dead man writing

Am decis sa public o scrisoare primita in urma cu 10 ani si 3 luni. Este fix genul de scrisoare pe care nu as putea-o publica in intregime pe acest blog, intrucat nu intentionez s-o supun discutiei. The unencrypted introduction is probably self-explanatory as to why encryption must be used for the rest of it.

lung-artCum am mai mentionat pe alocuri, in 2002 eu hotarasem se petrec un an in Scandinavia, unde de altfel ma si aflam cand am primit scrisoarea. Eram satul de coruptia si incompetenta canadiana care imi aminteau de cele din Romania. Aveam nevoie de un nou inceput, de un loc unde guvernul nu a devenit o sleahta de mafioti (iar etica generala pierduta) si eram convins ca Scandinavia e altfel. Dar despre acea calatorie cu alta ocazie.

Am calatorit prin Europa atat cu cartile de credit cat si cu cea de debit, intrucat nu toate functionau peste tot, si mi-am rugat o ruda (care poate fi de grad apropiat sau indepartat) sa-mi trimita prin email un sumar al notelor de plata pe masura ce veneau pentru a-mi minimaliza costurile de dobanda etc. Intrucat nu eram sigur ca voi reusi sa-mi asigur sederea semi-permanenta undeva in Scandinavia, nu-mi discutasem planurile cu nimeni si spusesem celor apropiati ca ma aflu intr-o vacanta de o 1-2 luni.

Scrisoarea a fost primita dupa ce eu, plecat in Scandinavia sa stau un an cel putin imi gasisem de lucru si-mi asigurasem culcus pentru a primi apoi un email de la o terta persoana cum ca ruda in cauza se afla in spital in metastaza. Mi-a venit foarte greu a crede intrucat lasasem persoana in cauza aparent sanatoasa. Sigur, sanatatea sa se afla in declin de cativa ani si arata din ce in ce mai rau, dar puneam aceste simptome pe seama unui mariaj caritabil dezastruos.

Toronto, July 20, 2002

Dragul meu ***,

Uite ca eu stau foarte bine cu intuitiile…Chiar inainte de a pleca ti-am spus ca viata este scurta si ca noi petrecem prea putin timp impreuna…

Sper din suflet sa ai o vacanta frumoasa, sa fii fericit si sa aduni acum PUTEREA de care vei avea nevoie ca la intoarcere sa-ti schimbi viata radical, (…)

Ai primit :

  • 1. Capital one Credit $ 13 000, / CASH: $6,500
  • 2. MBNA ACCNT. # ending 3649: $7,300
  • 3. Bell Accnt # 7228, $ 32.70
  • 4. World Perks Auto Info Line -PIN: 8362
  • 5. CIBC CREDIT CARD – NIL
  • 6. AMEX # 3733-***03 /
  • DUE DATE July 30, 2002 – $719.52

Deci in 10 zile din cheltuielile vechi nu ai de acoperit decit: $719.52 + $32.70

De vinerea trecuta, (Julie 12, 2002) de cind ai plecat tu, a fost si ultima mea zi de serviciu, tot boln*** si in spitale…de atunci. Dr. R*** -de familie care este foarte proasta, I-am spus ca nu pot respira, ca am temperatura, transpir, nu am putere, ma sufoc, nu pot sa merg, ca ma simt sfirs***…ca parca am apa la plamini, Orice Doctor bun ar fi observat cu stetoscopul ca plaminul drept este colapsed (numai 5% din el functional) si ca am deficiente respiratorii…numai acest doctor, nu…Mi-a dat numai niste antibiotice in loc sa ma interneze in spital…A trecut weekendul ingrozitor…

Credea ca totul a pornit de la Milton cind am simtit ca imi este rece in apa sau sus pe deal cind incalzit fiind am baut niste apa rece si am facut Aprindere la plamini…?

