Crestinismul originar – cult demonic

Acei care au avut tangente cu crestinismul ca religie, în special cea crestin ortodoxa, vad la suprafata o credinta a compasiunii si a milei fata de om. Aparentele pot întela, o evaluare a surselor primare ale acestei religii va aduce mai multa lumina privind adevarata-i esenta. Sa începem cu personalitatea lui Iisus Hristos de unde crestinismul a pornit doctrinar.

Numele Hristos este traducerea cuvîntului mesia (mai precis masiah) din ebraica. Înseamna „unsul”, apelatia data de evrei celui care va veni trimis de Iehova (numele dat de ei lui Dumnezeu) sa îi salveze. Prin urmare Hristos trebui sa îndeplineasca în primul rînd o misiune de salvare a poporului evreu. A astfel de salvare cuprindea eliberarea de sub jugul romanilor precum si scaparea de raul uman si social, ceea ce evreii numeau Diavol, Mamona, Belzebul, Lucifer, etc.

Venirea salvatorului poporului era asteptata de multe veacuri. El trebuia sa fie nu numai un salvator al sufletelor dar si un rege din stirpea regelui David care era din neamul lui Iuda. Noul Testament argumenteaza ca Iisus era din aceasta spita si prin urmare putea sa-si ceara dreptul de a fi rege al iudeilor.

Omul Iisus si-a început misiunea cînd avea în jur de 30 de ani. Om fara carte, asa cum se spune în Biblie, era totusi proficient în regulile iudaice bazate pe Vechiul Testament si pe alte scrieri de la acea vreme. Treptat omul Iisus a format în jurul lui un grup de prozeliti care desi mic era perseverent în a-l urma în misiunea pe care si-o asumase. Care erau caracteristicile ei?

Matei, 15, 24, reda cuvintele lui Iisus atunci cînd o femeie canaaneeanca chinuita de un demon îi cere ajutor. „Nu sunt trimis decît la oile cele pierdute ale casei lui Israel” raspunde el. Iisus astfel refuza spunînd mai departe ca „Nu este bine sa iei pîinea copiilor si s-o arunci cîinilor”. Cu alte cuvinte Iisus îi numeste cîini pe toti oamenii care nu erau evrei. Mai departe, în conversatia lor, femeia îi raspunde ca si cîinii manînca din farîmiturile ce cad de la masa stapînilor lor. Iata un episod din Noul Testament care reda vorbele unui om despre care multi cred ca este fiul lui Dumnezeu. Si paradoxal acesti oameni nu sunt evrei ci dintre cei pe care Iisus îi numea cîini.

O alta caracteristica a misiunii salvatorului era ca trebuia sa fie rege al iudeilor. A fost oare Iisus rege? Cu siguranta nu. Întrebat daca este rege al iudeilor omul Iisus spune ca împaratia lui este în ceruri, desi evreii asteptau un rege, asa cum fusese David în vechime, care sa aiba regat pe pamînt nu în cer. Deci nici pe aceasta caracteristica a salvatorului evreilor Iisus nu a îndeplinit-o.

În misiunea salvatorul era inclusa pacea, pe cînd Iisus declara raspicat ca a venit sa aduca sabia nu pacea ca sa-l desparta pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa (Matei, 10, 34-35). Cum poate vorbi astfel cel ce se credea trimisul lui Dumnezeu daca Dumnezeul lui nu era cel a dezbinarii? Cum am eticheta astazi un om care ar spune ca a venit la cineva în vizita cu dorinta de a-i dezbina casa? Un om nebun!

Tenacitatea cu care omul Iisus dorea sa-i convinga pe evrei ca el era mesia era deosebita. Aceasta a atras reactii firesti. Carturarii zicea ca îl are în el pe diavol, pe Beelzebul (Marcu, 3, 22). Oamenii ziceau ca are duh rau (Marcu, 3, 30). Însasi familia lui îl credeau ca nu e în toate mintile (Marcu, 3, 21) nu credeau în el (Ioan, 7, 5). Omul Iisus etala cu adevarat o comportare de om dezechilibrat. Spune în Marcu, 3, 33, „Cine este mama mea? si fratii mei?”. Cum ar fi tratat un om astazi care si-ar respinge astfel rudele? Bolnav mintal!

