M-am izbit recent de un articol publicat in Epoch Times care proslaveste rolul companiilor farmaceuticale in povestea copiilor sidilitici din Romania. Eu am rezervatii in a aplauda si m-am gandit c-ar fi util sa le trec in revista.

Scris de Dr. Cesar Chelala, articolul este usor eronat. Cica la caderea comunismului, Romania s-ar fi aflat la apogeul unei epidemii de SIDA. Sigur, o gramada de hemofiliaci si altii cu probleme erau HIV+ sau chiar sidilitici, dar mie cuvantul epidemie imi evoca o infectare mai activa, nu ceva transmis prin sange infectat. Articolul mai sugereaza ca doi factori ar fi putut provoca o noua resurgenta a infectiilor: fostii copii infectati sunt acum la varsta de sex, drugs & rock'n'roll plus accesul limitat la doctori al grupurilor de risc. Si totusi, cu parere de rau trebuie sa remarc ca acei copii infectati din orfelinate nu cred ca au supravietuit, iar grupurile de risc nu sunt mult mai riscante decat in alte tari. Mai departe:

In 1997, only 1.5 percent of Romanian HIV/AIDS patients received triple combination antiretroviral (ARV) therapy in accordance with international guidelines. In 1999, however, the country developed its National HIV/AIDS Strategy and the situation changed dramatically. By January 2002, Romania became the only country in Eastern Europe to provide access to antiretroviral therapy to all patients who need treatment?a remarkable accomplishment.

Care va sa zica, Romania este prima tara europeana sa beneficieze de reduceri majore in costul medicamentelor, alaturi de tari africane. Mai mult, Merck si altii doneaza milioane in stanga si-n dreapta pentru AIDS management. Asta nu poate fi ceva rau, nu?

Imi amintesc pe vremea cand eram in clubul de dezbateri, am avut o dezbatere cu doua fete. Ele erau guvernul, eu si cu un prieten eram in opozitie si au ales ca topic ca e bine ca big pharma foloseste copiii sidilitici din Africa pentru a incerca noi droguri, ca ei oricum mor. Fetele dezbateau impotriva stereotipului; mamoase, geeky, cu ochelari, pline de dragoste pentru aproape, se vedea clar ca nu cred in ceea ce spun. Argumentele lor erau insa bine structurate si ne-au fortat pe mine si pe prietenul meu sa adoptam pozitii in care noi insine nu credeam. Nu este nici un secret ca femeile adopta in general pozitii politice colectiviste, de stanga, in timp ce barbatii prefera pozitiile individualiste, de dreapta. Aici trebuia sa adoptam o pozitie de stanga, unde nu prea ai argumente in afara de sfanta indignare "think about the children!". In plus, trebuie sa te gandesti la argumente serioase in 7 minute, in timp ce asculti si iei notite, si asta nu-i deloc usor.

Cert este ca parteneriatul privat-public pe care autorul il ridica in slavi nu e lipsit de riscuri. O corporatie big pharma este interesata in profit, si actiunile ei trebuie sa urmareasca acest scop final, altfel ar shunta investitorii. Donatiile si facerile de bine in Ro pot fi facute dezinteresat, pentru a imbunatati imaginea firmei si "goodwill"-ul, care este un item declarat financiar, sau pur si simplu pot fi rascumparari pentru ca guvernul i-a lasat sa foloseasca orfanii infectati ca si cobai. Si daca-mi amintesc bine, am citit un articol mai demult, exact pe tema asta, care tragea semnale de alarma in privinta copiilor folositi in testarea unor noi tratamente.

Cred ca este evident ca guvernul roman, care facea copii cadou pentru adoptie in scopul de a castiga suportul guvernelor occidentale pentru intrarea in Europa, nu s-ar fi opus serios unui astfel de plan; iar omului de rand, chiar presupunand ca ar fi aflat, nu i-ar fi pasat suficient ca sa iasa vreun mare tam-tam.

Una peste alta, este foarte greu sa iei o pozitie intr-o astfel de dilema etica. Exact motivul pentru care si este un subiect excelent de dezbatere.

Surse