Inexplicably and in part miraculously, around 1970, time had slowed down all of a sudden. Tired out, history left people alone for a few years, forgetting about denouncements and workers' wrath, about suspicions and ugly memories. It was the artists' time — including those just released from prison. It was the time of the thaw. For Leonce and Lena, the Bulandra Theatre was packed with people who'd come to give standing ovations for Ciulei, Pintilie, Irina Petrescu and Caramitru. Our great plastic artists — Maitec, Apostu and Baba, opened a new exhibition almost every month. The Athenaeum and Opera would sell out shows for their entire run, while in bookstores, the works of Eliade, Noica, Preda, Breban, Toiu or Nichita [Stanescu] were sold on the sly, with much pleading and insistence.

In the 1970s, life in Bucharest really started toward midnight. After a concert or a play, people went for a walk, to enjoy themselves. The elegant downtown restaurants were full of artists and beautiful girls. The best-known writers and journalists dined at Capsa and Berlin [Restaurant], while at the Mignon the first private restaurant had opened, owned by the Chivu brothers, where you could find the freshest seafood, brought that very day from Paris by air. The city adulated its artists, receiving Nichita as it would a handsome and rebellious prince, and Marin Preda like a patriarch. The lights shone on the streets and there were even a few neon signs, American-style. No one was in a hurry. There was time for everything – for books and films, for political jokes and for a glass of good wine. For a moment, Bucharest had recovered its pre-war normalcy.

(..)in '71, the July Theses would draw an invisible scalpel line over people, over the white nights of Bucharest, over all our small, guiltless pleasures. A freezing gust of wind heralded the dreadful ideological winter that would soon arrive. In disbelief and naive, people continued to go out, to fill the theatres and concert halls, while Ciulei, Pintilie and Andrei Serban's bags were being prepared for their permanent departure from the country.

Not even when the Mignon restaurant was closed, and the light bulbs downtown disappeared one by one, did people stop hoping. It's as if no one wanted to believe that everything could end so quickly, in an absurd and unfair twist of history.

A existat o disputa între Ceausescu si Maurer asupra cailor de dezvoltare a societatii românesti. Disputa, despre care se stie înca foarte putin, avea în centru problema ritmului de industrializare pe care Ceausescu îl dorea accelerat, cu un accent si mai sporit pe industria grea si pe care primul-ministru Maurer l-ar fi vrut mai masurat, fara neglijarea industriei bunurilor de consum, în acord cu resursele interne, umane, naturale si tehnologice ale tarii. Din nefericire pentru români, Maurer a pierdut acesta disputa. La numai câteva luni de la plenara din noiembrie 1971, care-si însusise pe deplin tezele din iulie, Maurer [care fusese instrumental in promovarea lui Ceausescu in locul lui Apostol] cu linia sa economica, de orientare relativ liberala, era criticat indirect dar public de secretarul general. El este acuzat de neîncredere în politica partidului si de defetism economic. Maurer avea sa fie îndepartat în martie 1974 dupa ungerea lui Ceausescu în functia de presedinte. Prim-ministru devine Manea Manescu. La congresul al XI-lea din noiembrie 1974 Maurer îsi pierde si locul în Comitetul Central.

"Considerati ca prevederile Constitutiei sunt respectate întocmai în România?" "Pe cine ati alege în functia de presedinte al României?" Sunt întrebari care în perioada comunista pareau de neconceput si totusi au fost puse într-un sondaj de opinie în 1974. Autorul sondajului a fost Stelian Mihalas, pe atunci elev în clasa a X-a la "C.D.Loga", cel mai bun liceu din judetul Timis. Era la câteva zile dupa ce cu mare pompa presa comunista anuntase alegerea lui Nicolae Ceausescu în functia de presedinte al României. Alegerile fusesera în realitate o mascarada pe care Stelian Mihalas a vrut s-o demonstreze prin acest sondaj la care au raspuns colegii sai din clasa speciala de Matematica. (..)

"Am reusit sa împart chestionarul, ce avea vreo zece întrebari, la noua colegi. Unul singur a raspuns politic corect pentru acea perioada", îsi aduce aminte Stelian Mihalas. Toti cei chestionati au trebuit sa mai raspunda o data la întrebari, în zilele urmatoare, în fata unei comisii de ancheta de la partid. De data aceasta, toate raspunsurile au fost "corecte". Abia dupa aceasta a fost interogat si Stelian Mihalas, caruia i s-a imputat si ca ar fi falsificat raspunsurile colegilor, caci nu corespundeau cu cele date în fata anchetatorilor.

Desi era deja olimpic la mai multe materii, Stelian Mihalas a fost nevoit sa se multumeasca din aprilie 1974 cu îngrijirea a 120 de junici. "Familia mea locuia în Giarmata, la 10 km de Timisoara, si tata era tehnician veterinar la o ferma din apropiere. Cinci luni am scos gunoiul, am dat de mîncare la animale si o perioada am plecat cu ele câmp, undeva mai departe, la pascut", spune Mihalas. (..)

Sondajul lui Mihalas nu a avut urmari nefaste doar pentru acesta. Scriitorul de origine germana William Totok, care a auzit de caz si a vrut sa scrie despre el, a intrat imediat în colimatorul Securitatii. S-a interesat de Mihalas prin intermediul lui Ovidiu Tender, care fusese coleg de scoala la Jimbolia cu fratele sau Gunter, însa Tender –pe atunci si el elev la "Loga"- a povestit totul ofiterilor de Securitate. William Totok l-a identificat ca fiind informatorul "Dan Dumitrescu" din dosarul sau de la CNSAS.

În 1974, anul în care a dispus exmatricularea lui Stelian Mihalas, dupa spusele acestuia, Ion Iliescu era vicepresedinte al Consiliului Judetean Timis. Fusese exilat la Timisoara în 1971, când Ceausescu a început sa vada în el un rival si, sub pretextul devierii intelectualiste, l-a scos din prim-planul politic.

Înaintea acestui conflict, cei doi au conlucrat însa foarte bine, Ceusescu sprijinindu-l sa devina, în 1957, sef al UASR. Din aceasta functie, în 1958, Ion Iliescu a vrut sa-l dea afara de la Facultatea de Filosofie pe studentul Enache Pope pe motiv ca tatal sau, fost primar liberal la tara, se opunea colectivizarii.

Acesta a povestit în 2005 pentru EvZ episodul: "Îmi aduc aminte expresia pe care a folosit-o: m-a facut «pui de vipera». Decanul Teodor Bugnariu m-a salvat (ginerele lui Lucian Blaga, sustinator comunist în perioada ile galitatii). Mi-a spus: «Poti sa vii si, daca mai insista, vedem ce facem»", a relatat Pope, al carui tata a murit câteva zile mai târziu, în urma unei batai la Militie.