Noul Testament este plin de relatarea faptelor lui Iisus mai cu seama cu scoaterea duhurilor necurate din oameni. În Marcu, 5, 11-13, se spune cum el a trimis dugurile rele într-o turma de porci. Dupa acest episod oamenii l-au rugat sa plece de acolo vazînd ca lucreaza cu demonii (Marcu, 5, 17). Fariseii, oamenii scoliti în legea iudaica a acelor timpuri, îi spun ca cu domnul demonilor (adica cu Satana) el îi scoate pe demoni (Matei, 9, 34). Multimea i-a zis ca are demon (Ioan, 7, 20; Ioan, 8, 48). Iudeii au spus „Acum stim ca ai demon” (Ioan, 8, 52). Dar el nu a recunoscut argumentînd ca diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Vorbele lui Iisus sunt fara sens. Sa luam de exemplu grupurile mafiote care se razboiesc între ele desi fiecare se afla de partea raului. Faptele diavolului nu tin de ideea ca cei rai nu se bat cu cei rai precum Iisus vrea sa argumenteze, cum ca diavolul ar lupta împotriva lui însusi. Scuza lui Iisus este puerila, cei rai se bat cu toti inclusiv cu alti oameni rai de teapa lor.

Un alt episod din faptele acestui om bolnav mintal este cel cu smochinul. Iisus era înfometat si a gasit un zmochin care nu avea fructe. Suparat, îl blestema pe zmochin: „Rod sa nu mai porti în veac!” dupa care zmochinul s-a uscat. Sa ne imagina ca un om merge la casa unuia si-i cere mîncare. Nu i se da pentru ca oamenii din casa pur si simplu nu au mîncare. Urmeaza ca cel care a cerut mîncare sa îi blestema ca în veac sa nu aiba mîncare în casa aceea. Cum ar fi etichetat un astfel de individ care blestema pentru ca pur si simplu nu ai ce sa-i dai de mîncare atunci cînd el a vrut sa manînce? Putin spus un nebun, este raul întruchipat care pur si simplu nu rationeaza. Ce vina avea zmochinul ca nu avea fructe ca Iisus sa le manînce? Cazul lui Iisus este tipic patologic al unei minti bolnave.

Sa luam de exemplu una din învataturile acestui om, privitor la ceea ce omul manînca. Iisus sustine ca nu ceea ce intra în gura îl spurca pe om, ci ceea ce iese din gura, aceea îl spurca pe om (Matei, 15, 11). Mai departe tot el spune ca tot ce intra în gura se duce în pîntece si iese afara, dar cele ce ies din gura pornesc din inima, si acelea sunt cele ce-l spurca pe om, dar a mînca fara sa-ti fi spalat mîinile, aceasta nu-l spurca pe om (Matei, 15, 17-20). Este o învatatura de doi bani. Conteaza ce bagam în pîntece. Daca cineva baga în gura otrava sau mîncare stricata nici nu mai apuca sa o scoata afara ca poate si muri. Cît priveste ideea ca ceea ce iese din gura îl spurca pe om cum spune Iisus, afirmatia lui este de asemenea o aberatie. Vorbele rele îl usureaza temporar pe om de rautatea din el, desi aruncatul vorbelor pe altii nu este o solutie pentru a scapa de raul din inima.

Sa analizam doctrina pacatului promovata de Iisus, ideea cum ca orice pacat si orice blasfemie li se iarta oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfînt nu li se va ierta (Matei, 12, 31). Sa presupunem ca exista o tara în lume care are un sistem juridic bazat respectînd aceasta învatatura a lui Iisus. Un om ticalos este prins în faradeligile sale si adus în fata judecatorului care va aplica învataturile lui Iisus în cazul respectiv. Sunt consultati martorii care declara ca învinuitul a furat, a batut cinci oameni la betie si a omorît un om cu un cutit. La judecata omul recunoaste ticalosiile facute adaugînd ca a cerut iertare pentru tot raul facut. „Ai spus ceva împotriva Duhului Sfînt?” întreaba judecatorul. „Niciodata!” raspunde omul. Verdictul: „Eliberati-l ca si-a cerut iertare în numele lui Iisus Hristos, dar nu a hulit Duhul Sfînt!”. Poate o atare învatatura a iertarii vesnice sa vina de la Dumnezeu sau de la Diavol? O astfel de metoda de a face dreptate oamenilor este înselaciune curata, Dumnezeu nu poate ierta rautatile oamenilor, cei vinovati trebuie sa repare cumva raul adus si sa învete ca repetarea raului nu va fi iertata prin simpla recunoastere a greselii. Învatatura lui Iisus este prostie curata. O societate sanatoasa mintal nu poate exista functiona pe astfel de învataturi fara sens.

