Incepusem sa zac in articolul precedent despre IVF, da' n-am agiuns acolo, c-am luat-o pe tnagenta. Asa ca ma esprim ici-sha, si mai bat campii si despre educatie, libertarieni si privatizarea scolilor. Nu mult, o târa.
Am asistat recent la o dezbatere prilejuita de implinirea a 30 de ani de la prima nastere ca rezultat al inseminarii artificiale (3 Februarie). Desi n-am vazut dezbaterea de la bun inceput, am observat cateva semne de orientare politica ce, in concert cu pozitiile exprimate, mi s-au parut remarcabile.
Traim o lume foarte interesanta. Biblia ne zice ca-i OK, pentru salvarea neamului, ca femeile speciei sa-si imbete tatal intr-o pestera si-apoi s-o puna cu el. Britanicii incearca sa salveze o specie de pasari, dar din ultimele 3, cei 2 masculi isi prefera reciproc compania. Si nu demult, cercetatorii japonezi parca au realizat un embrion fara aportul vreunui mascul – din pacate, nu reusesc sa gasesc referinta cu pricina.
In acest context, dezbaterea gazduita de TVO este cum nu se poate mai interesanta. Eu nu am urmarit-o de la inceput, dar in bucata vazuta de mine, doua femei din Toronto – o doctorita si o asistenta – se certau cu o a treia din Montreal, McGill (o profa de etica, daca nu ma-nsel). Cele doua femei erau suparate ca sunt obligate sa treaca printr-un scrutin rezervat celor care adopta, ceea ce ar fi discriminatoriu, dat fiind ca cei care procreeaza natural nu sunt supusi nici unui astfel de scrutin. Gaydar-ul meu e cam lipsit de acuratete, dar cea cu par cenusiu si lung, Silverman parca, imi pare a fi lesbiana. La un moment dat il ataca frontal pe Steve Paikin, gazda emisiunii, intrebandu-l indignata daca lui i-ar place sa fie silit sa demonstreze ca ar fi un bun parinte inainte sa si-o puna.
Profa de la McGill sustine punctul de vedere opus, si anume ca societatea are in primul rand o datorie fata de copii si ca este firesc ca acest scrutin sa aiba loc. Impresia mea, ascultand-o, este ca genul asta de argumentare poate fi folosit si pentru ingradirea dreptului la avort, si asta nu-mi place.
Dar mai mult decat atat – si asta-i motivul pentru care m-am si obosit sa scriu articolul – dreapta social-conservatoare pare sa-si fi cristalizat pozitia in jurul urmatoarelor teze:
- Datoria societatii / statului de a proteja copiii, chiar si cei nenascuti, precede si devanseaza dreptul la decizie al adultilor.
- Dreptul parintilor de a decide educatia progeniturilor precede / surclaseaza dreptul societatii / statului de a stabili si de a aplica standarde.
Cele doua pozitii mi se par contradictorii si ma mira ca liberalii / democratii nu le-ataca.
Motivul pozitiei re: educatie este inradacinat in mai multe evenimente si stari de fapt istorice:
- pana la Eisenhower, in USA a existat o foarte clara si bine-inteleasa separare a bisericii de stat; majoritatea parintilor erau de acord cu acest principiu si il sprijineau, dar si-au dorit dreptul de a asigura odraslelor o educatie privata religioasa
- libertarienii, Milton Friedman, von Mises si reprezentantii scolii austriece de economie considera un sistem educational complet privatizat nu numai fezabil, dar chiar dezirabil, intrucat principiile pietii libere aplicate ar dezvolta si imbunatati un astfel de sistem mult mai rapid decat status quo-ul (mises-edu)
- primii pasi in aceasta directie au fost facuti de Bush cu sistemul de vouchers (idee pionierata de Milton Friedman)
- piata libera nu-si poate exercita magia eficient si ideal decat in conditiile unei piete globale, la care se poate ajunge fie prin demolarea sistemului public de invatamant, fie prin incurajarea dezvoltarii celui privat in paralel (fie ambele) – USA sunt in cea mai buna pozitie de a domina o astfel de piata
Personal, nu sunt inca pe deplin convins ca trecerea la un sistem privat ar elimina prostia crescanda, contagioasa, endemica a maselor largi. Pe de alta parte, invatamantul public a decazut intr-un asemenea hal incat aceasta solutie radicala pare din ce in ce mai dezirabila.
Surse: wiki-ivf, cdn-antiab, bludcks, wiki-friedman, mises-edu,
Aici vei găsi ştiri inedite, articole hazoase, perspective originale in politică, societate, economie şi relaţii interumane. QUESTIONS (Intrebări)? We got Answers (Răspunsuri există)!