Cand vorbim despre popoare, exista in general 2 atitudini de baza. Prima, comuna din cate-am observat celor foarte tineri sau celor foarte in varsta, este nationalista si atribuie fiecarui popor trasaturi foarte clare si bine-definite rezultand intr-o ierarhie valorica. A doua, sustine prostia ca nu exista absolut nici o diferenta intre oameni sau popoare si ca suntem complet egali. Ca si mai devreme, cu fomeile, propun si alte modalitati, cat de cat stiintifice, de a-ti arunca ochiul asupra lumii.

Turambar, aka Dragnir Glaurunga, aka Cel Bun Care Este, scria recent chestii. Despre Justitie, despre monopolul notarilor, despre cum tara noastra fata mai multi popi decat doctori. Lui Turambar nu-i raspund inca, dar constat cu mahnire ca desi defineste bine termenul de “cultura”, adica in sensul antropologic, nu pare sa fi citit pana la capat articolul din wikipedia la care face trimitere. Dar despre asta intr-un articol viitor.

“Culture”, asa cum e folosit in engleza, cred ca se traduce mai bine in romana prin “societate”. Daca insa subscriu mai multi la “sensul antropologic”, eu nu pot decat sa ma bucur, fiindca am o greseala mai putin de care sa ma feresc la traduceri.

Spre  deosebire de serialul cu fumeile care fumeaza, unde am inceput cu teoria, si cel despre sexism, unde mi-a luat 3 episoade pana am zis ce cred in al patrulea, de data asta voi incepe cu experientele personale – mai precis, c-o dezvaluire: a fost o vreme cand eram mic.

De cand imi amintesc am avut niste ciudate concepte de onoare. De pilda, cand mic plod fiind, ma jucam in fata blocului si Binecuvantatu’ (Bece) mi-a cerut o chestie pe care eu o aveam si el o ravnea cu imprumut, i-am cerut sa-mi jure “pe onoarea sa” ca mi-o da inapoi. Eu eram mai moale cu el decat cu altii, ca-mi dadea ma-sa prajituri cu frisca – era cofetara la Orizont (si-aveau laborator). Stiam intr-un fel ca nu mi-o va da, dar vroiam sa cred – spermam, mai bine zis – ca Bece e om de cuvant. Ceea ce evident ca nu era cazu’. “Ba, tu n-ai onoare”, i-am spus cu obida, cand l-am prins mai tarziu si el se astepta sa-l bat. L-am lasat apoi sa zboare, crezand ca si-a-nvatat o lectie importanta de viata. Dar n-o invatase, ca mai tarziu mi-a furat o masinuta galbena de fier pe care-o dadeai inapoi si prindea viteza. Mi-au spus Laptarie, si Felie ‘al mic, si Bogu’ si cam toti cei carora el se laudase mai tarziu cu masinuta pe care eu imi cheltuisem toata stipenda de cand fusesem cu Minisongu’ in Zurich, Barcelona si Manresa. Altii isi luasera Fanta si ciocolata si Kinder Surprise dar eu, pampalau, am vrut sa-mi iau ceva “sa-mi ramana”. Si acest ceva era acum in pamant, ingropat de bou’ de Bece. N-am vrut sa-l bat, ca eram credincios in non-violenta si-n plus aveam impresia ca sunt mult mai amenintator cu puterea gandului innegurat. I-am zis cu maxilarul inclestat si cea mai groasa voce de care eram capabil: “acum mergem s-o dezgropi si sa mi-o dai”.

Promit sa revin maine cu partea a II-a! Comentariile - nu inca!

Sources / More info: mai mult amintirile mele, da' hai sa zicem: turambar-justitie, notari-monopol, popi-v-doctori, hnr-irlanda, rol-magistratii, vise-romani,