Nu mi-este clar daca omul de rand din Ro stie despre ce se-ntampla cu puscariile secrete CIA - "teroristii" adusi din lumea araba pentru a fi torturati pe teritoriu romanesc - si / sau daca ii pasa. Dar mie mi se pare interesant si m-am gandit sa fac un sumar cu informatiile gasite.
Vorbeam in articolul precedent (referitor la Curtea Veche) despre abuzurile de putere din Canada. Conexia pe care o vad intre toate acestea este ca atat timp cat permitem abuzuri sa aiba loc sub ochii nostri, ne pierdem dreptul moral de a protesta cand ni se intampla noua. Stiu ca sunt putini cei carora le pasa de o editura si mult mai putini cei carora le pasa de niste amarati torturati. Totusi, daca noua nu ne pasa si nu facem nimic acolo unde putem face ceva, de ce le-ar pasa altora ca noi suntem discriminati pe alte meleaguri?
Prin alte parti exista ONG-uri care co-ordineaza astfel de miscari de protest si se bucura de un sprijin masiv in randul populatiei. La noi pe de alta parte, putini se obosesc macar sa bifeze unde se duc cei 2%..
Stirea, dupa cum e relatata de Andy Worthington in truth-out, ofera date concrete cu privire la programul de inchisori CIA secrete in Romania.
Vineri, Oficiul polonez de Graniceri a trimis o serie de documente la Varsovia catre Fundatia Helsinki pentru Drepturile Omului, care, pentru prima data, furnizeaza detalii privind numarul de detinuti transferati de catre CIA la o închisoare secreta în Polonia în perioada decembrie 5, 2002, si 22 sep 2003, si, într-unul din cazuri, numarul de detinuti care au fost ulterior transferati la o închisoare secreta a CIA în România. Existenta închisorilor a fost descoperita de Washington Post pe 2 noiembrie 2005, care s-a abtinut sa "publice numele tarilor est-europene implicate în programul secret, la cererea unor înalti functionari CIA." Cu toate acestea, pe 6 noiembrie 2005, Human Rights Watch a identificat tarile ca fiind Polonia si România, si a declarat ca a vazut "înregistrari de zbor care arata ca un Boeing 737, numarul de înregistrare N313P - un avion folosit de CIA pentru a stramuta mai multi prizonieri din Europa, Afganistan si Orientul Mijlociu în 2003 si 2004 - a aterizat în Polonia si România in zboruri directe din Afganistan în doua rânduri în 2003 si 2004."
Intregul articol este foarte bine documentat si nu-l voi reproduce in intregime, cu exceptia bucatii despre Romania.
Ultima piesa a puzzle-ului relevata de noile documente poloneze se refera la România, unde se arata ca, pe 22 09 2003, cinci prizonieri au fost mutati de la o închisoare poloneza la ceea ce poate era, la momentul respectiv, un nou proiect în România. În raportul sau pentru Consiliul Europei , Marty a declarat:
- Din motive de securitate si capacitate, CIA a stabilit ca partea poloneza a programului de HVD trebuie sa ramâna limitata. Astfel, "o a doua locatie europeana" a fost cautata unde CIA ar putea transfera detinuti "fara vreo revizuire logistica majora". România, utilizata pe scara larga de catre fortele Statelor Unite în timpul operatiunii Libertate Irak de la începutul anului 2003, avea avantaje distincte în acest sens: asa cum un membru al Centrului Antiterorist CIA a remarcat cu privire la locatia propusa a puscariei, "baietii nostri erau familiarizati cu zona. "
- România a fost dezvoltata ca o locatie unde detinutii au fost transferati numai cand programul HVD s-a extins. Înteleg ca "locatia neagra" romaneasca a fost inclusa în program în 2003, a atins cea mai mare importanta în 2004 si a fost exploatata pâna intr-a doua jumatate a anului 2005. Detinutii care au fost tinuti în România au apartinut unei categorii de HVDs ale caror informatii au fost evaluate ca fiind de valoare mai mica, dar în privinta carora Agentia a considerat ca merita înca desfasurate interogari suplimentare.
În timp ce aceasta cale ramâne sa fie explorata, raportul secret de detentie al ONU a sugerat ca trei dintre barbatii detinuti în România pot sa fi fost iemenitii Salah Ali Nasser Salim (rapit în Indonezia, în august 2003), Ahmad Mohammed Farag Bashmilah (rapit în Iordania, în octombrie 2003) si a lui Mohammed al-Asad (rapit în Tanzania în decembrie 2003), care, dupa ce au fost detinuti în închisori secrete în Afganistan, au fost transferati în aprilie 2004 la "o locatie necunoscuta, moderna aparent administrata de oficiali ai Statelor Unite, care a fost intentionat proiectata pentru a induce dezorientare maxima, dependenta si stres în detinuti ...”
Toti cei trei au fost în cele din urma transferati în custodia Yemenului in mai 2005, dar ei au fost în mod clar mai norocosi decât alti oameni adusi în România, ale caror urme s-au pierdut, si sunt la fel de necunoscute ca si cele ale celor cinci barbati transferati din Polonia în România pe 22 septembrie, 2003, a caror existenta tocmai a fost dezvaluita.
Acum, eu nu spun ca am fi avut noi de-ales cand au venit americanii si ne-au zis “facem camere de tortura la voi”. Ce vreau eu sa spun este ca americanii nu sunt un model etic. Colaboram cu ei – mai bine cu ei decat cu rusnacii sau sauditii, clar! – dar n-ar strica sa incercam sa ne dezvoltam propria noastra etica. Asta nu-nseamna sa facem din tun tractoare, dar nici sa ne murdarim mai sus de coate cu rahatul in care s-au bagat. Desi in ochii unora traim intr-o tara mai “sigura”, arabii nu uita usor ca permitem astfel de porcarii pe teritoriul nostru si au tendinta sa-si reaminteasca atunci cand vad un pasaport romanesc intre alti ostateci.
Docomente PDF: [Polish Border Guard] [Letter 2010-07-23] [Data Flights] [June 2007] [2003-02-08] [2003-09-22] [CIA report Aug 09] [UN report] [Hassan Ghul] [Marty report]
Sources / More info: truth-cia-ro (aw), ai-prizonierii-cia-ro, nyt-tot-inainte, xl8, yt-cia-ro
Aici vei găsi ştiri inedite, articole hazoase, perspective originale in politică, societate, economie şi relaţii interumane. QUESTIONS (Intrebări)? We got Answers (Răspunsuri există)!