Un articol precedent despre emo s-a bucurat de un succes neasteptat. Aici este partea a doua, cu o stire noua si oarecum simbolica, si un film facut de un cuplu emo. Filmul merita vazut. Aveam articolul asta in minte de mai multa vreme, dar o stire dintr-un tabloid britanic (1) mi-a dat aripi sa-l (incep si sa-l) termin. Este vorba despre un cuplu britanic de goti. Ea este catelusa lui (cuvantul bitch nefiind tocmai potrivit), traiesc pe ajutor guvernamental intr-o casa subventionata de oras, sunt studenti, sunt impreuna din iulie anul trecut si in noiembrie s-au logodit. Rahatul a sarit pe ventilator cand un sofer de autobuz nu i-a lasat sa se urce pe motiv ca accesul cainilor este interzis. N-ar fi prima data cand sunt probleme cu soferul respectiv. Cand am scris primul articol, aveam impresia ca emo meme abia patrunsese in blogosfera romaneasca. De fapt, era prezenta de cel putin 2 ani (3-9). Este foarte greu de distins momentul cand goths au inceput sa dispara si emos le-au luat locul. Similaritatile intre cele doua miscari sunt evidente, dar asa-s si diferentele. Supararea gotzilor este mai externalizata, in timp ce emos se razbuna pe ei insisi intr-o masura mai mare. Emos de asemenea "simt" mai mult, sau cel putin asta se vede mai bine. Gotzii erau pe cale de disparitie si fara ca emos sa fi aparut. Emos au luat ce era mai vandabil din gotzi, si i-au facut un remake pentru noul mileniu. Se poate spune ca emos sunt niste gotzi cu freze anime (manga, hentai). Acum cativa ani ma duceam oarecum des in cluburile de gotzi de aici din Toronto de pe Queen Street (Velvet Underground, Bovine Sex Club, Funhaus, Savage Garden si chiar si Dance Cave). Era singurul contact pe care-l aveam cu lumea lor, din pacate. Imi placea sa ma pierd in multimea de oameni miscandu-se in ritualuri OCD pe tonuri industriale / goth rock. Fiecare club avea un distinct flavr, totusi peste tot gaseai un amestec de NIN, care mi-a placut intotdeauna, Korn, care placea prietenelor mai tinere, Ramstein care nu placea prietenelor de stanga (mai toate), si-o gramada de alti ilustri necunoscuti care n-au ajuns niciodata mainstream. Chiar si cei carora nu le placea NIN stiau ca-nseamna "Now I'm Nothing". Cu cat viata era mai frumoasa, cu cat totul mergea mai bine, cu cat ipocrizia gaunoasa a lumii corporatiste de la suprafata ma umplea de greatza depresiva, cu atat cautam mai aprig adancurile cu lumina chioara si oameni mistuiti, in negru, angrenati in miscari repetitive. Lipsa sentimentului de a apartine acestui grup format de oameni care la randul lor nu apartineau lumii de la suprafata ma facea, paradoxal, sa ma simt in elementul meu. Zilele astea, nu prea mai merg prin Gothic Clubs. Daca am chef de ceva gothic, incerc un Google negru (googoth.com), la care se poate ajunge si dintr-un google obisnuit, cautand "google gothic" si apasand pe "I'm feeling lucky". E interesant ca butonul "I'm feeling lucky" devine "I'm feeling depressed". :) Acolo poti explora fanteziile intunecate pana nu mai ramane nimic din ele.. Intr-una din aceste escapade am mers cu Aronda (nume inventat, obviously) la Velvet. Aronda avea o prospetime intrinseca, debordanta; contrastul dintre lumina palida si tenul ei alb, sidefiu, o faceau sa para goth chiar daca singurul articol de vestimentatie negru de pe ea era lenjeria de corp de care numai eu stiam. Era intotdeauna fericita si-nflorita cand dansam sau cand o luam in brate. Imi placea mult