Nu am putut (si inca nu pot respira ca lumea). Din acest motiv nu pot sa dorm…Lunea trecuta, (Julie 15,) din nou m-am dus la ea si I-am cerut sa-mi faca imediat X-ray, care a aratat ca plaminii mei sint inundati cu fluid…Marti, 16 Julie, m-am dus la Urgenta (la Women Toronto H), unde dupa multe radiografii si analize, mi-au facut prima punctie -mi-au scos cam peste un litru de fluid de culoarea singelui (amestecat cu singe) si in sfirsit am reusit sa dorm citeva ore…A doua zi mi-au facut “CAT SCAN” si mi-au spus speriati ca lichidul din plamini continua sa se refaca si ca ar fi posibil trei cauze ( o leziune cardiovasculara care sa inunde plaminii cu singe, o infectie sau o tumoare… Mi-au mai scos inca peste un litru de lichid (cu totul vreo trei litri)…A treia zi m-au programat la “Broncho-scopie” – O metoda barbara de a-ti baga un tub pe git la capat cu o camera de luat vederi si a “vedea” ce se intimpla si a recolta probe de biopsie din plamin…Esti semi-adormit si tinut zdravan de niste zdrahoni asa ca senzatia barbara de sufocare este deplina…Mi-au spus ca au “gasit o formatie moale suspecta (o tumoare) si ca rezultatele la analiza le vor avea saptamina viitoare. Joi intr-o senzatie oribila de murdarie m-au mutat la Sunny-Brook unde am avut fericirea sa fac primul dus dupa patru zile…Camera era frumoasa, fara insa prea mult spatiu, cu inca doi batrini dintre care unul zgomotos si agresiv (Alzheimer). In toata aceasta perioada am fost soca*** de lipsa de consideratie si de haosul care domneste:

  • Nu stiu si nu m-I s-a comunicat numele doctorilor care m-au “tratat”-punctie
  • Nu mi s-a pus un diagnostic si sistematic nu am avut cum sa am un dialog “clar” cu un doctor…La proceduri eram adus de nurse, care ma predau celor responsabili de proceduri (X-ray, “Broncho-scopie”, Cat-Scan), dupa care eram adus inapoi in salon. Pentru citeva proceduri a trebuit sa semnez in semiobscuritate si fara ochelari. Cind am cerut sa mi se explice ce semnez, mi s-au dat explicatii “sumare” si in greata, …Vineri cind in sfirsit s-a aratat Dr de la SunnyBrook, mi-a comunicat ca de mine se ocupa Dr, Day de la Woman H care va veni sa stam de vorba…Mi-a spus ca pina Marti, Miercuri , pina nu vor veni rezultatele nu mi se mai face nimic si ca cel mai bine ar fi sa stau acasa caci deja oxigenul mi se scosese (aveam o oxigenare a plaminilor de peste 90% acum) si nu mi se mai aplica nici un tratament decit o eventuala noua punctie, daca lichidul din plaminul drept care continua sa se produca va ajunge din nou la un nivel care sa ma sufoce. Oricum cu plaminul drept eu nu mai respir caci este “collapsed”…Nu m-I s-a spus ce se face sa-l reactiveze sau daca se mai poate…Dar de acasa as putea ajunge oricind inapoi la Emergency la SunnyBrook unde “file-ul” meu este inca activ. Am acceptat cu bucurie si acum sint de ieri, Vineri seara acasa…cu consemnul ca daca nu se intimpla nimic rau, Marti sa fiu inapoi la spital pentru X-ray si control.

Este un chin greu ingrozitor sa nu poti sa respiri…

Problema care se va pune cind vor avea toate rezultatele ce-mi vor propune?

  1. Tratament pentru inchiderea infiltratiei de singe si a inflamatiei?
  2. Tratament cu radiatii si chimioterapie a tumorii.

  3. Operatie si extirparea plaminului drept…?

Eu sint prega*** sa nu accept daca ar fi situatia varianta doi –Radiatiii si Chimioterapie,

Dumnezeu a vrut ca azi sa am o sedinta cu un herbalist –Marcos- autorizat cu firma care s-a aratat optimist si dupa o sedinta de transfer de energie de o ora si jumatate care m-a ajutat foarte mult, mi-a dat un tratament cu patru tipuri de medicamente (toate pe baza de plante, intre care si cartilage de rechin) Cu totul am platit numai $325, iar Vinerea viitoare sint programat din nou la herbalist.

Luni voi incerca sa obtin un “second opinion” de la un doctor mai bun daca cei de la Hydro vor interveni pentru mine…

*** sint foarte bolna** si necaji** cum nu am fost vreodata numai credinta in Dumnezeu ma mai intareste…Am sa te tin la curent cu orice noutate sau decizie care se va lua eu sau prietenii mei…Te rog din suflet sa ai MARE grija de tine si sa realizezi in viata ceace eu ***.

