Mai multe articole din bloguri pe care le savurez mi-au reamintit recent de o tara a romanului etern, acel roman inca in viata cand am parasit eu tara. Romanul timid, romanul bine-crescut, romanul cu bun simt, romanul dinainte de (neo)balcanizare, bastanizare sau becalizare.

Era demult de tot, nu facusem inca 5 ani in Canada, eram in primul sau al doilea an de faculta, si-mpreuna cu cativa prieteni porniseram Clubul Studentilor Romani de la U of T (rsc). Simteam inca acut lipsa unor oameni cu care sa am ce vorbi. In inginerie, unde ma aciuasem eu, discutiile pareau sa se-nvarta invariabil in jurul femeilor si al sexului. Din pacate, povestile majoritatii colegilor mei erau fie incredibil de triste (si, probabil, adevarate), fie foarte asemanatoare cu filmele porno. Eu preferam sa tac, dar simteam nevoia unor oameni care gandeau mai aproape de mine. Si cum nu descoperisem clubul de dezbateri inca, am fost foarte fericit cand am auzit ca mai multi prieteni vroiau sa porneasca un club al studentilor romani.

Ne-am adunat mult mai multi decat ne-am asteptat, grupul a demarat, am intrat chiar in executiv, in ciuda aversiunii mele pentru pozitii de lidarsip. Unul din evenimentele pe care le organizam regulat este Concertul, in cel putin doua sau trei editii anuale, dupa cat de prins in examene este executivul: primavara, toamna, si uneori chiar si iarna. Artistii care se produc variaza intre pianisti (si studentii lor de 5 anisori) si violonisti de concert, folk-isti, ansambluri folcorice, dansatori si, din cand in cand, o trupa de teatru, pictori care expun pe culoar si recitatori.

Problema de care m-am lovit intr-una atat ca organizator, prezentator sau spectator este ca nimeni nu-si respecta timpul alocat. Cand ai 20-50 de oameni care asteapta sa intre pe scena (unii individual, altii in grup), este esential sa nu inghiti din timpul altora. Sigur ca spectatorii te vor aplauda si te vor iubi, dar asta nu-i o invitatie sa-ti depasesti timpul alocat. Si-apoi, daca tu depasesti acest timp, o vor face si altii care vin dupa tine – e ca efectul primului ghemotoc de hartie aruncat pe jos. Motivele sunt multe, probabil o combinatie a celor enuntate de dragos (b1, b2). Organizatorii nu pot spune NU, cu atat mai mult cu cat clubul studentilor este o organizatie non-profit, si rolul de presedinte este mai mult sau mai putin onorific / sacrificial. Rezultatul net este ca acest concert dureaza intotdeauna cu o ora mai mult decat scrie in program (adica aproape dublu). Artistii care apar de mai multe editii nu vor sa fie la coada, fiindca stiu ca putini au rabdare si timp sa stea peste program sa-i vada (plus ca poate au alte intalniri mai tarziu in seara aia). Nimeni nu vrea sa fie la inceput, fiindca e bine cunoscut ca romanu’ intarzie, chiar daca inceperea concertului este intotdeauna amanata taman d-aia. Si-uite-asa, toata lumea se bate pe locurile de mijloc din program.

Si-apoi, cum adica sa fii punctual? Asta-i un neologism prost inteles. Punctual nu-nseamna sa vii la timp, inseamna sa have a point, precum Oblio. Romanii stiu asta si-ncearca s-o explice tuturor celorlalte natii

Ce conteaza este ca artistii sa nu se bata si sa se omoare pentru microfon (bbc). And isn’t that the point?!?

Surse

rsc, b1, b2, fg, bbc, 9am, yt