In articolul precedent, sogori din toata lumea, uniti-va, incepusem sa-mi descriu reactia la citirea unui articol care mi-a placut. Si dupa ce initial am vorbit de spaniarzi si spaniole focoase, aici imi amintesc de o poveste mai personala.

Se facea ca eram mai mic cu cativa ani si vorbeam c-o prietena abia aterizata in Toronto din Ottawa. Am invitat-o pe ea si pe o terta prietena comuna la petrecerea unui prieten de sorginte britanica. Prietenul cu pricina era mai suav, dupa vorba, dupa port, motiv pentru care ii voi spune Suavom. Prietenei mele, mai salbaticuta din fire, fosta model in Milan, studenta la Lazar si-n Japonia, ii voi spune Angola.

Angola trecea printr-o faza cand ii placeau barbatii porci si ticalosi. De fapt cam toate femeile trec prin faza asta si majoritatea nu ies niciodata. Cu cat mai porci si mai insuportabili, cu-atat mai sexy. Spun ca Angola a iesit fiindca prietenul ei este un om si jumatate, cu care am fost cel putin o data windsurfing. As fi mers probabil de mai multe ori daca nu mi-as fi lasat permisul de conducere sa expire automat din pricina amenzilor de viteza neplatite si necontestate – mai precis contestate dar fara a ma prezenta in curte.

Iata si-un clip cu ea, filmat intr-un bar, dupa ce luaseram amandoi nitel alcool la bord.

Dupa cum e de asteptat, Suavom era ca o soapta de dimineata. Tacut, sfios, avea un condo pe Bay Street (Wall St. canadian) si-arata destul de bine. Si el si condo-ul sau. Dar nici macar eu care-l stiam de pe vreamea cand faceam debating nu eram sigur in ce echipa joaca si-ncercam sa ma conving ca oricum n-are importanta. La petrecerea lui am ajuns cumva sa cantam. Adica el canta la ghitara “I walk alone”, si altii au inceput sa-l acompanieze. Eu m-am abtinut cat am putut dar la un moment dat n-am mai rezistat si-am inceput si eu sa cant, acoperindu-i pe toti ceilalalti cu vocea mea dogita.

In momentul ala cineva (poate Angola, poate Zambia?) mi-a soptit la ureche hai alaturi, e mai interesant. Alaturi erau niste oameni veseli cu vise mai mult sau mai putin legale. Nu-mi amintesc chiar totul si oricum nu s-a-ntamplat nimic, am fost eu vigilent

Oricum, in timpul petrecerii sau la scurt timp dupa prietenul meu m-a-ntrebat ce cred despre Angola, sau daca i-o recomand, sau unde s-o invite. In orice caz, eu am interpretat-o ca pe-o propunere voalata de sogorie, chit ca pe vremea aia inca nu constientizasem cuvantul. Din partea sogoriei nimeni n-avea a se teme – eu si Angola eram prieteni, nimic mai mult. Singura chestie care ma inspaimanta (si nu stiam cum sa le-o explic) este ca ei aveau firi diametral opuse. Mi-era teama ca vor iesi scantei – si temerile mele s-au adeverit. Oricum, nu era treaba mea sa ucid idile-n fasa si stiu ca rareori prietenii sunt supportive, asa ca faceam eforturi majore sa vad numai partile pozitive si sa-i incurajez. Si totusi, cateva zile mai tarziu, Suavom mi s-a parut evaziv. Cand l-am intrebat de Angola, mi-a dat un raspuns ingrijorator – nu-mi amintesc exact, e posibil sa fi folosit adjectivul krazy. Iata si relatarea Angolei:

• A: L-am facut sa planga…
• Z: ???Cum asa???
• A: Mi se parea lipsit de viata, prea politicos..
• Z: Si?
• A: Si-am incercat sa-l trezesc cumva, sa-l reanimez!
• Z: Cum?
• A: L-am sarutat in lift, de fata cu o doamna in varsta, i-am pus mana-ntre picioare pe culoar, in fata vecinilor, chestii de-asta…

Si-uite-asa am umplut eu (mai bine zis noi) frigiderul sogoriei cu carne.

LE: Goagal imi zice ca exista o localitate Sogori in Pulau, Indonesia.