Primu' PocRrrom a fost mai mult introducere / bibliografie.. A fost o vreme cand eram mic si mergeam la scoala. Cam atunci am vazut primii tigani si m-au vazut si ei pe mine. Si spun tigani din mai multe motive, cum ar fi ca pe vremea aia nu se descoperise cuvantu' "rom".

Scoala mea generala, pe numele ei digital 197, era cica scoala de protocol. Cre' ca i-au zis asa ca sa se simta profii bagati in seama si sa depaseasca planu' cincinal la deschis catalogu'. In cei 8 ani de frecat menta p-acolo, ne-au venit abia 2-3 delegatii in vizita. Una era nevasta lu' Erich Honecker, Bismarku' Fritzilor Democrati, care era si ea invatatoare si a vrut sa vada cum se preda in Ro, si-a doua si a treia o delegatie de japonezi pe care-i batea vantu'. Au venit, au zis HAI-HAI-HAI si-au plecat rapid. Au fost si delegatii interne, cum a fost una de neni care au stat pe banca din spate si-au asistat la ora de dirigai, de se topea amarata vazand cu ochii. Au plecat calmi, si dupa cinci minute s-a precipitat diriga in clasa, s-a uitat la tablou' cu Ceashka indelung - nu se uita des la el, ca statea cu spatele si-a disparut. Comisia petrecuse ora studiind faramitele de paine cu saliva pe care Panu' D.L., colegu' din spatele meu, le suflase pe zambetu' lui, de ziceai c-are To'ar'shu varsat-de-vant. Panu' n-a patit nimic, doar l-au chemat la cancelarie o vreme si s-a-ntors si el alb ca varu', da' i-a trecut intr-o zi-doua. Panu' cu pricina a mai facut o traznaie de pomina. Si-a vopsit una din batistele lui scarbavnice in negru si-a facut un cap de mort pe ea cu alb. Nush' de unde-a luat vopsea alba, ca nu prea se gasea pe vremea aia. Si-apoi a ridicat batista pe catargul din curtea scolii, astfel incat vreme de cateva minute sau chiar ore, scoala noastra a fost zona economica libera.

Pe langa Panu' am avut mai multi colegi buclucasi, dar nu despre ei vreau sa scriu. Eu eram departe de a fi o stea fotbalistica, dar la ora de sport n-aveam incotro si jucam, ca teren de baschet n-aveam si era mai bine decat sa fac tumbe cu ceilalti oligofreni de sala. Chiar si la scoala noastra, de "protocol", erau puradei neprotocolari. Nu multi, dar intotdeauna erau vreo 3-4 facand sezatori literare si de fumat. Pe langa ei, mai erau inca vreo 2-3 derbedei care-si faceau veacul tot p-acolo, dar sub al caror strat de jeg se putea ghici o oarecare piele alba. Stateau aproape tot timpul pe margine si chiuleau. Cand jucam fotbal, trimiteau un puradel mic sa ne ia mingea sau sa ne scuipe. Noi rabdam, dat fiind ca daca-l taxam p-ala mic, veneau toti, cu mic, cu mare, dar mai ales cu mare, si se lasa cu donatii de sange neonorifice. Multe ore de sport au trecut asa, ei luandu-ne mingea, noi uitandu-ne la ei, ei la noi, nici unul dintre noi nefacand vreo miscare sa spargem stale-mate-ul.

Era si dificil de facut ceva. Daca ne-am fi dus sa-i param - ceea ce, oricum, nu ne placea, profii aveau tendinta sa ia decizii cretine, cum ar fi nu mai iesiti pe teren, ramaneti numai in sala. Profii stiau foarte bine cu cine aveam de-a face. Cred ca si ei primeau dispozitii de sus sa incerce mai tare sa-i treaca pe tigani, sa termine si ei scoala, dar era greu. Tiganii pareau sa fi abandonat ideea, erau impacati cu gandul ca locul lor este pe marginea terenului de fotbal.

Intre tiganii chiulangii, vizibili, cel mai inalt era o mangafa. Era inalt, mai inalt decat mine si era si lat in umeri pe deasupra. Si desi era musculos, nu avea increderea in sine proprie in general celor care-s inalti de mici copii. Parea in permanenta framantat de nori launtrici si conflicte etice. Era genul de om care te facea sa te simti in pericol incepand de la o distanta de 100 m. Un aer nesanatos parea sa-l inconjoare. Evident, eu il evitam cat puteam.

Scoala mea era la doi pasi de casa. In mod normal, o luam pe-o alee si-n 5 minute eram la intrarea-n scoala. Daca eram insa in intarziere, puteam s-o iau prin curtea unui bloc (pericol mare de neni care-si pazeau iarba sa nu calci pe ea, de parca era fecioria fiicei), treceam prin terenul de sport si-ajungeam in trei minute. Si cum ma grabeam pe scurtatura cu pricina-ntr-o zi am auzit "Yo!", sau probabil, un echivalent conlocuitor dintr-o umbra de copac. Am mormait ceva sa para salut si-am dat sa merg mai departe, moment in care m-am trezit c-o flegma pe ureche. Am fost luat complet prin surprindere si m-am oprit, descumpanit. In momentul ala mi-a mai aterizat o flegma, un pic mai sus, pe la tampla, ca-ntorsesem un pic capul. A urmat apoi comanda "ce stai, dispari!". Eu am ramas in continuare impietrit. Nu mai patisem asa ceva si de-obicei tiganii ma lasau in pace, fiindca eram inalt pentru varsta mea. Dar Scarlat n-avea taine, el insusi fiind dit'a'i animalu'. N-aveam prea multe optiuni: eram deja in intarziere si-aveam test, sa dau in el ar fi insemnat sa ma pun c-o satra-ntreaga si chiar si-asa, aveam sanse minime sa-l bat, dat fiind ca tipul avea experienta, asta fiind singurul lucru pe care-l facea. Ca sa nu mai vorbim ca tinta scuipinolului sau era de-a dreptul remarcabila, cred c-ar fi putut castiga mutzunashi impanati in balciuri dac-ar fi fost astfel de concursuri, de tras cu pusca organica. Intr-un tarziu, mi-am alungat gandurile razboinice ca pe muste si-am purces la ora, dupa o tura pe la buda unde m-am spalat pe cap.

Zilele alea am fost tare irascibil (adica mai ceva ca de obicei) si ma spalam intr-una. I-am explicat intr-un tarziu ce m-apasa lui Bamo. Bamo-i un om tare greu de descris si ma leaga multe de el..

-va urma-