Evreii în Vechiul Testament aveau o metoda mai logica, desi nu era cu totul justa, ideea ca se plateste ochi pentru ochi. Dar în învataturile lui Iisus privind aplicarea dreptatii se vede mai degraba mîna diavolului decît cea a unei forte a dreptatii. Numai diavolul trece cu vedere ca merge si asa, ca simpla iertare data de el diavolul poate absolvi pe om de relele pe care le face. Satana iarta de pacat pentru a-l tine pe pacatos în pacat cu el. Este si metoda folosita de Iisus pentru a-i mentine pe oameni în jugul suferintei pe care a initiat-o în locul salvarii din suferinta pe care trebuia sa o aduca asteptatul mesia, salvatorul evreilor.

Sa cercetam cum Iisus crede ca oamenii lui Dumnezeu pot fi deosebiti de cei ai diavolului. În Matei, 7, 10-20, Iisus îi avertizeaza pe ucenici sa se fereasca de profeti mincinosi caci dupa roadele lor vor fi cunoscuti. Preceptul este bine stiut din Vechiul Testament, ideea ca pomul se cunoaste dupa rod. Sa vedem ce roade a adus pomul lui Iisus dupa asa zisa înaltare a lui la cer?

Crestinismul a patruns treptat în lumea zisa „pagîna” prin înfricosarea oamenilor asupra pedepselor ce-i asteapta daca nu se voi supune noii învataturi. Aceasta frica de naluci persista si astazi fiind practic hrana crestinismului. Fara continua teroare a diavolului care pîndeste la orice pas crestinismul s-ar dezintegra. Observam ca atentia este pe diavol si toate cele care vin cu raul si suferinta, rastignirea lui Iisus pe cruce, patimile lui, etc. În cele din urma Iisus pozeaza în învingator, chiar dupa ce a fost batut în cuie pe cruce. Dar sechelele mentale pe care le implanteaza în mintile oamenilor, pe cei mai multi ramîn sa-i bîntuie toata viata. Desi despre „învingatorul mortii”, se spune ca a ajuns acolo la dreapta Tatalui, el priveste cu detasare întreaga panorama care a urmat dupa „înaltarea sa”. Sa vedem fructele date ce pomul sadit de Iisus pe pamînt. Ce a urmat?
Razboaie, maceluri împotriva evreilor si ale altora, dezbinare vesnica printre cei care au urmat învatatura lui Iisus, inchizitie, arderea cartilor, obida oamenilor, cuceririle sîngereoase urmînd crucea însîngerata, care cînd era pumnal cînd cruce, si multe alte „fructe” ale demonului „înaltat la cer”. Ne putem întreba daca nu s-a dus cumva direct în iad de unde nici ca-i pasa de ce se întîmpla pe pamîntul deoarece sistemul introdus de el functioneaza din plin pe pamînt. Salvarea care se astepta din partea unui trimis al lui Dumnezeu este nonexistenta în cazul Iisus.

Cine este în masura astazi sa evalueze misiunea „salvatoare” ale lui Iisus? Toti cei care au avut tangenta cu crestinismul. Salvatorul se dorea un personaj al salvarii din durere nu cineva care aduce durere prin sabia pe care cu adevarat a lasat-o omenirii. Si sîngele continua sa curga si astazi si va continua atîta timp cît oamenii venereaza pe demonul care a adus suferinta omenirii cu 2000 de ani înainte. Iata ca în ciuda obiceiului diavolului de a minti, totusi de cîteva promisiuni s-a tinut.