***, Viata este ciudata si daca din nefericire nu vom mai avea vreodata sansa sa ne vorbim, sau sa ne vedem sa nu uiti ca te-am iubit intodeauna (chiar si atunci cind am gresit fata de tine), ca nu a fost usor asa cum ***

Mai mult si mai mult pe lume iti doresc *** sa reusesti sa ai ceace nu ai avut pina acum -O iubire Adevarata (caci daca dragoste nu e, nimic nu e asa cum spunea Preda). Iti doresc sa intilnesti Fata Visurilor tale si sa faci copii frumosi si sanatosi ***

Si acum citeva lucruri MATERIALE:

Asa cum stii la casa Cl*** (care este a ta) mai este de platit cam $ 130 000. ***

La Pu*** avem datorii de $35 000 (down payment,). Mai este un time share (platit) si un loc de veci (aproape platit). ***

T inafara de asigurarea de $120 000 mai mosteneste si o pensie de circa $6000 / an.

Restul scrisorii este cifrat, parola fiind accesibila unui numar foarte restrans de cetateni si cetatene.

Scrisoarea a II-a:

Iti multumesc din suflet, cintecul este minunat..., si mai ales dragostea ta fata de mine... Continua-ti vacanta, miine merg la spital cu T***. Nu cred ca vom afla nimic si nu-mi vor mai face nimic pina nu vor obtine toate rezultatele (inclusiv de la biopsie)...care se asteapta abea in trei saptamini, deci inca doua saptamini cel putin de asteptare...Timp in care mintea are rolul cel mai important. De fapt miine am inteles ca-mi vor face noi radiografii si o noua punctie sa-mi mai scoata lichid (care se reface) ca sa pot respira...Sint sigur ca transferul de energie si medicamentele naturale de la naturopat lucreaza in favoarea mea si am inceput sa devin mai optimist! Te rog nu-ti intrerupe vacanta...Investigatia care trebuia sa inceapa miine s-a aminat cu doua saptamani...T*** se ocupa de mine si gateste numai ce-mi face bine mie spanac, ficat, sfecla, sufle de brocoli...Te rog nu ** mai acuza degeaba. Te voi tine la curent eu sau prietenii mei cu orice noutate. Te iubesc. Cu dragoste,

PS Pe a*** nu se poate conta inca...

Scrisoarea a III-a (raspuns catre altcineva, nu catre mine)

am primit toate Emailurile dar nu am apucat sa raspund caci sint si obo si pe drumuri si simt nevoia sa dorm. De cind m-am intors acasa, Simbata am adus si am dus preotul acasa sa sfinteasca casa si sa ne tina o slujba (4 ore- cu drumurile), cumparaturi, nu am apucat s ma odihnesc si am cazut la***...Duminica biserica, ceva cumparaturi, mincat, dormit dupa-amiaza. Luni, spital, discutat cu oncologul, programat chimio pentru vineri (23 Aug.) dimineata...Marti si Miercuri ceva cumparaturi, plus alergat dupa medicamente, citit, Family Physician, ...De simbata (24 Aug.) plecam pina pe Sept. 02 la un cottage pe malul unui lac cam la 3 ore de Toronto. Cu banii stam foarte prost (avem datorii inafara de mortgage de $35 000), dar te rog mai da-ne ceva detalii si cum sa-i contactam...Ai idee cam cit ar putea costa un tratament?

Multumesc din suflet se intelege pentru ajutorul si interesul tau.

