Sora unei prietene din copilarie este balerina si showgirl in Paris si Las Vegas si-as vrea sa scriu despre ea. Dar nu pot face asta pana nu va povestesc despre Ancusor.

Ancusor era mica si sfielnica. Bine, si eu eram mic pe vremea aia, dar pe langa o oarecare timiditate in domenii pe care inca nu le identificasem (UFOs), aveam impulsuri inegale de curaj care ma aruncau in situatii deseori penibile. Ancusor, pe de alta parte, era o fotbalista mai buna decat mine. Se arunca asupra fiecarui sport c-o concentrare si-ncapatanare pe care eu le manifestam, pe vremea aceea, numai in compania cartilor.

Ea m-a-nvatat sah. M-a-nvatat si lupte greco-romane. Ne luam uneori la tranta si-apoi nu stiam sa explicam parintilor de ce suntem rosii, avem hainele si parul valvoi si respiram din greu. Si nu-ntelegeam nici de ce ei ne iau la intrebari de parca am fi depus icre.

Sigur, eu ma bateam si ma tranteam si cu baietii, dar cu Ancusor a fost intotdeauna altfel. Stiam in adancul meu ca nu trebuie sa castig, dar eram convins ca ea poate sa ma invinga si fara s-o las – chit ca eram de doua ori mai mare ca ea. Asa ca invingeam, ca un nesimtit, aproape tot timpul. Pana intr-o zi cand parintii s-au uitat la noi si ne-au zis “sunteti prea fericiti si rosii pentru varsta voastra, chestia asta trebuie sa-nceteze!”.

pong

Cu mult inainte de HC-85, parintii lui Ancusor aveau un joc care se conecta la televizor: Pong. Jocul era simplu si adictiv. O “consola” neagra se conecta la TV cu un cablu coaxial si scotea si sunetele necesare unei experiente “imersive”. Tu miscai niste betigase pe ecran de la un potentiometru si-ncercai sa lovesti un patratel miscator, cam ca-n tenis. Jocul asta fusese popular in Vest prin anii ‘70, dar la noi totul ajungea cam cu 10 ani intarziere.

Cateva butoane permiteau diverse variatii ale jocului: “minge” la viteza dubla sau juma’te, betigase injumatatite sau duble, tenis simplu sau dublu, in care puteai folosi al doilea betigas pentru deviere. Este greu de explicat sau descris placerea produsa de acest joc. Cert este ca acum cativa ani, jocul a fost pus pe un tricou.

Ancusor imi dadea din cand in cand jocul cu imprumut, in pofida tatalui ei, care nu prea era de acord cu ideea. De fapt, cred ca tatal ei – daca-mi aduc bine aminte, unul din cei mai buni balerini ai tarii – nu prea era de acord cu ideea ca eu sa vorbesc cu fata lui (sau, ma rog, nu asa). Asta a fost o constanta a copilariei si adolescentei mele: in spatele zambetului larg, apetisant al fiecarei fete care mi-a placut se afla un tata cu o sulita indreptata spre mine, ca-n nunta din Analyze This:

Tatal ei nu mi-a zis niciodata nimic despre jocul Pong, dar uneori auzeam cate un “m-am saturat” in background, cand sunam sa-l cer. Mi-a spus in schimb altceva.

temele

N-am fost un elev prea sarguincios, dar luam note bune. De ce luam note bune, habar n-am, ca temele nu mi le faceam chiar intotdeauna. De obicei nu le faceam cand uitam de ele, dar daca-mi aminteam, le faceam, ca nu mi se pareau complicate. La un moment dat, imi facusem un obicei s-o sun pe Ancusor s-o intreb. Ea stia intotdeauna ce teme avem. Era intotdeauna draguta si politicoasa chiar – dintre toti fostii colegi de clasa, ea este probabil cea mai politicoasa. Foarte rar am auzit-o sa spuna ceva rau de altii. In cel mai rau caz imi zicea – de obicei despre Sbartan, al doilea ca inaltime din clasa – ca “ma enerveaza”. Iar daca o enervam eu pret de cateva zile, se-ncrunta, se facea foc si para si-apoi imi spunea brusc: “esti un nesimtit”. Eu ramaneam masca, fara replica, pentru ca se-ntampla foarte rar sa-mi spuna asta si intotdeauna avea dreptate.

Intr-o zi, cand o sunasem pentru a 5-a oara in saptamana respectiva sa-mi spuna ce teme avem, a intrat tatal ei pe fir:

Vreau sa-ncetezi sa ne deranjezi. Fiica mea nu este secretara ta! Pune mana si noteaza-ti temele in clasa! Cand o sa fii la liceu la fel o sa faci?!?

Ancusor a revenit la telefon, impaciuitoare. Nu stiu ce are azi, e nervos. Dar eu fusesem lovit de adevar: omul avea dreptate. Eu ma obisnuisem atat de mult s-o sun pe ea sa-mi spuna ce teme aveam, incat mi se parea chiar firesc. Am incercat apoi sa-mi notez mai bine temele pentru acasa, dar era greu. Eu stateam in fundul randului din mijloc, Ancusor statea cu Bamo intr-una din primele banci din randul de la perete.

Profele ciripeau temele ca oracolu’ din Delhi, ne cazneam sa le descifram in pauza, vorbind si schimband pareri unul cu altul. Si sansele ca instructiunile de folosire sa ajunga intacte la mine, in fundul clasei, nebruiate de vreun glumet din fata erau foarte mici. Si-n plus, eu aveam impresia ca daca depun un efort prea mare sa-nteleg ce ziceau si vroiau ele, deveneam tocilar.

Am incercat sa extind cercul de surse de teme, dar fara ca eu sa pricep ce si de ce, colegii mei devenisera foarte competitivi. La inceput, se bucurau ca i-am sunat sa-i intreb. Dar dupa 5-10 telefoane consecutive incepeau sa faca figuri: bah, mai suna si la 058, ca eu nu-s Informatii!

Am descoperit si alte chestii. Pana una alta, te las cu jocul Pong.

Sources / More info: sarmalele-reci-tricou, wiki-pong, pong-story, gamasutra-top-10, pong-dress, ia pong