Eu am mai scris despre munca si nemunca. Si recent imi pica ochiul de sticla pe articolul lui Alex M, el insusi (articolul) inspirat de un editorial mai vechi de-al lui Plesu.

Ce-i cu titlu’? ..e luat de la o cunostinta foarte veche. Cand l-am cunoscut, muncea de zor la o inventie pe baza careia si-a facut o fabrica in Romania, mai tarziu. Era tare grabit, intrucat probabil intelesese ca nevasta-sa pusese ochii pe un milionar de pe-aici si el nu mai avea mult de trait in casa cu pricina. Am tot felul de amintiri interesante cu el. De la el am si scanner-ul Logitech de care m-am descotorosit abia cativa ani mai tarziu, pe eBay. Nevasta-sa i-a inscenat cateva luni mai tarziu o faza dura pe balcon, el nu s-a controlat, politia a fost chemata, si-uite-asa omu’ si-a pierdut familia, inclusiv copilu’, nevasta-sa s-a re-maritat cu milionaru’, iar el s-a re-intors in Ro, si-a deschis fabrica si s-a re-casatorit. Un om tare ecologic, ce mai! Pe scurt, dincolo de laudele sale, omul a muncit si s-a zbuciumat mult si n-a ajuns departe dintr-un salariu. El se refera mai degraba la munca fizica, bruta, spre deosebire de munca “strategica”, de businessman.

Cruceru: “Domnilor!”

Mi-o amintesc pe Cruceru, profa de romana de la Balcica (acum, Colegiul National Sf Sava), cum ne-a luat intr-a 9-a, cand Ceasca inca nu picase, si mai avea cateva luni, trecandu-ne pe scurt prin conceptiile filosofice referitoare la munca, de-a lungul timpului. Zicea ea ca unul dintre filosofii greci (nu spui care, da’ ea ne-a zis), considera ca gandirea elevata se naste din repaos. Ne-a dus apoi catre vremurile noastre, cand atat Marx cat si Lenin aberau la greu pe seama muncii, care era un fel de panaceu. Ai fost violat de tac-to? Munceste si te vei simti bine! Ai TBC? Munceste si-ti trece! Vrei sa traiesti intr-un palat? Munceste si uita! Sigur, ea n-a folosit aceste cuvinte intocmai, dar sensul cuvintelor ei mi-a ramas in minte si la ea m-am gandit cand am scris despre Raluca si Bonjour Paresse. Cruceru a devenit profa mea favorita. Eu nu cred ca eram chiar elevul ei favorit, dar luam usor 10 la ea fiindca nu numai ca o ascultam, dar chiar eram in faza cu modul ei de-a gandi.

Mult mai tarziu, aveam sa aflu din lecturi proprii ca si Adam Smith, tatal capitalismului, era si el, la randul lui, tare obsedat de munca, munci-l-as! Iar Plato, daca-l citesti si-ajungi la fazele cu Gardienii, Auxiliarii si temperanta, ajungi la concluzia ca omu’ era francmason .

Vorbele Doamnei Cruceru mi-au intrat in dovleac si nu mi-au iesit niciodata, poate tocmai pentru ca ele contraveneau direct doctrinei oficiale. Nu era prima data cand o profesoara devia de la linia trasata de carm[a/u]ci, dar a fost cea mai frumoasa deviatie de pan-atunci. Si nu m-am putut intreba daca cei din liceele industriale auzeau asa ceva. Probabil ca nu, ei erau Producatorii.