Cu drag,

V***

>From: ***

>To: ***

>Subject: trat cu antineoplastron- Burzunsky

>Date: Wed, 21 Aug 2002 14:29:55 -0400 (EDT)

>

>Clinica dr Burzynski (din pacate e in Huston, Texas)

>de care am auzit de cel putin 1 an, face minuni in

>tratarea cancerului prin ANTINEOPLASTON terapy

> cazuri terminale carora li s-a dat citeva luni de

>trait si cu si fara chemo, rad, etc, s-au rezolvat si

>s-au intors la lucru in 2-6 luni. The tumor begun

>shrinking immedialty, dupa citeva intravenoase si apoi

>se contuinua tratamentul orraly

>Daca te intereseaza iti spun mai multe

> succes; nu mi-ai dat nici un semn de viata daca ai

>primit ce ti-am trimis

Motivul pentru care public scrisorile este ca aici le pot gasi mai usor si nu vreau sa se piarda (intrucat fusesera aproape pierdute intr-un crash) si sunt partial cifrate intrucat sunt foarte personale. Un alt motiv de a folosi criptografia este ca poate nu toti cei despre care scriu ar vrea sa se regaseasca aici si cifrarea datelor personale reprezinta un bun compromis intre nevoia mea de a-mi spune povestea si dreptul altora la confidentialitate.

In ce priveste povestea in sine, eu m-am intors si mi-am abandonat planurile pentru a sta cu persoana in cauza in ultimele cateva luni de viata. Aceasta a sfarsit prin a refuza chimioterapia, amagita fiind de T, care-i vara in cap prostii naturiste, care nu aveau cum functiona in metastaza. Oncologista i-a oferit apoi un “palliative treatment” ce a constat in doze soc de radiatii; in urma acestora a devenit un schelet care nu putea merge. T i-a cauzat apoi o criza strangand persoana in brate pana i-am auzit pocnind coastele, chiar in fata mea. Am chemat Salvarea dar nu mi s-a permis accesul in Spital desi aveam Power of Attorney – spitalul avea oameni inarmati de paza intrucat Toronto trecea prin criza SARS si totul parea sa fie o distopie militar-fascista. Persoana in cauza a fost apoi eutanasiata impotriva vointei sale.

Am cerut apoi o autopsie, dar T si dr R de familie erau prieteni; R a intervenit pe langa Coroner’s Office si autopsia nu s-a mai produs. Desi initial imi spusesera ca nu numai ca vor face autopsie, dar vor face si analize de sange si nu care-cumva sa las spitalul sa faca autopsia fiindca ei nu pot face astfel de analize, dupa o saptamana de asteptari si amanat inmormantarea mi-au comunicat ca un doctor s-a dus la spital si s-a “asigurat personal” ca persoana in cauza a murit de cancer pulmonar. De remarcat ca persoana in cauza nu a fumat niciodata.

Am purces cu inmormantarea, am facut si bisericii o donatie de 4 cifre - desi persoana in cauza (V) se ingrijise sa-si plateasca aproape totul, inmormantarea a costat in jur de $6000. T a mers la un avocat si in preajma mortii V a pus o prostie pe titlul de proprietate de la Cl (cel mai probabil prin perjury). Eu am intentat proces pentru a-l “elibera”. T a dat apoi in judecata Estate (al care administrator fusesem numit) pentru support, si de-atunci am pompat peste $50000 in avocati, cu fiecare schimbare de avocati fiind tot mai aproape sa-mi pierd propria casa. Sunt doua idei de baza pentru care ma lupt:

  1. Nimeni nu ar trebui sa fie ucis cu concursul medicilor asa cum a fost ucis V.
  2. Cat timp un judecator poate schimba complet un testament, marriage contract, personal contract si o gramada de alte documente legale facute cu o gramada de avocati, ce rost mai are sa acumulezi o avere daca nu ai certitudinea ca poti determina cui ramane (unui copil sau unei fundatii, dupa caz)? Ce rost mai are sa-ti faci testamentul?

Ce invataminte / recomandari as avea de oferit din povestea aceasta?

  1. Nu-ti fa niciodata o asigurare de viata cu un face amount / death benefit mai mare de doua luni din venitul pe care-l aduci in familie, fiindca atunci s-ar putea sa devii mai valoros mort. Fa-ti o astfel de asigurare numai in masura in care ai datorii mai mari decat net worth. Nu-ti lua sub nicio forma mortgage life insurance sau alte prostii asemanatoare in care compania de asigurari iti “investeste”  banii, tot ce-ti trebuie e term insurance si-n rest baga-ti banii in index funds.
  2. Un contract prenuptial si orice documentare excesiva a unei casnicii produc in partea care nu le vrea sentimente negative care ti se vor intoarce impotriva. Exista metode legale de a fenta orice document. O persoana cu musca pe caciula va investi mult mai mult in avocati si va merge pana in panzele albe; cel care crede ca “adevarul” e de partea sa de obicei pierde.
  3. Daca intentionezi sa emigrezi in Canada, retine ca exista studii care demonstreaza ca sanatatea primei generatii de emigranti porneste de deasupra mediei canadiene si scade sub in cativa ani – asta pe langa alte cateva probleme de baza. Exista coruptie masiva, dar mai putin vizibila decat in Romania. Aici vei fi supus si unei oarecari discriminari, poate mai mica decat in Europa. pe de alta parte, daca nu esti genul interesat in politica si nu prea urmaresti stirile, necunoasterea situatiei ti-ar putea crea impresia de societate / stat functional –> trai bun.

