Am facut mai multe chestii romanesti pe 6 Decembrie: m-am intalnit cu niste prieteni, am stat de vorba, am votat si-apoi am fost la un festival de film romanesc, unde l-am vazut pe Stere Gulea si 2 din filmele sale.

Un aforism des-citat al ctp-ului este ca dupa 20 de ani, in Romania sunt mai putini oameni si mai multe masini. Mai relevant pentru mine este ca la prima vedere ctp-ul s-a mutat din SF in jurnalism iar dystopia in realitate.

Imediat dupa alegeri, am plecat cu niste prieteni din TORO Arts Group, organizatorii Festivalului de Film Romanesc din Toronto din Februarie, unul dintre ei mi-a acordat un scurt interviu “off the record” (sic) pe care l-am postat constiincios pe twitter. Ne-am oprit intr-o spelunca, prilej pentru un interviu mai lung.

interview-ul cu prieteni

Am vorbit multe si nevrute atunci. Unul dintre prietenii mei mi-a povestit cum este sa devii avocat in Canada / UK, unde a studiat, si prin ce trebuie sa treaca aici pentru a putea profesa. Celalalt mi-a descris traiectoria sa profesionala si cum a studiat “film” cu bursa OMNI. Interviul contine foarte multa informatie, este in engleza si nu-l voi publica aici decat daca exista suficiente cereri.

Si-apoi am ajuns la film.

Weekend cu mama

Filmul este o creatie inegala. Scenariul este oarecum ciudat - reactiile personajelor sunt poate exagerat de reci si automate tocmai pentru a sublinia abrutizarea si depersonalizarea rezultate din convulsiile sociale prin care am trecut cu totii. Din nefericire, devin neconvingatoare. Gheorghe Dinica are un rol care mi-a amintit de Arnold in ce priveste emotivitatea. Imaginea satului pe care-l patroneaza pare desprinsa din Morometii (pe care-l poti urmari la sfarsitul listei de clipuri de mai jos), si chiar daca nu se imbina cu restul filmului, m-a bucurat. Limbajul “tineresc”, plin de “ce tare!” si alte asemenea clisee poate deveni enervant, in special daca nu reusesti sa faci o conexie cu alte filme de reconciliere mama-fiica precum Terms of Endearment (1983), A Mother’s Daughter (2008), Finding Christa (1991), Anywhere But Here (1999). Eu n-am reusit. Am reusit insa sa regasesc in nevrozele si mood swings ale Adelei Popescu o femela tembela pe care am concediat-o mai demult. O astfel de scena are loc in Pasajul de la Universitate, cand Cris, personajul Adelei, trebuie sa distraga la modul sexual unul dintre paznici pentru ca prietenul ei sa poata plasa droguri. Gardianul si-a intrat atat de bine in rol, incat a incercat sa-i scoata pantalonii, nemaitinand cont de indicatiile lui Radu Gabrea. Adela i-a tras doua perechi de palme cinstite, de la obraz la obraz, care au fost pastrate in film.

Ar trebui poate sa ma regasesc in povestea fetei abandonate de mama cand aceasta a plecat in Spania si ajunsa ea insasi mama si dependenta de heroina, cu atat mai mult cu cat eu insumi am fost de capul meu in Bucuresti mai bine de un an inainte de a ma reuni cu tatal meu in Canada. Totusi, desi minor, m-am descurcat cu platile, am facut bani, si-am trecut si pe la liceu din cand in cand. Cat despre droguri – nici macar de fumat nu m-am apucat..

Dar sa-l lasam pe regizor sa-si prezinte opera in sesiunea de Q&A de dupa film:

State of fact

Pentru mine, descoperirea cea mare si dura a fost mai degraba penultima creatie a regizorului de poveste, realizata cu 13 ani in urma, in 1996: Stare de fapt. O sora medicala asista la asasinarea unor raniti de catre un securist la spital, in Decembrie 1989. Intrucat refuza sa joace cum ii canta securistii – spre deosebire de prietenul ei medic si las - este supusa unui calvar kafkaesque, mult mai ingrozitor chiar decat procesul meu care tine din 2003, dar, totusi, de mai scurta durata. Este eliberata inainte de a da nastere copilului rezultat in urma unui viol securist la parnaie.

Desi mult mai vechi, Stare de fapt ramane cu mult mai actual. Si din pacate, povestea pe care se bazeaza este reala. Scena violului din subteranele dosarelor Secu, in care el, alaturi de un shredder, ii spune “voi sunteti ce scriu eu aici, ma”, este de fapt violul oricarei urme de decenta si integritate.

Cronologic, dupa toata grozavia care ne este picurata in ochi in stil aproape chinezesc, primul film se termina cu un porumbel care isi ia zborul, simbol al sperantei ca totusi lucrurile vor merge pana la urma bine. Week-end cu mama se termina cu o moarte complet neasteptata. Si-ncurand, serba-vom iar Victoria, si indoiala se ascunde in gand..

UPDATE: mici corecturi + sectiunea cu interviul.

Sources / More info: twit-gulea, twit-mic, twit-toro, twit-parking-meter, twit-consulat,  http://tmic.fm/oy1w5tr6rww, trilulilu, imdb-stere-gulea, cinemagia-stere-gulea, stare-de-fapt-PDF, wiki-weekend, gulea-nostagicii, hotnews-gulea-stepback, apropo-weekend, a-mother’s-daughter, palme, muzica (I, II, III), yt-gulea