Continui povestea copacilor copilariei impletita cu extrase din tragi-comedia comunitara. In prima parte ne-am uitat la copaci mai indeaproape; aici privim mai mult oamenii. Daca la inceput paralelele erau apropiate, aici sunt pe continente diferite.

Poate ca unul din motivele pentru care nu-ntelegeam este ca in timp ce ei jucau fotbal, eu mai mult ma plimbam pe sub copaci. Poate ca sa joc si eu, sau poate c-asa-i placea lui, Bamo facea o echipa in care ii baga intotdeauna pe cei mai talâmbi si mai nanai. Printre care, evident, si eu. Si cu echipa asta el reusea sa castige. Cum facea asta si jocul mintilor de pe terenul de fotbal ma interesau mult mai mult decat victoria in sine si jocul mingiei. Pe de o parte era Bamo, care juca intotdeauna calm, dar concentrat, atent si alert. Pe cealalta, Cara, un tip mai scurt si cu vocea usor dogita, de om sugubat care s-a apucat de fumat si tipat pe stadion inainte de vreme. Cara parea sa fie acolo, ca si mine, mai mult sa se distreze, dar reusea sa joace mult mai bine. Mi-l amintesc relaxat si zambitor. Mai era unul Zarce, mai mic cu cativa ani decat noi si un pic cam isteric. Era foarte subtire, si privindu-l alergand ma gandeam la un manz nervos, abia nascut, care face primii pasi pe niste picioare mai lungi decat poate controla. Cu Gosrad n-am jucat des, dar mi-l amintesc fiindca n-am stiut niciodata ce era intre el si Lux. Cand i-am cunoscut mi s-a parut ca sunt frate si sora, dar de fapt erau numai colegi de clasa. In ziua cand am dat noroc pentru prima oara, Gosrad mi-a jucat o festa socanta: m-a pus sa-i dau un pumn in piept. Eventual, am semi-consimtit, ocazie cu care pumnul meu a disparut in pieptul sau precum urma sa vad in anumite filmulete pe Internet la multi ani distanta, in timp ce el juisa de bucuria farsei. Desi ii lipsea osul stern (sau era scufundat), Gosrad avea aceeasi pasiune pentru labirinturi intelectuale, pe care le-am explorat de cateva ori impreuna.

In practice, related theories have been described by authors throughout history. Thucydides (ca. 460 B.C.-ca. 395 B.C.), for example, expressed the concept thus: "[T]hey devote a very small fraction of time to the consideration of any public object, most of it to the prosecution of their own objects. Meanwhile each fancies that no harm will come to his neglect, that it is the business of somebody else to look after this or that for him; and so, by the same notion being entertained by all separately, the common cause imperceptibly decays." Aristotle (384 B.C.-322 B.C.) similarly argued "That all persons call the same thing mine in the sense in which each does so may be a fine thing, but it is impracticable; or if the words are taken in the other sense, such a unity in no way conduces to harmony. And there is another objection to the proposal. For that which is common to the greatest number has the least care bestowed upon it. Every one thinks chiefly of his own, hardly at all of the common interest; and only when he is himself concerned as an individual. For besides other considerations, everybody is more inclined to neglect the duty which he expects another to fulfill; as in families many attendants are often less useful than a few." More recently, William Forster Lloyd noted the comparison with medieval village land holding in his 1833 book on population.

A few documents on this topic: [Harding] [Rothbard (mirror)] [Limits] [Trad Eco] [EvoBio] [Sex] [AdaptationExtinction] [EvoBioEco]

