Un articol de-al lui krossfire m-a aruncat in raul amintirilor muzicale si nu numai. Si-am reascultat muzica pe care-o descopeream la sfarsitul anilor '90..

Krossfire descrie o problema des intalnita de noi to(n)ti. Deseori ne cionim de cretini care se cred buricul pamantului. Cred insa ca problema este un pic mai complexa, iar solutia – inexistenta.

Ce se intampla de fapt? Sa-ncerc pi puncti:

opinia noastra, a fiecaruia..

..dintre noi despre sine este mai buna decat realitatea sau, mai bine zis, decat opinia medie pe care cei din afara o au despre noi. Este normal sa fie asa. Este foarte greu – de fapt, imposibil – sa apreciezi pe cineva la “justa” sa valoare, intrucat aceasta este implicit subiectiva si dependenta de sistemul de referinta al individului in cauza. Cu atat mai grea este aprecierea proprie. Daca opinia ta si opinia altora despre tine nu pot fi decat neconcordante, este clar preferabil ca opinia ta despre sine sa fie mai pozitiva, din motive de optimism aplicat – aceleasi motive, de altfel, pentru care inflatia este preferabila deflatiei.

aroganta este preferabila lipsei de incredere in propriile puteri

Am zas deja, mai sus, de ce. Daca insa te autolimitezi punandu-ti sperantele sub nivelul posibilitatilor, nu faci decat sa te pregatesti pentru ratare. Si-avem atunci o gramada de plebei care-si duc existenta cu capul in tarana, neajungand vreodata sa-si atinga potentialul (mic, cat este).

etica muncii la romani

In mod sigur ca rezultat al comunismului si poate si ca rezultat al capitalismului interbelic mult prea corupt pentru a fi captat imaginatia si simpatia popolara, majoritatea romanilor nu par sa aiba o apreciere pentru munca “de-adevaratelea”. (Cauzele sunt de fapt mai complexe si le vom discuta intr-un articol viitor – cert este ca romanii nu sunt singurii si aceasta atitudine este generalizata in cultura vestica, poate cu exceptia popoarelor germanice; vorbesc despre romani in special pentru ca e putin probabil ca ma citesc francezii.)

Exista insa o “scapare” logica aici. Daca se gaseste un roman aflat intr-un job pe care-l considera sub pregatire (la Institutul de colghere, vorba ctp-ului din “Vremea manzului sec”), acesta devine in scurt timp coplesit de sictir, disperare si dezamagire si va sfarsi prin a face o treaba de mantuiala. In contrast, un om care a trait in state nitel “mai capitaliste” si mai functionale, va cauta sa-si dovedeasca superioritatea facand o munca pe cat de aproape de perfectiune posibil. Daca tu, marele Einstein, esti asa de maret ca nu faci fata la lustruit pantofi, cum poti pretinde altora sa iti ofere alte sanse? Oare n-ar fi mai logic sa-ti demonstrezi geniul facand cea mai buna munca ce poate fi facuta – iar daca pe langa asta, reusesti sa ai si hobby-uri de sef de trib, all the powa 2 ye!

In partea a II-a, nitel context cultural..

UPDATE: Am facut cateva corecturi si am decis sa adaug si urmatorul video clip, mai jos. In ultima instanta, minusurile sunt ceea ce te fac popular si loveable. Prof Peterson vorbeste despre asta, despre Biblie si despre evil intr-o prelegere superba.

Sources / More info: krossy-nivelu