Mno, iata ca dupa ce am vorbit despre dragalasenia copiilor in I, despre ura masculina in II si relatat o discutie pe mess (tot despre insuratoare, pana la urma) in III, ajungem si la vizita mamei singure.

Am mai “atacat” in trecut mamele singure si in educatia boschetarilor (I, II, III). M-am gandit ca acest articol e mai dificil si necesita un desen explicativ – vezi-l in partea dreapta.

Un sondaj recent in randul femeilor din Canada gaseste ca acestea se considera mai mult ca Thelma (laidback, sunny) decat Louise. Prefera in continuare telefonul pentru a comunica cu prietenele in proportie zdrobitoare 81%, urmat de email 55%, SMS 32%, IM 25% si scrisorile ajung abia la 6%.

Eu stiu asta cat se poate de bine: vand servicii de telefonie VoIP unor cupluri mai in varsta si-ntotdeauna e-aceeasi poveste. El s-a saturat sa plateasca telefonul, in special long distance, ca oricum nu prea-l foloseste si este agasat ca ea-i tot timpul pe telefon, asa ca o pune pe ea sa-l plateasca. Ea se simte cenzurata si considera ca-i treaba barbatului sa se ocupe de platit si de chestii tehn(olog)ice si se plange tot timpul. El se tine tare iar eu am de-a face cu o gramada de plangeri stupide numai pentru ca el nu intelege ca (tele)comunicatiile sunt o nevoie femeiasca la fel de vitala, fundamentala si de netagaduit ca cea de ciocolata dinamica.

In randul acelorasi imposibilitati se afla si nevoia unor femei (in principal mamele singure, din cate-am observat) de a obtine directii verbale si nu de la harta gugal. Cand fac reclama subsolului casei, pe care-l inchiriez, bag si un link catre harta in toate anunturile si chiar si instructiuni verbale intr-o extensie de telefon (IVR). Acestea nu pot fi insa folosite de unii oameni, in special cei de persuasiune feminina, ale caror resurse cerebrale sunt ocupate aproape exclusiv de masinutele de produs muci, caca si scancete. Cand iti raspund 20-30 (uneori pe zi) la un anunt devine nitel agasant sa trebuiasca sa explici cum ajung unor oameni despre care se spune ca nu prea le au cu orientarea si deseori nici macar cu limba engleza (realitatea parand deseori sa confirme aceste prejudecati). Si asta cu atat mai mult cu cat cei ce raspund anunturilor au tendinta sa se buluceasca sa sune toti deodata. As putea sa dau 10 exemple dar voi da unul singur, cat se poate de tipic.

Pe la 7 dimineata ma suna cineva pe numarul de telefon dedicat anuntului de inchiriere (mai tarziu, verificand log-ul, descopar ca m-a sunat si pe la 11 pm dar telefonul n-a sunat fiindca-i setat sa-mi respecte orele de somn). E vesela si lenta, imi spune c-a vazut anuntul online si vrea sa vina sa vada apartamentul. Nu se grabeste deloc dar eu am treaba. Vrea sa-i dau directii, eu ii spun ca nu pot si ii ofer posibilitatea de a scoate harta codului postal sau de a asculta instructiunile din extensia telefonica. Isi noteaza extensia dar vrea si codul postal si dureaza vreo 5 minute pana-l intelege, bruiata fiind de onomatopeele animalutului. Ma consolez gandindu-ma ca daca i-as fi dat directii mi-ar fi luat o ora. A doua zi, cand trebuia sa vina, nu vine si nici nu da telefon. Ma suna a treia zi sa-mi spuna ca s-a uitat pe gugal map dar n-a gasit codul meu postal (dap! sunt o inchisoare CIA sau casa lu’ Osama) ceara din nou directii si sa-mi spuna ca n-a mai reusit sa vina (wow! whodda thought!). Vrea sa vina dimineata in schimb ca seara cand pot eu nu mai poate. Fac in asa fel sa fiu acasa la o ora care-i convine ei, dar vine in schimb tot seara, dupa ce a mai dat vreo 3 telefoane sa ceara directii.

In ciuda eforturilor mele, sunt un pachet de nervi controlati. De obicei copiii mici ma plac, dar nu si cand sunt ca Palpatine. Incerc sa nu ma uit des la el, sa nu-l curentez cu privirea. Tipa a venit cu sora-sa, lasa caruciorul afara, vine cu copilul care ma vede si incepe sa planga. Afara a plouat si atat ea cat si celalata aratare (sunt dragute, dar am draci) lasa in urma o dara umeda, de melc. Se uita intrebator la mine, asteptand sa le cer sa se descalte, dar eu incerc sa termin cu asta cat mai repede si o duc repede prin casa. Incerc sa fiu calm si pragmatic, dar copilul imi simte pornirile sangeroase si plange incontinuu. Ea il framanta-n brate si-mi spune “nu stiu ce se-ntampla, nu plange niciodata, nu l-a speriat nimeni pan-acum” si se uita mustrator la mine, de parc-as fi entertainer sau Marian Râlea.

Am reusit in final sa scap de ea fara sa-mi ceara sa completeze o aplicatie si s-a-ntamplat de la sine, fara s-o refuz eu personal. Asta-i un punct important, fiindca o femeie refuzata devine dementa – am o lunga, groasa, bogata si oarecum nedorita / involuntara experienta in domeniu. Si luand in considerare anumite prejudecati existente la nivel social:

• barbatii sunt impotriva copiilor si nu inteleg ce-nseamna sa ai copil si se comporta execrabil cu mamele acestora (nu si cu mamelele)
• cei care inchiriaza spatii locuibile sunt niste trantori care nu fac nimic si iau banii de pomana; singurul lor merit este ca sunt bogati si ca urmare trebuie saraciti
• toate mamele sunt eroine si nu trebui precupetit nici un efort pentru a proslavi femeia mama

As putea continua, dar ce-ncerc sa spun este ca in ciuda eforturilor mele de a ajuta oamenii in situatii dificile, nu reusesc decat sa pierd timpul si sa ma umplu de nervi. Noroc cu blogu’, ma mai racoresc nitel..

Sources / More info: cb-thelma, imdb-tl, creierul [attila, wild boar piglet]