s-o-mbratisez, fiindca ea la randul ei ma imbratisa cu tot corpul si asta nu vedea nimeni, in exterior eram doi prieteni. Cand imbratisarea se frangea ma asteptam sa aud un zgomot de ventuza, ca-n bancul cu Igor si balerina. O singura data nu s-a bucurat de-mbratisare, si-atunci ne-am despartit fara cuvinte, fara scandal in saptamana urmatoare. Dar pe vremea aia atmosfera sumbra de beci BDSM din club era singurul nor de la orizont. Dupa ce-am dansat o vreme, mi s-a facut pofta s-o privesc, asa ca mi-am luat Heineken-u' si m-am cocotat pe-o lada. Aronda ramasese in coltul nostru de ring, un pic descumpanita, uitandu-se la mine intrebator. Am schitat un gest vag, circular cu sticla, facandu-ma ametit, si ea s-a executat. A dansat pentru mine cum numai ea stia, si in mai putin de 30 de secunde scunde toti ochii fardati de nefericiti erau pe ea. Ochii aia ii dadeau fiori si a venit la mine, razand, dar cautand protectie. Era atat de luminoasa, ca imediat 2-3 goatse s-au asezat langa noi, privindu-ne insistent, ca niste molii atrase de bec. Scena gotica din Toronto, care la un moment dat, cam pe vreamea marelui bubble din '98 devenise cea mai mare din lume, dac-ar fi sa credem wikipedia (11-12), a inceput sa cada abrupt dar controlat. Popularitatea acestui curent in randul nu numai celor suparati pe viata, dar si altora care, ca mine, erau plictisiti de conventionalismul succesului aparent, dadea cosmaruri arhitectilor societatii canadiene multilateral dezvoltate. Dupa masacrul de la liceul Columbine (1999), gotii si-au pierdut farmecul atragator de turisti. Chiriile pe Queen Street au crescut artificial, aruncand cluburile in faliment. In mod simbolic, Sanctuary Vampire Sex Bar a fost inchis, in locul sau aparand un Starbucks (13). Desi clubul s-a redeschis la o alta adresa sub numele de Vatikan, scena gotica din Toronto a fost iremediabil asanata (sau, ma rog, gentrificata, ca sa folosim un termen urbanistic). Catacombs si Anarchist's Cocktail si-au dat si ele duhul la scurt timp, iar Vatikan a predat armele si insigna abia in 2006. Acest atac concentrat asupra culturii gotice a lasat un vid care trebuia umplut cu ceva, unde angst-ul pubertar si adolescentin se pot revarsa, gasind si contopindu-se cu angst-ul altora. Si nu la mult timp dupa au aparut emo. Emo sunt evident mult mai "safe" pentru babele si mosii speriati de aroganta tineretii, intrucat furia lor se indreapta mai des catre ei insisi decat catre lumea inconjuratoare. Dar ca si gotii care i-au precedat, emo se confrunta si ei cu frici si fobii. Probabil cel mai simplu mod de a-i intelege este sa te uiti la un filmulet (14) facut de doi emo blonzi in incercarea lor de a se gasi unul pe altul si de a atinge mainstream-ul. Desi inconfundabil emo, filmul reuseste sa fie suficient de aproape de sensibilitatile majoritare si are un mesaj pozitiv, blond. Filmul nu este neaparat emo, dar daca intelegi filmul, ai sanse mari sa intelegi mai bine ce si cum si ce vor cei care se considera "emo". Daca-ti place trailer-ul de mai jos, deschide ultimul link din "Surse" si uita-te la el maximizat, cand ai mai mult timp - filmul e-n engleza, e facut pe Mac si dureaza 71 de minute. (Continuarea povestii lor in articolul "Cei 2 emo blonzi se curvasaresc".) Si daca esti sau nu de acord cu ce-am scris, lasa un mesaj si zi-mi ce crezi. Daca mai vrei sa citesti articole asemanatoare, le gasesti dedesubt, sau pur si simplu aboneaza-te!

Surse

Modificari