Continui sa ma esprim despre Bamo in amintirile mele despre copilaria mea drumtaberiana centenaronovaseptista. Ma apropii de episodul cu Lux si sper s-apuc sa intru-n ea. Adica in el, in episod.

Primul semn ca Bamo stia foarte bine ce face a venit intr-a 6-a sau a 7-a, poate chiar a 8-a nu-mi amintesc exact cand. Lui Bamo ii placea o tipesa simpatica foc, Lux. Desi departe de a fi o blonda anorexica (fiind situata chiar la polul opus), Lux avea o personalitate debordanta, extrovertita, si niste obrajori rotunzi care se-mbujorau din te-miri-ce, si multi baieti, in cea mai mare parte timizi si introvertiti, cadeau pe spate cand o vedeau. Bamo cred ca iubea la ea in special lipsa inhibitiilor, cu care el s-a luptat mult timp si pe care le-a invins in final abia in adolescenta. Dar pe vremea aia, cand imi spunea ca-i place de ea si eu il incurajam, el imi raspundea cu inima-ndoita ca lu’ Lux ii place, de fapt, de mine. Ceea ce ma punea oarecum in dificultate, dat fiind ca asta era si impresia mea. Dar oricum, ca un adevarat cocky Caucasian, eu traiam cu impresia ca toate femeile din lume, inclusiv profele, sunt moarte dupa mine. Nu ma vedeam facand primul pas cu Lux sub nici o forma, printre altele fiindca nu reuseam sa-mi imaginez un prim sarut cu ea.

Am incercat sa mi-l imaginez dupa o conversatie incinsa si excitanta, urmata de o pauza in care eventual ne-am fi intors unul catre altul. Sau nu neaparat sa ne fi intors, ci s-o fi prins eu de mana si s-o intorc inspre mine. Dar asta nu prea era posibil dat fiind ca Lux dadea mult din maini si nu prea inceta sa vorbeasca, decat rareori si pentru o fractiune de secunda, cat ii trebuia ca sa traga aer in piept. Iar Lux n-ar fi facut nici ea primul pas, fiindca era totusi o copila si s-ar fi asteptat ca macar atata lucru sa fi fost in stare sa faca tinta gandurilor ei mai putin curate. Lux cea volubila rapise inimile multora, cum ar fi Decebal (nume mai mult sau mai putin fictiv), a carui dragoste pentru ea era mai mult durere. Iata de ce m-am bucurat mult ca Bamo o place pe Lux. M-am gandit ca daca ei doi ar fi fost impreuna, as fi ajuns usor sa vorbesc mult mai des cu doi oameni care-mi placeau tare de tot.

In acea seara crepusculara ne plimbam cu totii pe aleele mahalalei noastre, barfind, razand, alergand din cand in cand si facand glume paroase. Eu imi propusesem sa creez cat mai multe oportunitati pentru Bamo de-a se exprima si a straluci, dar era greu, fiindca el era mai tacut si nu-i placea sa stea prea mult in lumina reflectoarelor. Asa ca eventual eu si Lux ajungeam sa polemizam sau sa povestim cate ceva, Bamo radea si din cand in cand ne tempera cu o replica timida, dar bine plasata si plina de adanca intelepciune. La suprafata, ce spunea el nu era ceva sa cazi pe spate, fiindca nu statea sa si le dichiseasca. Dar daca stateai sa le analizezi, erau adevaruri venite fie din strafunduri, fie de deasupra. Eram galagiosi, si desi stateam cu totii intr-o zona des populata, in amintirile mele nu ne-am intalnit niciodata cu nimeni, vagabondam pe alei pline de verde. Erau vremurile cand parcarile nu acaparasera toate spatiile verzi si unii oameni aveau gradinite in jurul blocului, intre copaci mari si zdraveni.

Eventual, s-a-nserat si-am condus-o amandoi pe Lux acasa. Lux statea fix la jumatatea distantei dintre blocurile noastre – al meu si-al lui Bamo – si stateam toti in blocuri de 4 etaje dar la etaje diferite: eu la I, Lux la parter, si Bamo la 3 sau la 4. Condusul acasa a lu’ Lux, ca de fapt al oricarei alte fete, lua ore-ntregi. Zaboveam pe scara, si discutiile pareau sa se-nteteasca taman atunci.