Care este spectrul crestinismului astazi în lume? Nici o alta religie nu are mai multe secte decît cea crestina. Dezbinarea generata de Iisus înca de cînd era viu pe pamînt continua astazi cu aceeasi forta încît te întrebi cum de este posibil ca oamenii sa interpreteze diferit ideile dintr-o carte care este destul de coeziva în continut, Biblia? Explicatia nu poate fi decît ca Biblia este o carte plina de contradictii, atît Vechiul cît si Noul Testament. Cel putin Noul Testament este grosier privind salvarea oamenilor de la moarte de catre cineva care nu s-a salvat pe sine însusi. Oasele i-au putrezit de mult acolo în Orientul Apropiat. Evreii nu l-au acceptat pe Iisus deoarece nu era nimic în el sa sugereze ca-i poate salva, ca-i poate elibera de sub jugul romanilor asa cum se astepta de la un rege din spita lui David.

Cine a fost Iisus? Respingerea lui de catre evrei în mod automat îl califica impostor si amagitor. Nimeni nu a facut o evaluare mai justa asupra cine a fost Iisus decît poporul din care face parte si în mijlocul caruia a trait. Si ei l-au categorisit drept amagitor. Învataturile ieftine si stupide ale lui Iisus au mai mult marca raului decît cea a binelui. Omul Iisus este un caz patologic de bolnav mintal a carui misiune „salvatoare” a supravietuit prin conjunctura istoriei, prin frica pe care o împlînta în mintile oamenilor asa cum numai duhurile rele fac, degizînd raul într-un ambalaj pe care scrie fericire si salvare. Dezbinarea adusa de „fiul lui Dumnezeu” continua sa ne macine sufletele si sa ne desparta inimile cu sabia pe care a promis-o. Si asta avem astazi: fiul despartit de tatal sau, fiica de mama sa, asa cum se arata în Matei, 10, 34-35. Crestinismul este un cult demonic, cea mai mare minciuna care a putut vreodata exista în omenire: venerarea unui demon ca „fiu al lui Dumnezeu”.

Va veti întreaba cum se explica atîtea frumuseti vazute în biserici si catedrale? Exista realmente creatii minunate care glorifica amintirea narativa a celui care a fost Iisus. Raspunsul este ca aceste minunatii sunt rodul idealului mintii omenesti, nu cel al învataturilor lui Iisus. Crestinismul este o religie parazitara care se întinde oriunde poate sa ajunga cu teroarea fricii. Oamenii au creat cu mare elan frumuseti în biserici si catedrale pentru a contracara urîciunea crestinismului originar al lui Iisus, idealizînd aspectele durerii, portretizînd un Iisus cu fata blînda si resemnat în fata mortii, postura victimei care induce mila în cei care o privesc. Dar cînd este sa evaluam obiectiv consecintele acestor aberatii doctrinare gunoiul crestinismului iese la suprafata în felul de a se comporta al oamenilor, în modul lor de existenta, în violenta si rapacitatea sociala a unora care pozeaza în crestini, deoarece Iisus le-a promis ca orice li se poate ierta afara de blasfemia împotriva Duhului Sfînt (Matei, 12, 31). Oamenii sinceri aflati printre ei sunt doar victime credule care resemnati si depasiti de întelegerea reala a demonismului crestin nici nu stiu practic în mîna cui intra.

Puterea politica a înteles cu realism marele potential de manipulare a crestinismului care a fost folosit de toate sistemele sociale inclusiv comunismul care initial l-a respins. Ulterior crestinismul l-a tolerat si folosit în slujba noilor guvernanti care, înclinati spre rau, exploatare si minciuna, s-au aliat cu cei de-o teapa cu ei, cei care îl slujeau de Diavol întocmai ca si ei, dar folosind metodele demonului de pe crucea însîngerata, Iisus „salvatorul omenirii”.

Despre cel care a scris aceste rînduri nu este nevoie sa va întrebati cine este. Un om ce îndrazneste sa gîndeasca în cele asternute aici. Am scapat de frica, ma simt usurat, nu mai port jugul crucii, nu mai sunt un întemnitat al lui Iisus. Privesc la cer, la soare si ma gîndesc cum oamenii acestor vremuri mai pot crede ca undeva în Orientul Apropiat, Dumnezeu si-a trimis pe fiul sau unic sa „moara” pentru ca noi sa avem viata vesnica. Daca un astfel de Dumnezeu face experimente cu noi sa afle ca nu i-au reusit. Dar daca este mîna Diavolului întreaga deceptie a reusit. Sunt milioane si milioane de oameni care au asimilat patologia lui Iisus, un bolnav mintal de a carui boala se sufera în prezent în proportii gigantice. Aceasta ne poate duce la pieire. „Salvatorul” demonic ne-a adus încet încet la marginea prapastiei de anihilare a omenirii. Unde sa mai cautam salvarea?