Si daca tot am intrat pe terenul B-istilor (cei din clasa rivala C-ului, in care eram eu si Bamo), tre’ sa-l mentionez si pe Nicos, Agurida si Tefo. Nicos era un tip solid, fara a fi nici prea gras, nici prea muschiulos. Zambea intotdeauna ca un om multumit de sine, satisfacut, si un pic siret. Era hrahrait, clipea des, si avea un frate mai mic care-i era copie fidela si clipea si mai des. Nicos era in Montreal ultima data cand am auzit de el, dar cand eram mici, cred ca statea in acelasi bloc cu Tefo. Tefo era inalt si suferea des. Nu m-am imprietenit cu el, intrucat umblau zvonuri ca dupa ce m-am despartit de Karlina, a pus el mana (si nu numai) pe ea. Si el fiind gura mare s-a apucat sa pove tot felu’ de chestii, ca-ncepusem la un moment dat sa ma-ntreb daca noi am fost cu aceeasi femeie (fetita?). Agurida a fost multa vreme pentru mine si Bamo un model de succes. Era bun si la sport, si la invatatura. Bamo il cita ca pe-un exemplu in toate. Era un fel de Brian Boitano al copilariei noastre.

Libertarienii si liberalii clasici citeaza des tragedia comunelor ca un exemplu a ce se intampla cand dreptul de proprietate Locke-an la resurse comunitare este interzis de guvern. Ei zic ca solutia la tragedia comunelor este sa permiti indivizilor sa obtina dreptul de proprietatea asupra resursei, adica privatizarea acesteia. Ludwig von Mises a scris in 1940:

If land is not owned by anybody, although legal formalism may call it public property, it is used without any regard to the disadvantages resulting. Those who are in a position to appropriate to themselves the returns — lumber and game of the forests, fish of the water areas, and mineral deposits of the subsoil — do not bother about the later effects of their mode of exploitation. For them, erosion of the soil, depletion of the exhaustible resources and other impairments of the future utilization are external costs not entering into their calculation of input and output. They cut down trees without any regard for fresh shoots or reforestation. In hunting and fishing, they do not shrink from methods preventing the repopulation of the hunting and fishing grounds.[20]

Criticii acestei solutii au remarcat ca multe comune, cum ar fi stratul de ozon si bancurile de peste oceanic ar fi foarte dificil sau imposibil de privatizat.

Agurida avea o gramada de atribute secrete. In spatele succesului sau multilateral se afla o lipsa majora: unul dintre parinti. Dar el era un model si in modul in care traia cu chestia asta. Agurida avea o gura mare, dar nu enervanta – tipa numai cand era necesar. O astfel de necesitate a aparut cand un nene a-nceput sa strige de la geamul unuia din blocuri la noi, si in special la el. Agurida i-a raspuns cum merita, si eventual au inceput o cearta cum numai in mahalalele bucurestene cred ca se-ncingea. Cei doi nu pareau sa fie prima data la un astfel de schimb de replici, aveau experienta, si era un afternoon delight total sa-i asculti. Eventual, nenea cu pricina a lovit sub centura cu asul din maneca intr-o miscare ce inchisese probabil discutia in trecut: Si dac-o mai faci mult pe Mihai Viteazu’, poate te spun lu’ taica-t’u. Agurida a facut o pauza de efect, si-a lasat apoi cuvintele sa curga aproape de la sine: Nu cred c-acolo unde e el poti ajunge ‘mneata vreodata…

Psychologist Dennis Fox used a number, what is now termed "Dunbar's number", to take a new look at the tragedy of the commons. In a 1985 paper titled "Psychology, Ideology, Utopia, & the Commons", he stated "Edney (1980, 1981a) also argued that long-term solutions will require, among a number of other approaches, breaking down the commons into smaller segments. He reviewed experimental data showing that cooperative behavior is indeed more common in smaller groups. After estimating that "the upper limit for a simple, self-contained, sustaining, well-functioning commons may be as low as 150 people" (1981a, p. 27).

Daca toti acesti pui de dac n-au fost in stare sa-si opreasca parintii, e putin probabil ca brotaceii care le-au luat locul vor schimba lucrurile. Si uite-asa, copiii noi se topesc acum impreuna cu asfaltul, in mai multa galagie si praf si – cel mai trist – nici macar nu stiu ca exista sau c-a existat vreodata un altfel.

Surse

Sintagma tragedia comunelor mai apare in cateva publicatii pe care insa nu le-am citit in intregime: Globalizarea ca problema (recomandata), Neoliberalism, libertarian, quizz, capitala blatistilor, votul vechi, mises, etc