Un prieten mi-a trimis un email cu subiectul "halucinant". In e(mai)l, interviul hotnews cu o emigranta romanca din Canada.

Cum ziceam, calificativul “halucinant” apartine prietenului meu. Eu voi lua interviul si-l voi comenta. Partea interesanta este ca tot in aceeasi zi, eu taman am luat un interviu unei prietene ajunsa in Canada acum cativa ani. Din pacate, file-ul este in Voice Memo pe iPhone (eu credeam ca-i in TwitMic), si ca urmare este “stuck” din motive complexe si tehnice. Singura solutie, pe langa o revolutie, ar fi sa sparg protectia marului aifoun, actiune zisa si “jailbreak”, dupa un cantec celebru in care (p)Elvis se izmeneste.

Interviul Andreei Ionescu este un prilej excelent pentru a prezenta cateva opinii personale despre viata si acomodarea in Canada. Voi adopta un ton mai critic si usor ironic, dar asta nu din dorinta de a insulta, ci mai degraba din dorinta de a face comentariul mai interesant si mai usor de citit. Cei interesati in interviul propriu-zis si mai putin in opiniile mele il pot citi urmand link-ul HotNews din surse. Sa purcedem igitur.

Andreea Ionescu este profesoara de matematica si chimie in Toronto. A plecat din tara inainte de Revolutie, la varsta de 14 ani, pentru a se lovi, inca de la inceput, de problemele din Canada: continua lipsa de bani, obezitatea oamenilor, poluarea de la masini, lipsa de lume pe strada, mancarea falsa. "M-a frustrat foarte tare faptul ca in Canada sportul sau lectii de arta se plateau si nu erau oferite la o scala la fel de larga sau in complexe special contruite pentru asa ceva", spune Andreea, vorbind despre diferentele dintre Romania comunista si Canada democrata. "Mama imi facuse o imagine a vestului care era o utopie plina de belsug, dar dupa aceea am realizat ca aceasta imagine fusese create pe baza de zvonuri si nu informatii reale. Comunismul oferea multe avantaje si o viata mult mai lejera decat oferea capitalismul. Gradinita pe gratis, universitatea pe gratis". "Democratia este un mod de functionare a unui stat, dar nu rezolva problemele omenirii".

Istoria Andreei seamana foarte mult cu a mea, dar sunt si diferente. Eu am plecat din tara la varsta de 16-17 ani, absolvent de clasa a XI-a la Balcica (Colegiul National Sf. Sava), dupa ce tatal meu, care era deja in Canada de mai bine de un an, mi-a trimis biletele de avion prin posta cu mesajul “vii acum, sau nu vii deloc”. Am in comun cu Andreea destul de mult, si eu fiind puternic dezamagit de realitatea canadiana.

Gradul de (ne)multumire al emigrarii in Canada este dat, am impresia, nu atat de realitatea canadiana cat in special de cat de mult ai muncit ca sa ajungi aici. Daca, asa ca mine sau ca ea, ai venit aici fortat mai mult de imprejurari decat din dorinta proprie, sunt sanse mari ca vei avea ceva nemultumiri in privinta Canadei, iar o parte din spiritul revolutionar comun adolescentilor va fi indreptat impotriva tarii adoptive. In ce ma priveste, eu sunt nitel mai moderat in criticile mele poate si pentru ca venirea aici a fost decizia mea intr-o masura mai mare, in sensul ca la varsta de 16-17 ani ai mai multa libertate de a zice “nu” decat la 14 ani – totusi nu MULT mai multa.

Eu am aplicat acest principiu in relatii cu foarte mult succes. Cand comunic in mod intim cu o pretena, o las aproape intotdeauna sa se exprime on top, pen’ca orgasmul astfel obtinut, cu munca, este mai pretios si mai real. Si cand, la sfarsit, ea-mi sopteste sfielnica si oarecum rusinata la ureche “am terminat de n ori”, stiu ca n este o suma din orgasmele reale muncite de mine (x) + orgasmele reale muncite de ea (y) + orgasmele mimate ca sa ma simt eu bine (z). Mai stiu ca y > x dar sper ca nu y >> x si sper ca z –> 0.

In curand pe ecrane episodul II.

Sources / More info: HotNews, notcanada