imaginez relatia dintre atacantullatratorul de casa Mircea Badea si mogula Dan Voiculescu ca fiind asemanatoare cu submisia Thanatorului fata de Neytiri. In dumbrava minunata, mogula isi freaca parinteste clitorisul de fata catifelata si inmiresmata ca un poponet de bebelus a Palulukanului; acestuia i-au dat lacrimile de fericire. “Nici mamica, nici Carmen nu ma iubesc asa cum stii tu” spuse el, inrouat si privind in sus cum il priveau soimii patriei pe ceasca in tablouri. “Nu vorbi cu gura plina” ii spunea matern mogula Dan, demonstrand cat de erectila poate fi atunci cand e fericita. Si probabil tot de fericire, lacrimile ce se innodau in barba Palulukanului erau galbene. Si chiar daca undeva in adancul hipotalamusului intuia ca nu tot ce-i siroia pe obraji era al sa si probabil nici macar lacrimi, Palulukanul nostru stia ca in dragoste nu exista oprelisti si-n special bariere pe care le-ar putea ridica CNA-ul. Inchizand ochii cu abandon, isi lasa mogula sa-i miste din ce in ce mai spasmodic capul.
Sources / More info: cna-com, thanator, fawny-sharon-stone, evz-badea, agentia-badea, jurnalul-amenda, cotidianul-sesizare, adv-batausul, libertatea-reclamat, imdb-quote, kisseleff
Adică i-a cenzurat emisiunea difuzată acum o lună? Niiiiice! :)
ReplyDeleteDaca vezi un articol asa scurt la mine, inseamna ca l-am programat si-a aparut inainte sa-l scriu :D
ReplyDeletepoate s-a scris singur :D
ReplyDeleteAbia acum - cu intarziere, recunosc - poti spune ca "s-a scris" :)
ReplyDeleteDe fapt, Mircea Badea l-a luat la țintă pe băse încă de pe vremea cînd era primarul capitalei. Nu-i o chestie antenistă. E doar un monzol între interese. Și pot spune că M.B. a nimerit-o încă de pe atunci. Încă de pe vremea cînd băse își freca părintește clitorisul și curul nespălat de fața catifelată a electoratului.
ReplyDeleteDiferenta este ca cei care l-au votat pe Base (si vb de cei de-aici, din Toronto pe care-i cunosc eu) n-au facut-o cu ochii inchisi, n-au facut-o platiti si nu se sfiesc sa-l critice cand se cuvine. Eu insumi am scris critic despre eBa de mai multe ori. L-ai auzit vreodata pe Badea sa-l critice pe Voiculescu? Ai vazut cum a atacat-o pe femeia care a-ndraznit sa-l admonesteze pe Voiculescu la alegeri?
ReplyDeleteEu am recunoscut întotdeauna că tu ești cel mai mare critic al lui băse. Textele tale sînt atît de dure la adresa lui încît abia pot să le citesc. Mă mai calmez din cînd în cînd cu ceai de păducel.
ReplyDeleteCît despre Voiculescu, nu mă interesează Voiculescu. Nici pe Pleșu nu l-am auzit să zică ceva nașpa de Patriciu (rușine, Dinu Patriciu!). Omul chiar a și explicat de ce nu zice nimic, de bine sau de rău, despre Voiculescu. De fapt, sînt convins că Dan Voiculescu este un om tare bun și orice ar zice M.B. nasol despre el, eu tot o să cred că D.V. este pita lu' dumniezo.
Nu vad nici un merit in ura inversunata plina de insulte si invective care trece drept "critica" in Romania. Pe mine genul asta de discurs nu reuseste decat sa ma convinga ca nu am ce discuta cu / afla de la omul respectiv. Cand critic sau fac misto de o parte a spectrului am de obicei grija sa tratez si cealalta in mod asemanator, cum am facut de pilda in si eu - hac! - pe cine vomez? sau Gimme hope, Geoana sau la oase, Base. Este dificil pentru un membru de partid (si, prin extensie, cineva inregimentat intr-un anumit grup organizat "de opinie") sa vada asta, pentru ca pozitia sa il limiteaza implicit sa inregistreaze criticile fata de tribul advers ca "adevararuri evidente" iar criticile fata de tribul propriu ca "lovituri nemeritate", chit ca ambele sunt in acelasi registru.
ReplyDeleterazboiul Badea-CNA continua...
ReplyDeletee de fapt si asta un show..
ReplyDeletemircea badea este o caricatura transformanta, in sensul ca transforma in caricatura cam tot ce atinge - cel putin din prisma celor care il urmaresc :)
Eu am citit astazi pe niste bloguri ca a fost suspendata emisiunea lui pentru 90 de zile. Sper insa sa fie doar un zvon si nimic adevarat, aveti ceva idei legate de asta?
ReplyDeleteUn tip de la Hackersblog a trimis un email contrafacut lui Arhi si aceasta, neavand obiceiul de a verifica stirile, l-a preluat de bun. Voi scrie mai pi larg despre asta.
ReplyDeleteMai departe, pana si Adevarul a preluat stirea si dau vina pe Arhi..
Nu imi place stilul Badea. M-am uitat pana acum doua-trei luni la emisiunile lui, unele mi se pareau amuzante dar de ccmai nou de cand incepe emisiune si pana o termina , numai Udrea si Basescu spune.
ReplyDeleteOkay am inteles, dar vino si cu ceva nou.
In plus mie nu mi-a placut de nici o culoare cum l-a facut albie de porci pe CTP, cred ca poti critica si daca folosesti un limbaj civilizat.
Poti sa critici argumdentat far cand esti atat de inversunat incat uiti care ti-e meseria doar pentru propaganda mi se pare lipsit de cea mai elementara etica jurnalistica.
Badea mai are un pas si il ajuge pe C.V. Tudor.
Ei, Mircea Badea nu-i chiar ca VC Tudor. Este cu mult mai slab :D
ReplyDeleteSi eu am auzit a a fost suspendata emisiunea lui pentru 90 de zile.
ReplyDelete