unom

Sent: Friday, April 03, 2009 11:16 PM
Subject: Noi, Romanii, stramosi ai popoarelor latine !
"
Faptul ca NOI, Romanii, suntem stramosii tuturor popoarelor latine si
nicidecum o ruda marginala a latinitatii, ar trebui sa ne faca sa ne
mandrim si nicidecum sa cautam contra argumente, precum cei  lipsiti
de intelepciune care isi taie cu sarg craca de sub picioare..."
Noi, Romanii, stramosi ai  popoarelor latine !
M-am intrebat de multe ori care este motorul schimbarilor pozitive
intr-o societate si trebuie sa recunosc ca de cele mai multe ori sunt
tinerii care refuza sa accepte un adevar relativ, mincinos,
contestabil. Ei sunt cei ce nu sunt legati de interese politice ori
religioase de moment, ei sunt cei ce cauta un adevar absolut. Deci pe
ei ii indemn sa-si intrebe profesorii de istorie si de limba romana:
Cat la suta din Dacia a fost cucerita de romani ?
Si daca profesorul stie raspunsul: 14 % din teritoriul Daciei (care se
intindea de la vest la est, de la lacul Constanta-Elvetia de azi si
pana dincolo de Nipru).
Urmeaza alta intrebare: Cati ani au ocupat romanii acei 14% din
teritoriul Daciei ?
Si daca profesorul va raspunde : numai 164 de ani, atunci puteti merge
la urmatoarea intrebare:
Soldatii 'romani' chiar veneau de la Roma si chiar erau fluenti in
limba latina ?
Aici le va fi si mai greu sa va raspunda, caci acei soldati 'romani'
vorbeau orice limba numai latina nu ! Cohortele aflate pe pamantul
Daciei cuprindeau soldati din diferite parti ale imperiului roman,
uneori foarte indepartate. Gasim Britani din Anglia de azi, Asturi si
Lusitanieni din peninsula Iberica, Bosporeni din nordul Marii Negre,
Antiocheni din regiunile Antiochiei, Ubi de la Rin , din partile
Coloniei, Batavi de la gurile acestui fluviu, Gali din Galia, Reti din
partile Austriei si Germaniei sudice de azi, Comageni din Siria, pana
si Numizi si Mauri din nordul Africii ( C.C.Giurescu, Istoria
Romanilor, I, 1942,p.130).
Si ultima intrebare: cum a fost posibil ca intr-un asa de scurt
interval istoric TOATA populatia Daciei sa-si uite limba si sa invete
o limba noua, limba latina , de la niste soldati 'romani' care nici ei
nu o vorbeau ?
Cand toate popoarele civilizate din lume initiaza, desfasoara si
promoveaza valorile istorice care le indreptatesc sa fie mandre de
inaintasii lor, gasim opinia unor astfel de 'adevarati romani', care,
nici mai mult, nici mai putin, spun despre formarea poporului
daco-roman: 'soldatii romani au adus femeile si fetele dace in
paturile lor si asa s-au nascut generatii de copii, care invatau numai
limba latina de la tatal lor, soldatul 'roman'...
Cum or fi venit ele din Moldova de azi, din Basarabia, de pe Nistru,
Bug si de pe Nipru, acele sotii si fete de traco-geti si carpi, de la
sute si sute de kilometrii departare ca sa fie 'fecundate' de soldatii
'romani'?
Dupa parerea stimabililor, femeile daco-gete erau si 'curve', ba chiar
si mute, nefiind in stare sa-si transmita limba stramoseasca copiilor
lor! Cit despre noi, urmasii lor, cum ne-am putea numi altfel decat
'copii din flori' aparuti dintr-o aventura amoroasa a intregii
populatii feminine dacico-gete, la care masculii autohtoni priveau cu
'mandrie', asteptand aparitia 'samburilor' noului popor si
grabindu-se, intre timp, sa invete cit mai repede si mai bine noua
limba, limba latina, cand de la sotii, cand de la fiicele lor (iubite
ale soldatilor romani cuceritori) ba chiar si direct, de la soldatii
romani navalitori ce le-au injosit caminele...
La Centrul Cultural Roman, pe data de 26 octombrie 1999, am aflat de
