In loc de felicitare de Valentine, iti voi spune o-ntamplare din copilaria mea prescolara. O-ntamplare la care ma-ntorc de cate ori am nevoie sa-nteleg de ce eu si prietenele mele percepem diferit BDSM.

Lona era o fetita frumusica si migniona. Sindromu’ eram eu.

Iar eu eram mic. Nu sunt sigur, dar parca nu incepusem scoala inca. Jucam fotbal, la bari, intre blocuri si de cateva zile tot vedeam o fetita cum se duce sau vine de la scoala. Si era mica si frumoasa. Adica era mai mica decat mine ca inaltime (cam juma’te) dar in mod sigur mai mare ca varsta.

Azi trece, maine vine, in doua zile m-am obisnuit cu trecerea ei, si-am inceput chiar sa ma oftic. De ce sa trebuiasca s-astept? Nu-mi place s-astept. Vine, nu vine, chestia cu ruptul petalelor e penibila si stupida. Prefer certitudinile chiar si cele desarte nelinistii ce se naste-n asteptare.

Fara sa ma gandesc mult, cand a trecut iar, am facut-o sa ma urmeze. Nu tin minte ce cuvinte-am folosit sau dac-am folosit cuvinte. Nu-mi amintesc daca-si ducea ghiozdanul in spate si daca avea maner, s-o apuc de el. Parca, totusi, n-a fost necesar sa fiu dur fizic si oricum, nu-i stilul meu sa fortez pe cineva sa faca ceva ce nu-i place. Cert este ca m-a urmat ascultatoare intr-o oaza de liniste de langa fotbalul la bari, un spatiu destul de mic, cu copaci, unde se afla un batator de covoare care avea, lipit, un puiut mai mic, probabil pentru presuri. Sau pentru copii, sa bata si ei covoare cu parintii, coordonat. Ca fetita Simpson la volan cu Marge in generic.

I-am facut semn sa sada, si s-a asezat. N-aveam nici un plan, nu premeditasem actiunea si eram surprins cat de ascultatoare ma urmase. Eram de asemenea surprins ca nici unul dintre cei cu care jucam fotbal nu gasise faptul ca ma desprinsesem de grup cu o fata surprinzator – fusesem inlocuit urgent cu unul din cei care stateau pe bara.

Am stat si-am privit-o o vreme, pret de un minut sau cateva secunde. Era bruneta. Avea trasaturi fine si prospetimea energetica pe care numai fetele micute o au dar cu o oarecare self-indulgenta lunateca. Si mi-am dat seama, cu mirare, ca nu se temea si nu era catusi de putin speriata. Ba, mai mult, parea ca-i place situatia in care-o bagasem. Am luat-o la-ntrebari: cum e la scoala, in ce clasa e, ii place, cum o cheama pe invatatoare. Avea diriginta. Nu m-am indurat s-o intreb ce-i aia diriginta, trebuia sa par barbat si darz si omniscient.

Si-apoi s-a lasat tacerea.

Nu mai aveam intrebari de pus si ma holbam ca prostu’ la ea. N-aveam nici un plan si asta se simtea. Si ea m-a ajutat. A scos portofelul sa-mi arate poze cu ea si cu parintii si cu fra’s’u. Era prima data cand vedeam portofel de neadult. Usor alarmat, am intrebat-o daca ta’s’u era tabacar. Nu, nu era.

“Iti aduc maine mai multe poze. Vrei?”

Eram bulversat. Crezusem c-am un hostage, m-alesesem c-o relationship. Am dat din cap afirmativ, ce era sa fac?

“Trebuie sa ma lasi sa plec acum. Trebuie sa-ncalzesc mancarea pentru frate-meu.”

I-am zis ca eu imi incalzesc mancarea singur. Am vrut s-o zic ca un pffft, dar a iesit ca un uofff. In fine, i-am dat voie sa plece.

In zilele care-au urmat m-a mai vizitat s-o iau prizoner de cateva ori. A venit apoi si fra’s’u, o piticanie enervanta cu care ma-mpunsesem in coarne mai demult. Venise sa facem pace si sa “ne cunoastem”, mai mult ca sigur trimis de ea. Situatia scapase complet de sub control. Cel putin, de sub controlul meu. Am inceput sa ma intreb daca fusese vreodata sub controlul meu. Pai daca-mi facuse vraji s-o arestez, nup?

Cel mai mult, din toata povestea, m-a preocupat lipsa ei de frica atunci cand am intemnitat-o la batatorul de covoare. Poate ca daca eu m-am nascut in zodia libertatii, ea se nascuse in cea a apartenentei. Oricum, m-am invatat minte sa mai iau fete prizonier.

Timp mult s-a scurs de-atunci. Pe Lona am uitat-o, cu tot cu sindromu’ de fra’s’u.

Daca povestea nu te-a-ncantat si-ti doresti o felicitare mai adevarata, iti pot trimite una de la Gugal. Dar tre’ sa-mi zici si tu o poveste in engleza, pe alt blog si cat mai compelling.

Sources / More info: wiki-stockholm-syndrome, wiki-lima-syndrome