Incepusem sa povestesc in seria PocRrrom despre patania mea cu Scarlat, un tigan care si-a trimis cateva flegme, din senin, pe dovleacul meu, pe vremea cand eram pusti de scoala generala. Si cum m-am resemnat (mai mult sau mai putin), dar i-am povestit totusi povestea lui Bamo.

Inainte de a continua serialul PocRrrom e necesar sa-l prezint pe Bamo, ceea ce nu pot face fara sa zic si doua vorbe despre Lux. Bamo era un tip tacut si-un pic timid, dar in spatele timiditatii sale se-ascundea o forta si putere rar intalnite. Ma leaga o gramada de amintiri de el, cum ar fi ca o buna parte din copilarie am fost best friends. Acum este medic specialist in chirurgie estetica sau cosmetica (nush exact cum se spune in romana). Despre “acum” nu stiu insa mare lucru, fiindca desi ies cu el la o bere sau la un club oridecateori merg in Ro, legatura dintre noi doi nu mai este la fel de stransa ca-n vremea copilariei.

Atunci cand eram mici, Bamo era cel mai surprinzator prieten al meu. Nu vorbea mult, ca mine, el tacea si radea des – rosu, timid si cu lacrimi. Dar in spatele timiditatii parea ca intotdeauna stie ce face. Eu imi amintesc de mine insumi ca fiind guraliv, mistocar si calcand in strachini in cea mai mare parte a timpului. Altii par sa ma fi vazut altfel, dat fiind ca atunci cand plecau pe timp mai indelungat, de mai multe zile si-si lasau copiii acasa, parintii din bloc ma rugau sa am grija de odraslele lor, chiar si cand acestea erau mai mari decat mine.

Nefiind un bun fotbalist, eu nu intram intotdeauna in echipa. Si cum nu-mi placea sa stau pe bara, alergam pe bicicleta mea Balkan. Era o bicicleta bulgareasca rosie, cu roti mici, dar piese japoneze, si mergea mult mai bine decat o gramada de alte biciclete din Ro, fie ele Pegas sau semi-cursierele rusesti. Am invatat sa merg pe ea si i-am ramas fidel, prelungindu-i seaua si tragand de ea pana la plecarea din tara. Si cu bicicleta asta colindam mahalaua, gasind intotdeauna un bloc unde se-ntampla ceva interesant.

Blocul lui Bamo era chiar la Drumul Taberei (map), spre deosebire de majoritatea celorlalte blocuri. Acestea erau insamantate pe stradute mici si alei umbrite de garduri verzi, din arbusti decorativi lasati sa creasca inalti, pe verticala, dar tunse totusi suficient cat sa poti trece in viteza cu bicla si sa ramai cu ochii in stare functionala. Intre blocul lui si strada Drumul Taberei era o padurice si un trotuar larg, unde-si parcau oamenii masinile. La scurt timp dupa ‘89, paduricea a fost distrusa si-nlocuita cu o parcare beton(ata), dar pe vremea noastra sub copaci se jucau cele mai palpitante meciuri de fotbal din mahala. Copacii erau parte din joc, ajutand la dribling, interceptand pase, deviind suturi in gol si, in cazul meu, mai dandu-mi si cate-un cap in gura din cand in cand. Poate ca Scutura-Lance a avut si el o padurice asemanatoare la blocul unde-a crescut el, inspirandu-i Visul unei Nopti de Vara.

Spre deosebire de alte blocuri, unde pustimea congrega si barfea in jurul ghenei de gunoi, la blocul lui Bamo se-ntampla mult mai des ceva decat in alte parti, fie fotbal, fie frisbee, fie Frunza – jocul meu preferat. Am suspectat intotdeauna ca asta era datorita influentei moderatoare a personalitatii sale. Bamo se impunea fara sa faca nici un efort deosebit si fara galagie, vorbea rar si de-obicei cu greu, fiindca radea mult mai mult decat vorbea. Dar mai si gandea, spre deosebire de ceilalti, si asta se simtea cumva. Asta nu-nseamna ca ceilalti erau prosti, ba chiar din contra, dar Bamo stralucea cumva fara sa incerce si parca fara sa vrea.

Bamo a avut nunta pe 8 la Radisson. Si chiar daca tare mi-as fi dorit s-ajung, n-am reusit, prins fiind intr-o uriasa porcarie aici, in Toronto. Casa de piatra, si-ncerc sa prind botezul!

Continuarea in Bamo II.