Desi Parlamentul canadian a discutat problema in 2005 sau 2004 parca si s-a pronuntat impotriva eutanasiei, se-ntampla aici tot timpul. Mai multe detalii specifice acestui caz in curand pe blogul de limba inglese.

Sources / More info: poza

7 comments:

  1. Nu prea inteleg ce zici. Sugerezi intai ca astfel de manarii se-ntampla numai in medicina socializata (you mean, single-payer systems) ca apoi sa le justifici moral oriunde s-ar intampla. What gives?

    Eu zic ca asta n-are nimic de-a face cu categoria din care face parte sistemul. Fiecare tara are un sistem prin care cineva (deseori o agentie guvernamentala) ia decizii urgente, cum ar fi cele de sanatate, pentru oamenii care sunt in incapacitatea de a decide. In cazul meu, eu aveam power of attorney de personal care pentru persoana in cauza, facuta cu avocat, tocmai pentru ca persoana in cauza se temea ca ar fi putut fi ucisa. Asta nu i-a ajutat. Mai departe, persoana in cauza si-a petrecut boala acasa, pe banii proprii, nu in spital. In spital si-a petrecut numai ultimele doua zile, din clipa in care T a provocat o criza, dandu-i V cateva bear hugs pana cand tumorile, deranjate, i-au umplut iar plamanii cu lichid. Deci aici nu-i vorba de bani ci de respectarea vointei pacientului. Ori tocmai asta considera medicii canadieni ca nu-i necesar sa se oboseasca sa faca si pentru asta merg in Supreme Court - vezi link-ul de mai sus. Mai precis, daca tot nu ti-e clar, medicii vor sa fie singurii care decid daca o persoana moare sau traieste.

    Ca eutanasia este sau nu preferabila este, zic eu, decizia pacientului sau, cand pacientul nu o poate exprima, a persoanei desemnata de aceasta prin power of attorney (imputernicire).

    Pedeapsa cu moartea e-o prostie iar modul cum este aplicata in USA este un exemplu clar de ce. Mai departe, avortul este si trebuie sa ramana decizia exclusiva a mamei, tot asa cum eu am dreptul sa-mi smulg o tumoare sau un neg daca asa vreau eu, fara sa aud prostii cum ca are si tumoarea dreptul la viata.

    In ce-l priveste pe Steve Jobs, asta iarasi era decizia lui - daca el vroia sa moara si sa nu se trateze, putea foarte bine sa-si doneze banii unei maternitati. Ca orice om normal, nedeprimat, a ales sa traiasca. Mai problematic este recentul transplant de inima al lui Dick Cheney care probabil nu s-ar fi intamplat nicaieri altundeva unde decizia nu-i a pacientului (vezi si Italia). Eu iti garantez ca V si nici tu, chiar avand banii pe care i-a platit Cheney, nu ai fi putut obtine transplantul de inima la varsta lui.

    Acum, eu am prezentat subiectul suficient de impersonal ca sa poata avea loc o discutie. Este chiar posibil sa fie povestea altuia. Just stick to the facts presented si incearca sa fii nitel mai congruent logic :)

    ReplyDelete
  2. Fiind un post cu subiect extrem de personal, devine imposibil să spui ceva la care să nu fi luat la cafteală, ca să zic așa.

    Ca să se pună la dosar:

    Nu doresc nimănui să treacă prin ce-a trecut autorul postului.
    Ar fi ieftin să zic că așa e în medicina socializată - dacă nu-ți place, mută-te.
    Postul are totuși mult prea multe unghiuri ca să-l reduci la caterincă.

