Am fost recent placut surprins de ce scria cineva undeva candva. Si m-am bucurat - am zis uite, frate, ca mai sunt si oameni care gandesc "impotriva curentului". Si am vorbit apoi cu ea, si-am intrebat-o de ce nu posteaza, m-am oferit sa-i fac un blog, dar ea "nu" si "nu". A ramas ca va posta pe blogul meu si poate-si va face si ea un blog mai incolo, dac-o sa vrea - eu ma bucur oricum sa scrie aici. Am asadar placerea si onoarea de a gazdui primul post al Oanei (urmatorul il va posta chiar ea):

Şi uite-aşa am intrat si eu in blogosfera româneasca. Acum, ca sa fiu foarte sinceră, nu cred că mai era nevoie de încă un blogger care să-şi expună intelectul şi sufleţelul gol-goluţ pe internet. Dar cineva mi-a zis ca blogosfera suferă din lipsa unui om ca mine. Eu, de felul meu, sunt foarte modestă aşa că nu m-a impresionat foarte mult complimentul în sine. Dar nu pot sta deoparte când văd suferinţă în jurul meu. Imediat ce am citit partea cu suferinţa, m-a pocnit brusc imaginea blogosferei româneşti, stând chircită într-un colţ de internet, plângând încetişor….aşa ca iată-mă! Serios acum, sunt aici pentru că Zamolxis a considerat că aş avea ceva de zis şi pentru că el are încredere in mine. Sper sincer să nu-l dezamăgesc. Şi, aşa cum am văzut că se practică, ar trebui să spun acum ce-i cu mine, cum mă cheamă şi de ce. Deci: mă cheamă Oana şi sunt din Constanţa. Şi aici urmează o pauză lungă de vreo 9 ore, timp în care mi-am văzut de viaţa mea. Dar, cam din jumătate în jumătate de oră mă tot bătea un gând: ce oare să mai scriu? „Deci: mă cheamă Oana şi sunt din Constanţa.”….and now what? Şi aici mai urmează o pauză, timp în care mă apucasem să scriu o listă lungă cu ce-mi place şi ce nu-mi place dar mi-am dat seama ca e plictisitor si eu una n-aş zăbovi prea mult să citesc aşa ceva. Ce-ar fi să mă opresc acum şi, cei care vor să mă cunoască mai bine, să facă bine să mai intre pe-aici să citească ce mi-o trece mie prin cap să mai scriu…

Surse