Consultanta lu’ peste

Voi scrie mai pe larg despre experienta mea de consulting la firme Fortune 500. Pentru moment, ma voi margini la a observa ca-n studentie si la scurt timp dupa, in toate gig-urile de consulting am reusit sa negociez hourly rates nitel mai mari decat colegii mei, si-asta in general fiindca sufar si eu de boala romaneasca de a te crede buricul pamantului, dar la modul acut, in sensul ca uneori chiar si sunt. Si-am remarcat ceva foarte trist si ciudat. Eu eram convins ca merit banii cu pricina, intrucat puteam obtine rezultatele pentru care cei angajati permanent “trudeau” saptamani si chiar luni in numai cateva zile. Ma consideram asa-dar un Fat-Frumos al IT-ului. In viziunea mea, complet desprinsa de realitate, eu veneam la lucru, imi faceam treaba in 2-3 ore, si-o uscheam, salvand companiei bani. Din pacate, treaba nu functioneaza asa in marile companii. Sefii te vor acolo, la fata locului, chiar daca nu faci nimic. Daca termini prea repede ce-ai avut de facut, primesti alte prostii. Eu nu eram angajat pe contract ca sa rezolv probleme, ei vroiau sa ma angajeze permanent si nu concepeau ca pe mine nu ma interesa asa ceva. In viziunea celor din middle-management, eu eram platit de 2-3 ori mai mult decat cei pe permanent ca sa fiu un fel de (supa)model de constiinciozitate si randament. Eu trebuia sa-mi doresc cat mai multi bani, chit ca faceam mult mai mult decat aveam timp sa-i cheltui si trebuia de asemenea sa-mi doresc sa fiu angajat permanent, chit ca n-aveam ce face cu asigurarea de sanatate beton si alte chilipiruri. Eventual, am priceput ceea ce nimeni n-avea curaj sa-mi spuna pe sleau: plecand mai devreme, ii faceam pe toti sa se simta prost:

• middle & higher management, care crescusera indoctrinati ca venitul mai tarziu si plecatul mai devreme e privilegiu de sef
• angajatii permanent, care faceau aceeasi bani indiferent cat de repede terminau ce-aveau de facut, si care trageau de timp pe cat de mult posibil
• higher management, care cereau de la CEO bugete din ce in ce mai mari si extinderea departamentelor pe motiv ca este prea mult de lucru

Plesu, subiectiv

Iata ce zice filosoful nostru preferat:

Se practica frecvent o investitie maxima de munca, pentru rezultate care nu se mai percep decât ocazional, în week-end, în vacanta, la pensie. Ai tot ce-ti trebuie, dar esti atât de istovit, încât nu-ti mai trebuie nimic din tot ce ai. (…) Nu mai ai bucurii. Ai „satisfactii”. Reusita profesionala intra în conflict cu bucuria de a trai. Lipsa de timp (blestemul de a fi mereu „ocupat”) suspenda, treptat, cel putin doua din componentele decisive ale unei existente depline: singuratatea si ragazul. Singuratatea e materia prima a reflexivitatii si a constructiei de sine. (…) Ragazul e valorificarea intensa a non-activitatii.

Iata si un soundbite, courtesy of verbiaj:

Alex se-mpotriveste cu toata fiinta sa acestor idei. Si zice:

Domnul Plesu considera ca exista un soi de relatie de interdependenta între timp liber, cîstig si munca. Muncesti pentru un cîstig rezonabil cu care îti cumperi ceea ce îti doresti, dar nu mai apuci sa te bucuri de bunurile achizitionate din cauza lipsei de timp liber. Este corect ce spune dumnealui, desi as avea o obiectie: conteaza foarte mult modul în care te organizezi. (…) Poate ca unii considera ca a muri de epuizare din cauza locului de munca este o dovada mai degraba de prostie decît de eroism. Dimpotriva, as spune eu. Poate ar fi cazul sa ne redefinim notiunea de eroism. Poate ar trebui sa întelegem ca, într-un fel sau altul, eroi sînt toti cei de la care învatam cîte ceva.

Ce-as vrea eu sa stiu de la Alex este daca el chiar crede asta, sau vrea doar sa sara in apararea Producatorilor? Si ce sa fac daca eroii mei sunt Cruceru, Plesu si Corinne Maier, autoarea Bonjour, paresse!?

Nu stiu daca ti-a placut ce-am scris. Sper insa ca, daca ai fost disponibilizat(a) din pricina recesiei, vei folosi la maxim ragazul si singuratatea.

Surse: subectiv, plesu, verbiaj, Plato – vezi wikipedia