    Spun totuși (vorbind din experiență personală) că uneori, eutanasia e de preferat unei suferințe constante, fără șanse de lecuire.
    Ce drept ar avea statul (prin legi contra eutanasiei) să oblige pe cineva care VREA să moară... să se chinuie TRĂIND?
    Și în proces... să consume resurse medicale care ar fi mai bine folosite de cineva care are șanse de recuperare?

    Desigur, să iei viața cuiva nu-i o decizie ușoară - ca dovadă vedem cât de complicat e să execuți monștri criminali în țări unde condamnarea la moarte e legală. Cei care militează pentru abolirea pedepsei cu moartea sunt și cei care cer supraviețuirea cu orice preț.
    Aceeași brigadă de șoc n-are probleme cu avortul - indiferent ce, cum și când.

    E tragic când cei care se autointitulează "progresiști" se luptă pentru viața deșeurilor și ale celor fără șanse de viață dar vociferează pentru dreptul de a ucide noua generație - totul în numele "dreptului de a alege".

    N-ar fi mai corect să muți banii de la muribunzii cu cancer la clinicile de maternitate? Vorbim de oameni care nu au NICI O ȘANSĂ de recuperare... gen... Steve Jobs. Banii cheltuiți cu cancerele lui Steve ar fi construit un spital.

    Discuția devine una despre dreptul de a te lupta pentru viață, mi se pare mie.

    În încheiere, aș fi vrut să remarc că ar fi fost mai corect să se dezbată subiectul fără referiri la experiențe personale; moartea și viața însă... sunt subiecte extrem de personale. Așa a fost, așa e, așa o să fie. Filozofeală pe tema asta ar constitui caterincă.

    ...........................

    Acest comentariu reprezintă un ghestpost și trebe interpretat ca atare. Orice comentarii nu vor fi luate în seamă și vor fi direcționate la adresa de email a lui Krossfire.

    ReplyDelete
  3. "un nouin situatie" as in  http://lingwiki.com/index.php?title=Nouin ? habar n-am ce latri acolo.
    socialized medicine (adica https://en.wikipedia.org/wiki/Socialized_medicine) rezolva unele probleme si creeaza altele. hai sa ne definim notiunile. tu consideri sistemul american ca fiind privat sau ne-socialized inainte de Obama? crezi ca V ar fi supravietuit intr-un astfel de sistem? ce tara are un sistem ideal in opinia ta?
    vezi si http://motherjones.tumblr.com/post/34841381935/themattsmith-taken-in-the-employee-parking-lot

    ReplyDelete
  4. "nouin" as in romanian translation of "NO WIN".
    Uochei... mai beau și eu... da' nu postez "andărzăinfluenț"!
    Kak în MJ... alt autlet liberalo-democrat... unde toți trebe să dăm cu portofelu'... pentru cei care n-au portofel.

    M-am săturat să plătesc pentru ăia care li se rupe oricum!

    Te las pe tine să contribui... la țigani hoți și cerșetori... la mame futăcioase care vor avorturi ca să se reguleze mai des...


    în general... TRECI ÎN PULA MEA LA MUNCĂ... CĂ SUNT MULTE LIPITORI CARE VOR SĂ SUGĂ DE LA TINE!" și nu-s bani destui!


    C-așa e în socialism... niciodată nu-s destui bani... deși există mulți limbrici, ca să mă ecsprim elegant, gastro-intestinal-societatal-socialisto-comunist vorbind.

    Bleah, zic.


    Reconsider dacă să fac (F)(ghestpost)... la tine... unde să te dau în vileag ca fiind un cripto-comunist, maoist, amator de ruj dă buze kîkmerian... stalinist dă frunte... rahat francez marcsistian și restu de Stasi-related ecscrement.

    Un socialist, cum ar veni vorba... 

     

    ReplyDelete
  5. Citat:



    "...Nu prea inteleg ce zici. Sugerezi intai ca astfel de manarii se-ntampla numai in medicina socializata (you mean, single-payer systems) ca apoi sa le justifici moral oriunde s-ar intampla. What gives?..."



    Dacă aș fi conversat cu Blogatu... să zic ( e un exemplu, nu sugerez că el e redus mintal - chiar dimpotrivă, îl consider un om inteligent)... aș face rabat la felul în care tu nu înțelegi.



