Toamna is iarna inmormantam ce-i mort sau pe moarte, cum ar fi relatiile. Unele, desi inca misca, ar fi murit singure si de capul lor, mai devreme sau mai tarziu. Primavara redescoperim miracolul erectiei, fie intr-un mugure de liliac, primele imbolduri ale lalelelor sau un nou bloc de locuinte pe santierul de vis-a-vis.

Uichendul trecut m-am intalnit cu o fosta de acum cativa ani cu care am reusit chiar sa am o conversatie normala, pe ringul de dans de la Biermarkt:

Eu: So, whatz new?

Ea (plecand capul in jos, vadit stanjenita): Nothing.

Eu: Nothing??

Ea: (inghitind in sec, cu voce pierita): Nothing.

O alta fosta, care ma tot uita de vreun an de zile, si-a tras freza noua si m-am gandit URAAA! – she moved on. Dar nici pomeneala! Am sunat-o dupa cateva luni de freza noua si iar s-a topit la telefon, ca apoi sa ma-njure sau sa-nchida brusc, ca de obicei, refuzand sansade reabilitare pe care i-am intins-o. Nu mai reproduc conversatia, c-a fost nitel mai lunga, si-as manca spatiu ‘geaba. In orice caz, aud ca-si schimba design-ul blogului, ceea ce e un semn mult mai clar decat cel cu freza ca-i un nou inceput si pentru ea. Si cum inteleg ca-i prinsa in obtinerea carnetului de conducere, sper ca asta sa fie primul pas intr-o cariera cat mai banoasa de livrare a legendelor la domiciliu.

In rest, Ruslana si-a citit “poemul” si i-a placut, mi-a trimis un email din Argentina, irlandeza s-a maritat in Arizona si-arata superb in poze (mor de ciuda: a slabit pentru nunta asa cum era cand ma indragostisem de ea, nu cum se facuse dupa ce se lasase de inotul de performanta si prea mult easy sex), iar eu privesc de la fereastra fluturasi zbatandu-se zglobiu si un puiut de buburuza urcand incet pe perete.

Coloana sonora a primaverii a-nceput, in splendoarea sa balsoaie si cosmica, Miercuri, cand am fost la un concert Prokofiev. Credeam ca nu va iesi bine, dat fiind ca binefacatoarea mea era suparata c-am intarziat, dar Prokofiev a facut ce-a facut si m-a dat pe spate.

Inainte s-ajung la Prokofiev, versurile din Digital Love, care se termina cu-ntrebarea “why don’t you Play the Game?”, care merge la binefacatoarea cu pricina:

Ok, Freddie a scris cantecul 2 pentru prietenul sau care taman ii facuse papucii, dar se potriveste, ca-i cu play the game.

In partea a II-a, mai multe amintiri si Prokofiev!

Surse / More info: yt