la o alta somitate, de origine romana, prof.dr. in arheologie Ioan
Pisso, ca dacii au invatat latina, de la romani, prin baile de la
Sarmisegetusa lui Traian! De ce prin baile romane si de la niste
soldati cam fara haine pe ei? Nu prea stiu ce a vrut sa spuna
stimabilul profesor din Cluj despre barbatii daci, dar cred ca nici un
roman, nici macar in joaca, nu are voie sa faca o astfel de afirmatie
decat daca... de fapt tot dansii ne spun ca ne tragem din 'doi barbati
cu... 'brate tari' !
Astfel de declaratii ' istorice' te fac sa-ti doresti sa fii orice,
numai roman nu ! 'Domnilor, Dacia a fost cotropita de romani in
proportie de numai 14% si pentru o perioada istorica foarte scurta, de
164 de ani. 86% din teritoriul Daciei nu a fost calcat de picior de
legionar roman. Este greu de crezut ca intr-o asa de scurta perioada
istorica, dacii sa fi invatat latina , fara ca pe 86% din teritoriul
lor sa-i fi intilnit pe soldatii romani. Dar daca nu de la romani au
invatat dacii latina , atunci de la cine? - se intreaba aceeasi demni
urmasi ai lui Traian?
Herodot ne spune ca, cel mai numeros neam din lume, dupa indieni, erau
tracii. Iar Dio Casius ne spune si el: 'sa nu uitam ca Traian a fost
un trac veritabil. Luptele dintre Traian si Decebal au fost razboaie
fraticide, iar Tracii au fost Daci'. Faptul ca dacii vorbeau ' latina
vulgara', este 'un secret' pe care nu-l stiu numai cei ce refuza sa-l
stie.
'Cind sub Traian romanii au cucerit pe daci
La Sarmi-seget - usa n-au trebuit talmaci,
afirma Densusanu si asta totul schimba,
Deci, dacii si romanii vorbeau aceiasi limba !'
Daca astazi se considera ca 95% din cunostintele acumulate de omenire
sunt obtinute in ultimii 50 de ani, sa vedem cum si notiunile noastre
despre istoria poporului daco-roman pot evolua. Cind nu de mult s-a
publicat teoria evolutiei speciei umane in functie de vechimea
cromozomala, s-a ajuns la concluzia ca 'prima femeie' a aparut in
sud-estul Africii. Urmatorul pas urias a fost in nordul Egiptului, iar
de aici, in Peninsula Balcanica.
Cind profesoara de arheologie lingvistica Marija Gimbutas, de la
Universitatea din Los Angeles, California, a inceput sa vorbeasca
despre spatiul Carpato-Dunarean ca despre vatra vechii Europe, locul
de unde Europa a inceput sa existe, am fost placut surprins si m-am
asteptat ca si istoricii nostri sa reactioneze la fel. Dar, din partea
lor am auzit numai tacere.
Cind profesorii Leon E. Stover si Bruce Kraig in cartea 'The
Indo-European heritage', apruta la Nelson-Hall Inc., Publishers, 325
West Jackson Boulevard, Chicago, Illinois 60606, vorbesc la pagina 25
despre Vechea Europa a mileniului 5 i.d.H., care-si avea locul in
centrul Romaniei de azi, sa nu fim mindri?
Cind studiile de arheologie moleculara ne indreptatesc sa ne situam pe
primul plan in Europa ca vechime, nu-mi este usor sa le raspund unor
persoane care nu citesc nici ceea ce spun  inteligent altii despre noi
si nici macar ce scriu eu. Studii impecabile cromozomale, la nivel de
mitocondrie, folosind PCR (polimerase chain reaction) , pot determina
originea materna a unor mumii vechi de sute si mii de ani. Teoria
genoamelor situeaza spatiul carpato-dunarean ca fiind, nici mai mult
nici mai putin decat, locul de unde a inceput Europa sa existe, locul
unde acum 44.000 de ani sosisera primele 3 Eve si primul Adam...
Cand am scris 'Epopeea Poporului Carpato-Dunarean', si volumele 'Noi
nu sintem urmasii Romei', 'In cautarea istoriei pierdute' si
'Calatorie in Dacia - tara Zeilor', m-am bazat pe astfel de cercetari,
