Azi m-am ocupat de-o multime de tampenii. In primul rand, Lombardo avea chef de shopping, eu aveam nevoie de cateva chestii si n-am permis de conducere, asa c-am fost cu el la Walmart. Dar de fapt asta-i o simpla introducere pentru un rant (adica un monolog unde-mi revars dracii).

(Permis n-am fiindca mi-a fost suspendat pentru neplata amenzilor. M-am trezit cu o amenda si n-am avut timp sa ma duc in instanta sa rectific problema, si-s prea incapatanat s-o platesc. Intr-un fel e bine, ca ma plimb cu taxi-ul si ma-mbat de cate ori am chef, ba uneori si cand n-am.)

Lombardo e-un baiat de treaba (are un alt nume real, desigur). E italian in cuget si-n simtire, dar declara mandru ca e quebecois, fiindc-acolo s-a nascut (prima generatie). Vorbeste tare si mult, da din maini, si daca te fura peisajul, te bate pe umar pana te uiti la el. E fun sa vorbesti cu el, dar nu mai mult de o data pe saptamana. E indragostit de Walmart. Merge la cumparaturi, eu termin in 5 minute, el se duce si viseaza in raionul de sport. Are boala vanatorii. Are cel putin 5 arme de vanatoare. Era vorba sa ma duc si eu odata, chit ca n-am permis, da' mi-a pierit cheful cand s-a-ntamplat nazbatia lui Cheney. Merge la vanatoare sau pescuit cam saptamanal, si in-between mangaie visator utilajele din sectiunea de Walmart.

Dupa Lombardo, mi-am cumparat biletul de avion. Ar fi trebuit mai demult, dar am vrut sa-mpac o multime de alte d-alea. Si uite-asa am ajuns la motivul pentru care sunt cu pata pusa de vreo cateva zile.

In primul rand, de ce sunt ofticat. Bernardette, o fosta prietena nemtzoaica (crescuta in URSS) cu care urma sa ma intalnesc s-o vizitam pe bunica-mea, in Iasi, mi-a tras clapa. E foarte important s-o vizitez pe bunica-mea din motive in care nu mai intru acum, iar dintre toate prietenele mele, bunica-mea a placut-o cel mai mult pe nemtzoaica. Nemtzoaica este si singura prietena pe care am prezentat-o bunica-mii. Asta pentru simplul motiv ca dintre toate prietenele mele de termen lung ea era singura care vorbea o limba pe care bunica-mea o-ntelege - rusa (bunica-mea fiind ucraineanca).

Tot astfel cum e important s-o vad pe bunica-mea, este important s-o vad cu Bernardette. Eu cu bunica-mea suntem firi diferite, si nu cred c-am petrecut vreodata timp singur cu ea - intotdeauna au fost in preajma varu-meu si / sau bunica-meu. Bunica-meu nu mai este, iar varu-meu e si el dus, in felul lui - adica nu va fi acolo. Bunica-mea-i in varsta, n-o duce bine cu sanatatea si-n consecinta este foarte important s-o fac sa se simta bine, si mi-e foarte teama ca nu pot de unul singur. Cand eram mic, relatiile mele cu ea erau incordate. Varu-meu parea sa fie clar favoritul ei, iar eu eram prea mandru sau prea nestiutor sa-ncerc sa schimb situatia. In plus, dinamica familiei noastre era un pic ciudata. Parintii lui varu-meu, lucrau serios impotriva-mi - erau genul de oameni foarte ambitiosi, pentru care totul era un joc ce trebuia castigat, inclusiv relatiile intrafamiliale. De partea mea nu prea era nimeni.

Imi amintesc cand eram mic, sub 5 ani, unchi-meu ne-a-ntrebat la masa de pranz de la 2 Mai, unde eram in vara aia, pe cine iubim mai mult dintre bunici. L-a intrebat intai pe varu-meu, care-a dat un raspuns un pic prea elaborat pentru a fi fost spontan. A zis ceva la genul "o iubesc pe bunica, fiindca ea imi gateste, imi spala si are mai multa grija de mine". Bunica-mea s-a bucurat, bunica-meu a zambit amuzat. P-orma m-a-ntrebat pe mine. Eu n-am stat sa ma gandesc prea mult, pentru mine era simplu: doar nu era sa dau acelasi raspuns ca varu-meu! Si-n plus, din motive de simetrie, am zis simplu, "pe bunicu'". Bunica-mea a fost vizibil ofticata de raspunsul asta: "cum tu, dupa cate fac pentru tine, etc. etc.!". Eu, incapatanat, nu mi-am schimbat raspunsul. Si pe moment nu mi-am dat seama, dar cu cateva zile inainte unchi-meu ma tot zgandarise cu faptul ca-l maimutzaresc pe fii-su. Poate o "pregatise" la fel si pe bunica-mea, habar n-am. Cam asta e genul de masinatii constante pe care le scornea unchi-meu. El era mare director la o fabrica de confectii, traia intre rechini, si chiar ii placea acest gen de inginerie sociala meschina si penibila.

Cu unchi-meu jucam sah des si-mi placea. Era un jucator foarte bun, genul care era asa inrait incat juca prin parcuri cu pensionarii. Am ajuns eventual sa-l bat. Chiar si la sah, incerca sa-l bage pe fi-su-n fata. Varu-meu nu era prost, dar nu-l interesa sahul si, banuiesc eu, se si razvratea impotriva lu' ta-su, ca sa nu mai vorbim ca eu il cafteam mai tot timpul si asta nu era incurajator. Unchi-meu s-apuca sa chibitzeasca in ciuda protestelor mele, dar eventual am ajuns sa-i bat si-asa. Mai tarziu, in scoala generala, am castigat o diploma si o pereche de ciorapi la Daciada, la un simultan cu un Mare Maestru (Barbu il chema, parca) si a fost in principal datorita experientei dobandite cu unchi-meu. Perechea aia de ciorapi, desi de un prost gust teribil (erau 100% polyester, si o combinatie de maro cu galben) i-am purtat cu mandrie pana se faramitzasera in stadiu subatomic.

