Este donatia unei operatii de chirurgie plastica un act de emancipare sau o exploatare patriarhala a unei copile naive? Sunt femeile asuprite in Occident si daca da, de catre cine? Nu pot sa nu-mi amintesc o scena cu Bamo, cand stateam “La Mama” cu el si alti chirurgi plastici colegi la o masa, si prietenele lor se laudau cu cate operatii aveau la activ.
Citeam recent ecourile din presa ale “donatiei de chirurgie plastica” facute unei fete de 14 ani cu urechi clapauge, care a devenit astfel mai apta sa prinda viteza in sporturi extreme si mai putin apta sa supravietuiasca unei sarituri cu o parasuta nedesfacuta.
Intr-o reactie feminista din Natiunea, Jessica Valenti considera ca pierdem mult in graba de a ne infrumuseta (tradus cu Google Translate si apoi corectat):
Girls don't need more self-esteem or feel-good mantras about loving themselves—what they need is a serious dose of righteous anger. But instead of teaching young women to recognize and utilize their very justifiable rage, we tell them to smile and love themselves.
Când am fost mică mi-am rugat părinţii să mă lase să-mi fac o operatie la nas. Ca Ilse, am fost batjocorită la şcoală şi mi-am urât nasul intr-atât incât eram sigură că faţa mea era un afront la adresa celor din jur. Părinţii mei, slavă lor, nici măcar nu s-au gândit la o intervenţie chirurgicală ca soluţie. Ei pur si simplu m-au asigurat ca sunt frumoasă asa cum sunt. Dar aici e spiel-ul: am ştiut că nu era adevărat.
Am fost un copil inteligent, şi am realizat că, în comparaţie cu ceea ce era considerat frumos, am avut un aspect absolut ciudat. Cum mi-a spus prietena mea, scriitoarea Jaclyn Friedman, problema nu este că fetele nu-si cunosc valoarea – problema e că ele ştiu perfect de bine locul lor în societate. Femeile tinere ştiu exact cât de urâte societatea le consideră a fi. Deci, atunci când învăţăm o fată pur şi simplu "să se iubească pe sine", implicit îi spunem să accepte lumea aşa cum este.
Spunem că a fi frumos este ceva având valoare când de fapt ar trebui să-i spunem că o cultură care cere atât de mult este toxică. Mă bucur din mai multe motive că am fost considerată neatractivă când eram mică - există un plus in a fi urât. Am dezvoltat un simţ ascuţit al umorului, o armură împotriva batjocurii. M-am gândit mult la cat de buni şi de răi pot fi oamenii. Am început să scriu. Am descoperit feminismul.
Nu e nimic rău in a îmbrăţişa urâtul. Este OK să te simţi inferior - nu ne simţim urâţi sau codaşi din cauza unui deficit de încredere in sine, ne simţim în acest fel pentru că suntem instruiţi sistematic să credem in acest panaceu. Deoarece societatea depinde de el. Stima de sine nu va aduce schimbare, ci numai o cotitură in cultură.
O fi devenit fata "mai egala", sau prosteala e si asta? Greu de zis.
Ta-Nehisi Coates, “Senior Black Correspondent” (un titlu consacrat de Daily Show) la The Atlantic, isi incepe comentariul printr-o paralela intre experienta de “bullying” a fetelor si discriminarea de secole a africanilor.
I know that scientists say that there is an actual immutable beauty standard. But the fact is that you didn't see people like India Arie and Wesley Snipes anywhere in the mainstream pop culture at one point. You can read slaveholders like Thomas Jefferson waxing poetically on the natural ugliness of the African. But the culture changed--or rather it was changed. And interestingly it wasn't changed by "embracing ugly," so much as by shouting "Black is beautiful" until we were throat-sore.