dar si pe cartea unei somitati in domeniul preistoriei Europei, D-l V.
Gordon Childe, professor la Universitatea din Oxford, Anglia, caruia I
se publica, in anul 1993, la Barnes & Noble Books, New York, 'The
History of Civilization' , ' The Aryans'. El exploreaza intr-un mod
fascinant originea si difuzarea limbilor in Europa preistorica. Intre
paginile 176-177 publica si o harta aratind leaganul aryenilor in
timpul primei lor aparitii: si minune mare, spatial Carpato-Dunrean
este cel vizat !
Cand roata, plugul, jugul, caruta cu doua, trei si patru roti apar
pentru prima data in lume pe teritoriul nostru, dacic, cand primul
mesaj scris din istoria omenirii se gaseste tot pe teritoriul nostru,
la Tartaria , cand primii fermieri din Europa sunt descrisi pe acelasi
spatiu, intr-o perioada cind Anglia abia se separa de continent si din
peninsula devenea insula - 6,500 i.d.H., (vezi John North, 'A new
interpretation of prehistoric man and the cosmos', 1996, Harper
Collins Publishers, 1230 Avenue of Americas, New York, 10020,
Chronology), nu-ti vine a crede ca tocmai cei pentru care aduni aceste
informatii formidabile despre poporul si spatiul pe care il ocupa tara
noastra, te deceptioneza !
Nu de mult, la Primul Congres International de Dacologie, Bucuresti,
hotel Intercontinental, domnul profesor doctor in istorie Augustin
Deac ne vorbea despre 'Codex Rohonczy', o cronica daco-romaneasca,
insumand 448 pagini, scrisa in limba romana arhaica, 'latina vulgara',
cu alfabet geto-dac. Pe fiecare pagina se aflau scrise circa 9-14
randuri. In text sunt intercalate 86 de miniaturi executate cu pana,
care prezinta diferite scene laice si religioase. Directia scrierii
este de la dreapta la stinga si textul se citeste de jos in sus.
Descoperim ca in bisericele vechi, daco-romanesti, cultul ortodox se
exercita in limba 'latina vulgara', chiar pana in secolele XII-XIII,
cand s-a trecut la oficierea cultului in limbile greaca si slavona.
Codexul cuprinde mai multe texte, ca 'Jurmantul tinerilor vlahi',
diferite discursuri rostite in fata ostasilor vlahi inaintea luptelor
cu migratorii pecenegi, cumani, unguri. O cronica privind viata
voievodului Vlad, care a condus Vlahia intre anii 1046-1091, Imnul
victoriei vlahilor, condusi de Vlad asupra pecenegilor, insotit de
note muzicale etc. Atunci se mira si se intreaba, pe buna dreptate,
Domnul professor doctor in istorie Augustin Deac: 'de ce institutele
de specialitate ale Academiei Romane au ramas pasive la descoperirea
si descifrarea acestui document istoric, scris in limba daco-romana,
latina dunareana, intr-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu
mult inaintea celui latin al romanilor ?'
Dar, dupa orientarea ideologica ce o au, cei sus amintiti ar fi
preferat ca acest diamant sa nu se fi descoperit. Academia Romana ar
fi trebuit sa organizeze o mare sesiune stiintifica cu caracter nu
numai national, cat mai ales international. Dar si ei, la fel ca si
'romanii adevarati', vajnicii urmasi ai lui Traian, vor sa arate
omenirii ce inseamna sa fii umil si sa-ti dispretuiesti stramosii,
trecutul si neamul...
Faptul ca NOI, Romanii, suntem stramosii tuturor popoarelor latine si
nicidecum o ruda marginala a latinitatii, ar trebui sa ne faca sa ne
mandrim si nicidecum sa cautam contra argumente, precum cei  lipsiti
de intelepciune care isi taie cu sarg craca de sub picioare...
Cu deosebita stima,
Dr. Napoleon Savescu,
Fondator & Presedinte al 'Dacia Revival International Society of New York',