Un nou inceput si Prokofiev (II)  

Thrown (Ţâpat) in , ,

In partea a II-a a simfoniei Zamolxis inchinate primaverii si fetei cu ochi obo, mai multe amintiri si mai mult Prokofiev. este lectura obligatorie, macar pentru playlist care contine intreaga simfonie la sfarsit.

Gustul meu pentru muzica simfonica a fost puternic mutilat de profa de muzica din generala, Ritivoiu, care era cam subtire la voce si la creier, saraca. In scoala noastra Mihalea racola baieti tineri pentru Minisong, cu care ne ducea in tari streine ca sa ne dedea la sodomii si gomoroaie. Ritivoiu se simtea nebagata in seama, si ma tot freca la melodie ca de ce nu iubesc muzica simfonica si ca e ceva nenatural in Minisong. Eu o-ntrebam de ce e nevoie de dirijor, daca este specificat un tempo pe partitura, n-ar fi mai simplu ca instrumentistii sa auda un metronom in casti? Sau sa le pice o picatura in cap la intervale regulate? M-am dumirit eu singur pan-la urma cum e cu dirijoru’.

Nici profa de desen nu era mai breaza. Cand am intrebat-o care-i faza cu Picasso, ca si eu pot sa desenez ca el, nu mi-a zis nimic, s-a uitat la mine 5 minute si p-orma a-nceput sa tipe iregular la restul clasei. Avea ea un stil sa inceapa propozitiile normal, si sa zbiere la cate o silaba, in mod aleator, de faceam numai desene la nervi, cu turturi si stalagmite.

Ei bine, miercuri seara muzica a fost superba, puternica, triumfatoare, imbarbatanda, dar dirijorul – cam soricel. Mi s-a parut de mai multe ori out of synch cu orchestra, parea nesigur pe el, de cateva ori aproape isteric, cand muzica devenea, pe invers, bombastica si climactica. Era cam de statura lui Stalin, si nu mi-a fost greu sa-l vad pe insusi tatuca in locul lui, sobru si cu burta mare, dirijand din mustati. N-am putut totusi sa revin la ideea copilariei, cum ca succesul serii a fost carat exclusiv de metronom si tuba; o fi avut el o magie secreta, naiba stie!

Iata cumu-l vede un englezoi (alte concert notes in Surse / more info):

Prokofiev, ever the fertile lyricist, spun his melodies out to extraordinary lengths, although it's less obvious in his fast movements because they zip by so quickly. This pretty well dictated his developmental style, a fabric woven of variation, alternation and extension. Curiously, hardly anyone seems to comment that the overall import is anything but “victorious”, that these lovely, long melodic lines are rarely allowed to soar freely, that almost invariably they are brutalised by a savage, bass-heavy orchestra (the tuba has a field-day!), and that even the up-beat frolics of the second and fourth movements become frantic, as if driven to their doom by malignant external forces. Can we - should we - avoid the conclusion that Prokofiev thus declared solidarity with the sentiments of Shostakovich's Eighth, and thereby sowed the seeds of the backlash of 1948?

---

Prokofiev: Symphony No. 5
Born: Sontsovka, Ukraine, April 27, 1891
Died: Moscow, Russia, March 5, 1953

Prokofiev

Sergei Prokofiev was born in Sontzovka, Russia on April 27, 1891 and died in Moscow, Russia, on March 5, 1953.  He composed his fifth symphony in 1944.  The work runs approximately 46 minutes in performance and is scored for 2 flutes, piccolo, 2 oboes, English horn, 2 clarinets, E-flat clarinet, bass clarinet, 2 bassoons, contrabassoon, 4 horns, 3 trumpets, 3 trombones, tuba, timpani, percussion, harp, pianoforte, and orchestral strings.

In June 1941, after Nazi Germany’s invasion of Russia, Prokofiev began devoting his talents to the war effort, composing patriotic songs and marches and the opera War and Peace. The work’s première—by which time the Red Army was on its victory march into Germany—was his greatest popular and critical triumph since his return to Russia from Paris in 1936.

