Poezia apartine lui MeetTheSun si se cheama De ce:
de-aş fi o parte dintr-o carte
nu i-aş fi mijloc -
să mă deschid taman acolo la o cădere de pe raft;
nu i-aş fi început, pagina de prefaţă -
să mă citească mulţi preţ de o frază şi să mă închidă la loc;
nu i-aş fi sfârşit -
să cunosc doar stările de graţie ale celor puţini;
ci i-aş fi două file îngemănate
undeva spre final
păstrând intact mirosul de hârtie şi cerneală
sau vreo petală presată ce astfel n-ar cădea.de-aş fi o parte dintr-o carte
aş fi acea pagină asupra căreia ai zăbovi cel mai mult,
unde ai face însemnări cu creionul
şi unde, peste timp, copiii te-ar întreba de ce.
Cum sunt perfectionist, am decis sa “scriu” cat si ce pot in 15 minute (ca sa nu ma pierd in bibiliri), si a fost o performanta, dat fiind ca eram cu Androidul si niciun alt suport de scris.
de-ar fi sa fiu ceva-ntr-o carte
as vrea sa fiu al cartii semn
brodat si tandru, drept si demn
ca un catarg intre stindardeas zabovi-ntre file calde
in mijlocul de codru des
pe unde pasarile ies
impodobite cu smaraldeacum cand scriu ma aflu intr-un park
hartie nu mai mangai ci doar ecran ating,*
si cum imi pasa de copaci si dau si link
din semn de carte-am devenit bookmark..
Chiar m-am distrat scriind-o. Ar trebui sa fac asta mai des. Merci pentru inspiratie, MeetTheSun!
Sources / More info: http://www.meetsun.ro/versuri-si-poeme/de-ce/
- 'To live is the rarest thing in the world. Most people exist, that is all.' - Oscar Wilde
- 'The question is not who is going to let me; it's who is going to stop me.' - Ayn Rand
* alt.: doar e-ink
Păi, bagă mare! :)
ReplyDeleteFinalul e magistral. :)
Mi-a placut pentru felul cum ai atins dilema "kindle sau tangibila carte" pe care cred ca multi dintre noi au avut-o sau inca o au :) E un sentiment "de tradare" care te incearca uneori, mai ales in functie de carte, insa mi-e clar ca intalnirile cu cele de hartie vor fi intotdeauna speciale.
ReplyDelete@MeetTheSun: Eh, cartile vechi au parfumul amintirilor
ReplyDelete@Nelinistitu: Multumim! Ar fi mers muzica din Razboiul Stelelor :)
Ca să pui "Războiul Stelelor" trebe să fii ceva mai dur. :)
ReplyDeleteSi eu-s moale, sau cum? :)
ReplyDeleteO odaie modestă de mahala. În fund, la dreapta, o ușă; la stânga o fereastră. De-o parte și de alta a scenii câte un pat de culcare. În mijlocul odăii o masă împrejurul căreia sunt așezate scaune de paie. Pe masă, o lampă cu gaz; pe globul lămpii un abat-jour cusut pe canava. În planul întâi, la stânga, o sobă cu ușa deschisă și cu câțiva tăciuni pâlpâind. — Leonida e în halat, în papuci și cu scufia de noapte...etc
ReplyDeleteLEONIDA: Ei! domnule, câte d-astea n-am citit eu, n-am păr în cap! Glumești cu omul! Se-ntâmplă... (cu tonul unei teorii sigure) că fiincă de ce? o să mă-ntrebi... Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu-știu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei! și după aia din fandacsie cade în ipohondrie. Pe urmă, firește, și nimica mișcă.
..................
Relevant, mi se pare mie, în contecst dă poiezie.
:)
Minunat de relevant! :D
ReplyDeleteMă bucur că ți-a plăcut.
ReplyDelete:D
Acuma... să vedem ce mai mișcă...
Daca as fi o carte, as fi un dicionar...asa, ca sa trolez :D
ReplyDelete@krossfire: ..de antonime (trolaj maxim)
ReplyDeleteEvident, singurul dictionar care merita citit :D
ReplyDeletemeh, ar mai fi si ala urban. sau ala tre' trait? :)
ReplyDeleteFo' shizzle!
ReplyDeleteVezi ultimele doua minute din http://www.thedailyshow.com/watch/mon-january-17-2011/run-rnc :)
ReplyDelete