In concluzie, exista anumite tensiuni intre mine si bunica-mea, cum exista in multe familii, tensiuni care sunt greu de eliminat sau chiar si explicat. Atat eu cat si ea suntem firi dificile, si prezenta unei terte persoane, cand ne vedem, este indispensabila. Desigur, tinem unul la altul, dar la nivel subatomic si nu la nivel molecular. Si de-asta mi-am facut planurile tinand seama de orarul lu' Bernardette, care isi poate lua concediu numai de Pasti. B are chiar un avantaj major: bunica-mea chiar e fericita cand e B in preajma. B are acest efect asupra multora, are o seninatate contagioasa.

Cu Bernardette e poveste lunga. Am fost impreuna, on & off cativa ani. Ea si-a facut niste bucati de masterat aici in Canada, eu am mai trecut pe la ea si i-am cunoscut parintii, chestii de genul asta. Dintre toate femeile pe care le-am cunoscut, cu ea am fost cel mai aproape de casatorie. Asta nu s-a-ntamplat din mai multe motive, cel principal neavand de fapt nimic de a face cu ea, si oarecum putin de-a face chiar si cu mine. Concediul asta l-am planuit de mai multa vreme. Ea vroia sa cumparam biletele de avion in Ianuarie, ceea ce pentru mine era imposibil, din motive de visibility, ca sa folosim un limbaj de revenue forecasting.

Si taman cand mi-am luat BLTL, Bernardette a decis sa bail out on me. Adica sa-mi spuna ca ea nu mai vine. Desigur, are motive, si e dreptul ei, dar asta nu-nseamna ca nu-mi vine s-o iau la palme. Imi zice ca acum o costa cu vreo suta de euroi in plus BLT-ul. Eu m-am oferit sa acopar diferenta, si chiar costul integral dar degeaba, "ca nu e comfortable" cu asta. I-am sugerat apoi ca se poate revansa cu servicii de natura sexuala, si mi-a raspuns, razand, ca i-am promis ca nu mai fac glume de genul asta. Eu nu-mi amintesc sa-i fi facut o astfel de promisiune. In plus, glumele astea, stupide cum sunt, servesc un scop foarte clar. Eu am un "dirty mind" si-mi este greu sa vorbesc cu o femeie fara sa-mi imaginez cum o schimba un orgasm, cum tipa, cum se misca, ce miros are cand transpiratia trece peste parfum, cum ma simt in ea, daca inghite, daca stie sa cante la microfon, daca stie sa sarute, etc. Gandurile astea sunt cu atat mai greu de evitat cu femeile unde stiu deja raspunsurile - sunt cam aceleasi ganduri, dar un pic diferite, de pilda: a invatat mai bine cu microfonul de la noul ei prieten (ca eu n-am avut inima s-o invat chestii de adancime)? Ei bine, glumele pun aceste ganduri out in the open si-atunci nu mai treb'e sa reflectez asupra lor. In felul asta, tensiunea sexuala este mentinuta in limite manageable, si se topeste in ras. Mie-mi convine, pentru ca nu-mi place sa ma-ntorc la relatii care n-au mers, fiindca sunt frustrari acumulate si emotional baggage, si de obicei ce n-a mers prima data nu merge nici a doua. Ca lucrurile sa fie clare, i-am scris un email de pa, in care mi-am cerut scuze si i-am multumit tovaraseste pentru paine si sare. Uite emailul ei (p-al meu nu-l public, c-asa sunt eu):


Chestia cu cerutul scuzelor este o alta idiosincrazie femeiasca. Femeile nu suporta un barbat care-si cere scuze tot timpul. Dar vor sa-ti ceri scuze din cand in cand, asa, de chestie. Eu nu-mi cer scuze din principiu, cel putin nu de la femei pe care am de gand sa le (mai) ard. Si m-am gandit ca s-o tin asa, cu scuze necerute in continuare, nu e fair. Ea are deja un alt prieten, inca dinainte sa planuim calatoria, cel putin asa mi-a spus, si n-are rost s-o tin visand la mine in continuare. I-am spus clar ca nu ma-ntorc la relatii care n-au mers (codeword pentru it's over, get over it, move on, nu te mai iubesc), dar in mintea ei eu tot o iubesc. Nu-mi este indiferenta, dar sansele sunt minime sa ajungem unde am fost odata. Am trait separat prea mult timp.

In fine, enough despre B, ideea e ca m-am autocondamnat in prostia mea sa calatoresc fix in concediul de Pasti, de unul singur, la Iasi. Si asta in conditiile in care nu vad pe nimeni altcineva mergand cu mine la bunica-mea. Nimeni altcineva n-are efectul B, nimeni altcineva n-ar indura o excursie la Iasi in casa bunica-mii, care banuiesc ca nu mai este tocmai bine intretinuta, dat fiind ca saraca este in varsta si nu cred ca mai face fata.

Si-acum, c-aproape am terminat zicerea asta, tot am draci. Da' poate-mi trece daca ies la lopatzit zapada.

[tags]personal, femei, bunici[/tags]

Surse

plm

Modificari

20080302 - mici corectari cosmetice (ci, terminat propozitie fara predicat)