Prokofiev’s Fifth symphony asserted his faith in the human spirit, and was the first symphony in which he captured the epic and heroic quality of his major vocal and dramatic works. He felt he had expressed, symphonically, ideas at once deeply personal and universal, and had captured “Soviet reality” in music that was not mere propaganda. He considered this his finest work.

The four movements fall into an unusual slow-fast-slow-fast configuration; the deeply expressive, rather gloomy slow movements contrast strikingly with the high-spirited, ironic fast movements. The first movement is intensely dramatic, its many episodes ranging widely: the opening theme is expansive and noble, the coda grim, severe, terrifying—war music. The second movement shows us Prokofiev the master parodist, though when the opening scherzo returns after a contrasting middle section, the music is darker, wilder, more grotesque, even sinister. The lyrical first theme of the slow movement is beautifully scored, but also dark, laced with bitter dissonance; it unfolds with mounting intensity to become a profoundly eloquent utterance. The middle section of the movement suggests a funeral procession, after which the first theme returns as relief, and the coda is strange, haunting, ultimately ethereal. The finale, which includes references to the first movement’s main theme, is variously playful, pastoral, lyrical, argumentative, propulsive—though despite its ironic edge it reaches a genuinely heroic conclusion.

New resolution: tre’ sa mai merg la un concert simfonic cel putin o data anul asta!

Dupa concert am mers la o cafenea. Dar cum pe mine ideea de Starbucks nu ma excita, am virat catre ceva ce suna mult mai bine si era la 2 pasi de Starbucks: Hey Lucy Cafe. O alegere care s-a dovedit superba, intrucat Miercuri era ziua de $3.99 Martini. Toate erau bazate pe Polar Ice Vodka, unul singur fiind cu Malibu Coconut Rum, pe care-am purces de l-am agatat. Desi online reviews cam vorbesc de rau spelunca, am avut un serviciu excelent. Kimberly, chelnerita, mi s-a adresat cu “love”, si-mi vorbea din spate, cu capul aproape de-al meu, si sanii rezemati pe umaru-mi erect. Dar poate ca totul a fost bine fiindca eram si noi imbracati bine, dupa concert.

Conversatia a fost inteligenta, dar cred ca la urmatoarea iesire o voi lasa mai moale cu inteligenta si-o voi da inainte cu Strong Silent Type, care nu-mi place, da-mi vine bine. Om trai si-om vedea. Bine.

Si cum poate te-ntrebi ce-i cu restul cantecelor din program, tre’ sa-ti spun ca-i vorba de mix-ul dintre nou si vechi, de un nou inceput care insa nu neaga trecutul si nu exclude reintoarcerea la Old Brazil. Atata doar ca numai eu stiu ce-i Old Brazil – poate fi un simplu feeling, sau dragostea mea pentru Nina Simone, care explica ce-nseamna sa “feel good” de nshpe mii de ori mai adanc decat James Brown, chit ca sunt colegi de rasa.

Surse / More info: hair-heart, moar proko, notes, program, mw, HeyLucy: maboys, hgrls, rstca, tskr, of, yt

Thank you for reading (mulţam fain pentru cetire)! Publicat Friday, March 27, 2009 . Similar articles under the following categories (poţi găsi articole similare sub următoarele categorii): (Subscribe), (Subscribe), (Subscribe) . Dacă ţi-a plăcut articolul, PinIt-uieste-l, ReddIt-eaza-l, stumble-uieste-l altora, trimite-l pe WhatsApp yMess şi consideră abonarea la fluxul RSS sau prin email. Ma poti de asemenea gasi pe Google. Trackback poateputea fi trimis prin URL-ul de sub Comentarii.
Aici vei găsi ştiri inedite, articole hazoase, perspective originale in politică, societate, economie şi relaţii interumane. QUESTIONS (Intrebări)? We got Answers (Răspunsuri există)!  
blog comments powered by Disqus