Am inceput sa prezint poeziile lui Bogza (I, II). Si iar ma confrunt cu dilema care este de fapt mobilul si blestemul bloggerului: prezinti materialul altuia si-atunci nu mai e loc de ce ai sa zici si nimeni nu comenteaza, sau iti spui pasul fara a prezenta originalul si-atunci oamenii comenteaza dar nivelul discutiei este scazut dat fiind ca putini au rabdare sa citeasca trimiterile din Surse(?)..

Intre doua posibilitati care par a avea (ne)sanse egale de esec, eu o prefer pe cea “completa”. Este trist sa te-apuci sa comentezi pe tema unui poem de pe un alt site si cand altii vor sa vada despre ce vorbesti, sa mearga acolo si sa descopere un haiku 404.  Asa ca-i dam inainte cu un poem ce-mi starneste un deja-vu ce penduleaza intre Eminescu (vezi Rugaciunea unui dac) si Sorescu.

Urmatorul poem (Treceam) este considerat ca fiind un mesaj pentru cenzori, sau o scuza pentru optiunea comunista adresata publicului. Imi pare ca se potriveste cu cel alaturat..

Dupa poemele sale “priapice”, sanilor a-nceput sa li se spuna “bogze”, ne spune Sasa Pana prin Claudia Daboveanu:

Amuzat de replicile refractare la adresa noii sale vocabule poetice, Geo Bogza îi scrie lui Sasa Pana la 7 iulie 1929: “M-a încântat peste masura denumirea de bogze date tâtelor, asta îmi place grozav si te rog imens sa ai grija ca aceasta denumire sa se întinda, sa prinda radacini”. O întâmplare povestita tot de Sasa Pana este menita sa contureze, din nou, ascutimea spiritului rebel al tânarului debutant, dublata de un umor înteles – la vremea aceea  – doar de “unistii” sai: “Dupa ce oblonul laptariei a fost tras, am procedat la ospatul festiv. Eram cinci: Geo, Victor Brauner, Al. Marius, Roll si cel care evoca aici acea zi de vara. Calambururile zburau ca mingile de tenis. Apoi am pornit într-o hoinareala. Pe când urcam costisa Strazii dr Istrati, Geo a facut dintr-o foaie de ziar un cornet imens, înfigându-l cu partea subtire în prohabul pantalonilor. Strada la ora aceea era pustie. Geo pasea înainte mândru si înalt, iar noi izbucniram în râs. Dar subit, pentru ca era o curba, ne-am trezit în fata cu trei fete... Am auzit un tipat si trioletul s-a retras de-a-ndaratelea. Geo s-a apropiat de fetele uluite si, luând cornetul în mâna, le-a spus rar, silabisind: “Din care fapt se poate constata ca autorul Jurnalului de sex are si un sex de jurnal”. (..) Gardienii interbelici ai sanatatii morale l-au plasat în top 10 “scriitori pornografi”, alaturi de Mircea Eliade, Tudor Arghezi, Felix Aderca, N.D. Cocea. Cenzura comunista nu i-a publicat “Poemul invectiva” niciodata.

Nu cred ca el era “puiut de comunist”. Suprarealismul era supercool in acele vremuri, poate mai mult decat este acum. Iar daca acceptam ca Dali, un coleg de breaslasupercoolism, l-a luat la misto pe ceasca atunci cand l-a felicitat in 1974, de ce sa nu-i oferim aceeasi marja de miscare si lui Bogza, cu atat mai mult cu cat avea in fratele sau exemplul cuiva care era redus la tacere in urma unei incercari esuate de a “fugi”? Doar fiindca-i “de-al nostru”?!

Poezia lui Geo Bogza nu este numai o alta fata a modernitatii, ci o alternativa la poezia poetilor canonic modernizati de critica autohtona.  (Gabriel Nedelea)

Sources / More info: avg-gb, roc-gn, jr-cd, rv-bogza