Scriam intr-un articol precedent despre inconsecventa omului normal vis-a-vis de US (dispretul / ura combinate cu jind). Aici bag sub reflector cateva paradoxuri mai greu de patruns din politica americana.

Americanii stiu sa vanda si sa faca marketing cum putin altii pot, si prin asta, nu vreau sa spun cu pistolul la tampla sau cu sula-n coaste. Ei reusesc sa-si vanda masinile boccii europenilor, care tanjesc dupa ele, chit ca atat masinile europene cat si cele japoneze au ajuns mult mai fiabile si mai bine facute si-s o "investitie" mai buna, chiar luand in considerare pretul mai mare. Iar daca vrei masini pe degeaba, coreenii si, mai nou, indienii iti vand ciubote ieftine, si cel putin in cazul coreenilor, la fel de fiabile cu cele a caror reputatie e mai veche. Si pozitia asta de invidiat nu se-ntalneste numai la masini, ci cam la toate produsele americane. Revenind la politica externa americana, exista o discrepanta profunda intre modul cum este perceputa politica externa americana in lume si cum este ea de fapt. Inainte sa scriu un roman numai in introducere, trec direct la controversiile cu pricina:

China ia ostatec un avion spion american, dupa ce taman arestase profesori americani

Evenimentul s-a petrecut pe la-nceputul lui 2001, cand un avion spion american si un fighter chinez s-au ciocnit. Chinezul s-a prabusit, iar americanii au facut o aterizare fortata in China, insula Hainan. China a dat drumul echipei din avion abia dupa ce USA si-au cerut scuze, si avionului EP-E3 Aries II cu cateva luni mai tarziu, dupa ce probabil l-au studiat si copiat la Xerox si hartie de calcul.

Acest eveniment nu poate fi privit separat, ci trebuie inscris in contextul mai larg al relatiilor Sino-Americane. Opinia publica americana n-a privit niciodata China cu ochi buni, iar filmul The Manchurian Candidate (1964, 2004, wikipedia) are, zic unii, baze reale. Cu numai o luna-doua inainte, China arestase 2 profesori americani care calatoreau in China, acuzandu-i de spionaj. Spune Yan Xuetong de la Universitatea Tsinghua din Beijing:

It's very regular for the American navy to have their planes intruding into Chinese airspace. The Chinese then send up fighters and chase them out.

It's not a normal practice to play bumper cars in the air.

La scurt timp dupa ce-a obtinut aceste date hi-tech, China a-nceput sa cloneze fabrici de automobile si telefoane GSM

Israel bombardeaza o nava spion, USS Liberty

In acest asa-numit incident USS Liberty, Israelul a bombardat o nava-spion americana aflata in ape internationale, omorand 34 de soldati, ranind 170 si cauzand serioase avarii, in timpul Razboiului De 6 Zile. Imediat dupa atac, Israelul a informat US ca a fost o eroare si ca a confundat nava americana cu El PuiiMei, o nava egipteana care incepe cu Q dar care era de vreo doua ori mai mica. Israel ceruse US sa fie informati de pozitia exacta a tuturor navelor, ceea ce US n-a facut; US a dat in schimb ordin navei sa se indeparteze de tarmul cu Egipt cat si cu Israel, dar ordinele au fost receptionate cu intarziere, dupa atac. Toti marinarii americani care au supravietuit atacului considera ca atacul israelit a fost premeditat, intrucat au existat comunicatii radio, steagul american era clar vizibil si nava a fost survolata la altitudine mica de avioane israeliene de cateva ori inainte de a incepe atacul; tot astfel considera si directorul CIA din acea vreme, Richard Helms, Amiralul Thomas Hinman Moorer (seful armatei din acea vreme), Secretarul de Stat (ministrul de externe) Dean Rusk si cam intregul guvern american. Totusi, guvernul american n-a contrazis Israelul si-a continuat sa subventioneze Israelul. Israel a platit $13 milioane in "ajutor umanitar" familiilor celor raniti sau ucisi. Incidentul a fost oficial inchis pe 13 Decembrie 1987 si declarat "o greseala tragica", in ciuda veteranilor care continua sa dispute aceste concluzii. Este dificil de estimat totalul ajutorului acordat de US Israelului, cu atat mai mult cu cat Israelul face niste misculatii ciudate cu US, imprumutand o parte din ajutorul primit inapoi Statelor Unite si colectand dobanda. Washington Report estimeaza ca intre 1949-1997 totalul se ridica la $134,791,507,200. Intre 1973-2002, Thomas Stauffer, citat de Christian Science Monitor pune costul la $1.6 trillion. NYT spunea in 2007 ca ajutorul economic va fi oprit in 2008, dar ca USA va continua sa subventioneze armata israeliana cu $30 de miliarde pentru urmatoarea decada. Dr Stephen Zunes, assistant professor in the Dept of Politics @ UCSF zicea in '97:

Total U.S. aid to Israel is approximately one-third of the American foreign-aid budget, even though Israel comprises just .001 percent of the world's population and already has one of the world's higher per capita incomes. Indeed, Israel's GNP is higher than the combined GNP of Egypt, Lebanon, Syria, Jordan, the West Bank and Gaza. With a per capita income of about $14,000, Israel ranks as the sixteenth wealthiest country in the world; Israelis enjoy a higher per capita income than oil-rich Saudi Arabia and are only slightly less well-off than most Western European countries.

In aceste conditii, stirea ca Israelul cere ca ajutorul american sa fie platit in euroi, fiindca dolarul e prea de kkt, nu pare chiar asa de aiuristica

Prima Concluzie

In caz ca nu te-ai prins de ce scriu eu pe temele astea, iti spun eu: ma deranjeaza ca cei care-i injura pe-americani habar n-au de ce. Cu alte cuvinte, nu-s in stare sa aduca niste argumente logice si sa-si justifice pozitia. Probabil ca nici dupa citirea acestor date nu vor putea, iar eu n-am chef (cel putin in episodul asta) sa rumeg si sa diger informatia prezentata pentru ei. Cert este ca politica externa americana ofera suficiente argumente atat pro cat si contra unui atasament emotional la hegemonia americana. In fond, oare ce alta tara este gata sa preia acest rol de la americani, si daca o astfel de tara ar exista, ar fi mai bine sub dominatia ei? Pe de alta parte, este greu de spus cat timp va mai putea dura aceasta hegemonie si daca nu cumva, tot astfel cum am trecut de peak oil, am trecut si de apogeul imperiului american.