    Una la mână... nu sugerez nimica.  SPUN, AFIRM ȘI DAU EXEMPLE!





    Despre ororile care se petrec într-un sistem de "sănătate" socialist/socializat.



    Despre cât de alunecoasă e panta de la socialism la socialism național.





    Da nene... ăsta-i rezultatul unui sistem "național".  Dacă se întâmplă că e și "socialist"... apăi... ne-am futut norocu'.





    ..................................



    Moral vorbind, e corect să nu prelungești viața cuiva care nu mai vrea să trăiască.  



    Nu-l forțezi să facă ce crezi tu că e bine.





    Dar... nici nu lași decizia la mâna unui comitet de partid... răspunzător nimănui... care are în mod sigur interesele proprii în minte - gen, salariu, bonus, șpagă, alte astea.



    ..................................



    Îți sugerez că "nu prea" înțelegi" din cauză că ce-ai scris conține multiple puncte de vedere, unele contradictorii.



    Dacă să mă acuzi de incoerență... încearcă să te uiți în oglindă.



    Subiectul e prea delicat și dureros (pentru tine) ca să mă desfășor în toată grandoarea lătrăturii mele - care este. 

    Încearcă să pricepi (boule!) că a comenta aici - în acest post -  e un "nouin" situație... unde lumea ori te unge cu margarină ("...vaaaiiii... ce groaznic... îmi pare rău...") ori adresează FONDUL problemelor pe care le enumeri tu.





    FONDUL... e socialismul, desigur.



    ..................................


    Mă duc să cumpăr margarină, fix când termin de schimbat bateria la mașină.

    ReplyDelete
  6. "...The majority of NHS hospitals in England are being given financial rewards for placing terminally-ill patients on a controversial “pathway” to death..."
    http://www.telegraph.co.uk/health/healthnews/9644287/NHS-millions-for-controversial-care-pathway.html
    Eu zic ca asta n-are nimic de-a face cu categoria din care face parte sistemul. Fiecare tara are un sistem prin care cineva (deseori o agentie guvernamentala) ia decizii urgente...""...Eu zic că are de-a face 100% cu ce categorie de sistem se folosește. Ultima dată când m-am uitate, în Hamerica nu-i așa cum zici - deși lucrurile se pot schimba.
    Dar însă!
    Dacă în Hanglia se dau bonusuri la spitale ca să "termine" pacienții... problema devine una de morală; așa cum bine zicea cineva... "...Unde nu e moral, acolo e corupţie; şi o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are!..."

    Nu-i de mirare... în special atunci când faci o paralelă între un copil nenăscut și o tumoare - presupusă malignă.
    Dacă un copil poate fi comparat cu o "tumoare"... atunci recompensa pentru terminarea pacienților e floare la ureche.

    ReplyDelete
  7. Indiferent de sistem, nu este suficient sa ai bani pentru a supravietui; trebuie sa fii si "conectat", cum explica si Economist (http://inbonobo.tumblr.com/post/34457455995/those-without-connections-are-often-stuck-at-the). 

    In ce priveste reproductive rights, am impresia ca tu ai inhalat prea mult basinile fund-amentalistilor crestini. Motivul pentru care o femeie are dreptul sa dispuna cum si cand vrea de propriul trup (ceea ce include terminarea unei sarcini), tot asa cum si orice barbat poate face ce vrea cu propriul trup (ceea ce include extirparea unei tumori care depinde de persoana in cauza pentru "sustenance" intocmai cu un embrion) are a face cu principiul integritatii corporale, sau, daca vrei, cu "suveranitatea asupra propriului trup". Mai departe, exista cazuri in care o sarcina poate deveni tumoare (gestational trophoblastic disease).

    ReplyDelete

Thank you for commenting, but comments entered in this version may not appear.
Felicitări pentru decizia de a comenta! Orice comentariu este bine-venit :).
Din moment ce vezi acest mesaj, accesezi pagina printr-o metoda alternativa si este posibil sa comentezi neobservat(a). Metoda preferabila este prin pagina normala, care contine Disqus; odata inregistrat, acesta iti permite sa comentezi prin reply la email.
Dacă ai intrebări, există răspunsuri - FAQ.
Baftă!