Si totusi, cele doua experiente nu sunt echivalente, fie si pentru ca nu negri asupreau alti negri, ci albii, pe cand in cultura vestica (si chiar si la noi) in principal femeile batjocoresc, intimideaza si de multe ori bat alte femei, cum de altfel vedem si-n urmatoarele clipuri: [club exit] [scoala] [rendez vous Craiova] [scoala2] [gluma?] [Biled09] [salajan] [Ungheni centru] [Constanta] [Podoeni] [Tomis] [GramestiSV] [tare] [Cuhnesti] [Pitesti] [inceput] [TgJiu] [Sara] [seminte]
Is it really righteous anger what girls need?!
Desigur, intimidare sexuala de catre masculi asupra unei femele se intampla, dar mult mai rar si in comunitati fringe, izolate:
Over six days of competition, though, her team's coach, Aris Bakhtanians, interrogated her on camera about her bra size, said "take off your shirt" and focused the team's webcam on her chest, feet and legs. He leaned in over her shoulder and smelled her.
Ms. Pakozdi, 25, an experienced gamer, has said she always expects a certain amount of trash talk. But as the only woman on the team, this was too much, especially from her coach, she said. It was after she overheard Mr. Bakhtanians defending sexual harassment as part of "the fighting game community" that she forfeited the game.
Sexism, racism, homophobia and general name-calling are longstanding facts of life in certain corners of online video games. But the Cross Assault episode was the first of a series this year that have exposed the severity of the harassment that many women experience in virtual gaming communities.
Ms. Pakozdi este acum un star si garantez ca vom mai auzi de ea; in schimb, ma-ndoiesc ca Aris Bakhtanians va mai antrena vreo alta echipa vreodata, si asta pentru ca societatea occidentala are o toleranta foarte redusa la actele de discriminare impotriva femeilor, dar nu si impotriva barbatilor. Ia de pilda cazul lui Karen Klein, femeia platita de contribuabili (probabil ca rezultat al unei opere de binefacere a vreunui politician) sa stea intr-un autobuz: a devenit milionara in urma difuzarii clipului cu insultele copiilor. Este mai putin stiut ca astfel de insulte sunt generate in mare parte de antipatia parintilor fata de oamenii care capata astfel de job-uri (cum ar fi cea cu semnul la trecerea de pietoni) care nu sunt tocmai necesare, ca rasplata pentru servicii aduse politicienilor in campaniile electorale.
Exista cateva studii care arata ca violenta intre femei cat si actele de violenta ale femeilor asupra barbatilor au explodat incepand din anii ‘90, in timp ce actele de violenta ale barbatilor asupra femeilor sunt in cadere libera. Au crescut si actele de vandalism si talharie provocate de femei, dar sociologii le motiveaza prin aceea ca femeile au nevoi. S-ar zice, judecand dupa clipurile de mai sus, cat si dupa cazul profesoarei batause (1, 2) ca asta s-ar intampla si in Romania. Pana si Mircea Badea, Glenn Beck-ul Romaniei / sclavul oral al lui Voiculescu a fost febletea unei astfel de doamne. In traditia lui Bukowski, Badea o lasa pe maica-sa sa sune la politie si pe o colega jurnalista sa-i ia un interviu, aceasta cerandu-i profesoarei sa nu repete unde sta Badea (desi el insusi anuntase la radio), intreband-o in schimb la ce liceu preda.
Ceea ce am inceput sa spun aici este ca in societatea occidentala exista mult mai multe exemple de hartuiala a femeilor de catre femei si a barbatilor de catre femei decat a femeilor de catre barbati si vom asista la acest fenomen crescand si in Romania. Mai mult, cam orice societate trateaza in mod absolut inegal crimele impotriva femeilor si crimele impotriva barbatilor; in Orientul Mijlociu se poate spune ca excesele se indreapta cel mai adesea impotriva femeilor, aceasta fiind o societate tribal-patriarhala, in timp ce in Occident avem o (reverse) discriminare sistemica. Si daca ti se pare ca exemplele oferite sunt neconcludente, ia mai multe sub parola.
Aici vei găsi ştiri inedite, articole hazoase, perspective originale in politică, societate, economie şi relaţii interumane. QUESTIONS (Intrebări)? We got Answers (Răspunsuri există)!