Exista o gramada de copaci in constiinta noastra colectiva, incepand cu Gorunul lui Horea, Stejarul lui Baiesu/Pintilie, Palmieru’ lu’ vanGhelie, Bonsaiu’ lu’ Nastase. Alti oameni mari n-aveau un copac anume. Tepes, de pilda, lua orice copac cata vreme nu se rupea usor si era ascutit in varf (bradul, pinul si moliftul?).

Nu e deci de mirare ca atatia romani sunt copaci. Dar chiar daca romanii sunt copaci, legatura cu copacul strabun a fost rupta. Nu mai este! Exista o gramada de actiuni de plantare, dar in ciuda tuturor optimistilor, rezultatul net este defrisarea masiva. Pentru mine, legatura a fost rupta cam tot atunci cand am parasit tara in urma unui sir de intamplari nefaste.

Tragedia Comunelor este un articol influent discutand dilema comunelor; a fost scris de Garrett Hardin si a fost publicat initial in publicatia Science in 1968. Articolul descrie dilema in care indivizi multipli actionand independent in propriul interes ajung sa distruga o resursa comuna chiar si atunci cand este clar ca asta nu este in interesul de termen lung al nimanui. Esenta dilemei comunelor a fost discutata din antichitate, dar sub alte nume si a fost studiata si mai recent, in game theory.

Legatura mea cu copacul strabun s-a-nfiripat in timpul vacantelor de vara la Sucevita si-a celor de iarna in Poiana, la Cabanita. La bunici fiind mergeam zilnic prin padure dupa fragi, hribi si multe mure si deseori ma trezeam alergand de nebun, poate in speranta subconstienta de a ajunge la rusi, a-i bate si-a pune mana pe-un Kalashnikov. In Poiana cateodata de voie, dar de cele mai multe ori involuntar, ieseam de pe partie si-ncepeam sa schiez printre brazi. S-a rupt cand, odata cu sosirea libertatii sub forma de bomboane apocrife din buzunarul lui Ion Ratiu, oamenii din cartierul meu au purces cu mic, cu mare, la taierea copacilor si-nlocuirea lor cu parcari betonate.

Articolul lui Hardin a fost interpretat fie ca un argument pentru privatizarea bunurilor comunitare ori pentru cresterea rolului guvernului.

Imi amintesc sentimentul acut de pierdere cand au disparut copacii din fata blocului meu. Am iesit sa vad ce-i cu zgomotul si i-am vazut pe vecinii mei, inarmati cu utilaje care scoteau fum si galagie, cu narile frematande de placerea macelului, uitandu-se la mine neincrezatori, nestiind daca sunt de partea lor sau impotriva. Eu eram intr-o faza miserupista, urma sa plec din tara, cine eram eu sa le spun ca-si taie o bucata de existenta? Ca viata lor va deveni mai seaca si mai stearpa? Ca atunci cand se vor trezi batandu-se mai des sau cu membrul in continuare adormit in ciuda eforturilor nevestei, vor avea flashback-uri cu copaci macelariti? Nu cred ca m-ar fi inteles. Ei vroiau numai sa nu se mai bata pe locuri de parcare pe borduri. Dar, mi-am zis, la alte blocuri sunt oameni mai luminati, oameni care au simtit ceva alergand prin padure.

Centrala articolului este metafora vacarilor impartind o parcela de teren in comun (the commons), unde toti au dreptul sa-si lase vacile sa pasca. In viziunea lui Hardin este in interesul fiecaruia sa puna cat mai multe vaci pe pasune, chiar daca the commons este astfel afectata negativ. Vacarul obtine beneficii de la mai multe vaci, in timp ce consecintele negative sunt impartite de intregul grup. Daca toti vacarii infaptuie aceasta decizie individual-rationala, the commons e distrusa si toti vacarii sufera.

Copacii n-au disparut insa numai din fata blocului meu. Oameni cu masini pe care n-aveau unde sa le parcheze taiau din ce in ce mai des nodul gordian cu drujba. Si, intr-o miscare care m-a durut cel mai tare, asta s-a-ntamplat si la blocul lui Bamo. Mi-a fost cel mai greu sa ma-mpac cu ideea asta. Oare fotbalul padurelnic nu-semnase nimic? Oare cei cu care jucam cand eram pushti plecasera si ei, sau erau la fel de miserupisti ca mine, chit ca ei ramaneau?

Pentru a demonstra ca nu exista solutie tehnica (de genul vom creste productia la hectar prin ingrasaminte chimice), Hardin observa limitele nascute de accesul la energie (si resurse materiale) pe Terra si consecintele acestor limite asupra standardului de viata. Pentru a maximaliza populatia, este nevoie sa minimalizezi resursele cheltuite pe orice in afara de simpla supravietuire, si invers. Rezulta ca nu exista nici o solutie tehnica previzibila la cresterea atat a populatiei umane cat si a nivelului de trai pe o planeta finita.

Ne mai vedem.. si-n parte-a II-a.

Surse

wikipedia: Tragedy_of_the_commons